307 raspunsuri la acest subiect

[missdarcey]

Ofibine,

 

tu esti profund nefericita, iar nefericirea nu se ascunde dupa vacante, city-break-uri, copil si alte lucruri frumoase.

 

Daca nu esti cu cine trebuie, apoi nici in Bora-Bora nu esti fericit, nici cu palate, nici cu nimic.

 

Tu vrei sa traiesti, nu sa supravietuiesti vietii, te inteleg perfect, probabil a venit vremea cand nu mai ti-e usor sa traiesti cu un compromis asa de mare...

 

Nimeni nu stie ce si cum simti tu, e posibil sa-ti fie f greu dupa un eventual divort sau extrem de usor. Nimeni nu-ti poate garanta asta. Poate nici n-ai trait singura si nu stii cu ce se mananca asta...probabil te temi de reactia fetitei, poate chiar si de reactia ta pusa in fata faptului implinit.

 

Una peste alta, singuratatea in doi este o povara pt suflet si nu toata lumea o poate duce.

 

O imbratisare de la mine .

 

 Cat de adevarat.

Sfaturile pe care le-ai primit sunt din perspectiva altora , altii nu pot sti ce traiesti tu . Eu nu as sta sa incerc tot felul de artificii ca doar- doar  se schimba . Poate nici nu vrea asta , poate vrea sa dai tu primul semn.

 

Situatiile astea nu le poti rezolva cu o vacanta si un city break , ce faci stai acolo permanent sau mai si revii.

 

Iar cei care considerati ca ignoranta si nepasarea nu sunt mari probleme si ca ea cauta " fluturi in stomac", e nedrept pentru cineva sa primeasca astfel de replici.

Editat de missdarcey, 10 aprilie 2014 - 12:52 .

[AdiS]

Intrebai daca o sa ia el bilete la Praga dupa ce te ocupi tu de Paris. Nu, nu cred ca va lua el, in schimb inca o tura de mers pe undeva si va incepe sa te intrebe, asteptand, de urmatoarea tura de plimbare. Tipologia lui, sa zicem asa, de fapt cred ca a tuturor, este obisnuinta, si atunci va interveni obisnuinta unui city break. Asa cum pana acum a fost obisnuinta unui concediu la mare si la munte. Poti schimba asta.

 

Sa te mai gandesti la unele aspecte:

- Acum sunteti intr-o situatie in care tu nu te simti ok si consideri ca el este. Daca ramai in continuare si faci eforturi de iesire din rutina - ca cele de mai sus -, e bine sa fie hotararea ta si sa fie luata in cunostinta de cauza. Spun asta pentru ca si el ar putea sa treaca prin aceeasi criza ca tine, poate nu acum, mai tarziu (sau poate a trecut deja prin ea) si atunci poate chiar el, asa cum zici ca ii place obisnuinta, s-ar putea sa ia taurul de coarne si sa zica: stop si de la capat! Ce vreau sa spun este ca in caz ca!, atunci sa nu te gandesti ca puteai sa fi tu prima care sa zica stop si sa nu iti para rau. E bine sa ai ce sa iti reamintesti si sa nu-l urasti din cauza asta.

 

-In situatia curenta, mie mi se pare ca sunteti vulnerabili si ca o terta persoana poate dezechilibra familia voastra foarte usor. 

 

- Cred ca v-ati obisnuit sa faceti lucrurile separat, adica libertatea reciproca acordata  la inceput acum a devenit obisnuinta si deja aveti programe separate care sunt dificil de modificat. Tot din cauza de obisnuinta. Mai cauta, poate mai aveti lucruri ce le faceti impreuna si sa le transformati in obisnuinta: 1we / luna mers la casa de vacanta.

[Ofibine]

Bai, ce-i tot dati cu fluturasii?    Am 37 de ani, nu visez cai verzi pe pereti, nu vreau fluturasi, sa ne intelegem.

Marius, pai imi cam pasa :). Nu suntem in competitie, nu (mai) vreau sa iau eu toate deciziile, sa iasa ca mine. Vreau ca in cazul in care se ia curentul si locomotiva nu mai merge, sa aiba cine sa traga vagoanele, macar un timp. As vrea sa stiu ca uite, concediul asta il las pe seama ta sa il organizezi, unde vrei tu, in ce conditii vrei tu, si asta sa se si intample. 

Rufus, asta ar fi urmatorul pas, sa plec cu copilul, singure. Mi se pare drastic, dar poate e un mod de a ne testa reactiile. 

 

Daca iau decizii se imbufneaza si imi spune ca tot timpul facem ca mine. Ok, facem ca tine, dar facem ceva? Si cum? Si cand? 

 

 

Ce de oameni buni pe aici... 

[Ofibine]

Ofibine,

 

tu esti profund nefericita, iar nefericirea nu se ascunde dupa vacante, city-break-uri, copil si alte lucruri frumoase.

 

Daca nu esti cu cine trebuie, apoi nici in Bora-Bora nu esti fericit, nici cu palate, nici cu nimic.

 

Tu vrei sa traiesti, nu sa supravietuiesti vietii, te inteleg perfect, probabil a venit vremea cand nu mai ti-e usor sa traiesti cu un compromis asa de mare...

 

Nimeni nu stie ce si cum simti tu, e posibil sa-ti fie f greu dupa un eventual divort sau extrem de usor. Nimeni nu-ti poate garanta asta. Poate nici n-ai trait singura si nu stii cu ce se mananca asta...probabil te temi de reactia fetitei, poate chiar si de reactia ta pusa in fata faptului implinit.

 

Una peste alta, singuratatea in doi este o povara pt suflet si nu toata lumea o poate duce.

 

O imbratisare de la mine .

Bine zis  , sper ca nu din proprie experienta! Nu ma tem de traitul singura, desi stiu bine ca nu e usor. Stopul cel mare e acum fetita, altfel lucrurile ar fi destul de clare. E un rau cu care pot trai in ultima instanta, tot cu gandul la ea. Insa ma intreb daca acum as afla ca ai mei au avut o viata profund nefericita dar au stat impreuna numai ca sa imi fie mie bine, cum m-as simti? E adevarat ca in perioada de formare copilul are nevoie de amandoi parintii, de fapt are nevoie toata viata. Insa ca adult esti capabil sa gandesti putin altfel. 

[silvi8]

Dar voi va iubeati, asa-i?

 

ne iubeam atunci si ne iubim si acum. eu nu am inteles din postarea initiala ca nu mai exista iubire intre cei doi.

 

p.s. daca e o ironie nu stiu cum sa raspuns decat tot asa.

[Ofibine]

Ce crezi tu ca vei castiga daca divortezi? Ce avantaje vezi in asta?

Cati ani ai?

37. In primul rand nu mai trebuie de fiecare data sa ma gandesc cum sa fac ca sa fie si el multumit, sa nu-l iau prea repede, ce strategie sa adopt ca sa nu iasa tot timpul ca mine, dar sa si iasa secolul asta. Nu ma mai gandesc de ce de fiecare data eu pun prima mana pe matura, ca altfel trec si 3 saptamani pana ghici ce, tot eu fac curat. Stiu ca nu am pe cine sa ma bazez, ca lupt pt mine si copilul meu. Sunt locomotiva cu un singur vagon, cum zicea Marius, nu cu inca unul care trage in partea cealalta. Poate suna prosteste dar asta este ceea ce ma deranjeaza acum.  

[marius]

Marius, pai imi cam pasa :). Nu suntem in competitie, nu (mai) vreau sa iau eu toate deciziile, sa iasa ca mine. Vreau ca in cazul in care se ia curentul si locomotiva nu mai merge, sa aiba cine sa traga vagoanele, macar un timp. As vrea sa stiu ca uite, concediul asta il las pe seama ta sa il organizezi, unde vrei tu, in ce conditii vrei tu, si asta sa se si intample. 

 

Aha...deci te-am provocat.   

Intrebare:

De 20 de ani de cand sunteti impreuna (apropos felicitari!) partenerul tau a luat decizii care sa-i apartina (alta decat sa se insoare) si raportat la cei 20 de ani cum le consideri:

1. Foarte rar

2. Rar

3. Des

4. Foarte des

 

Ultimele doua puncte cred ca sunt pur formale.  Insa daca in 20 de ani a fost tot timpul la fel, adica acelasi, e clar ca cei 20 de ani au la baza cel putin 51% alte motive pozitive, sau mult mai pozitive fata de acest aspect. Ca pe aici te divorteaza unele in 5 secunde este ....na ... ca pe un forum. 

Hai sa gadim la rece. Pro si contra.

[marius]

Aha ... deci apar noutati., Curatenia de una singura. Se rezolva. Faceti curat impreuna - p[ui la domu sot matura in mana si pana termini tu altceva - termina el maturatul.

Si oricare alt aspect la fel. Nu vine de la el? Ohooo sunt muuulti ca el. Dar asta nu inseamna ca nu se poate face. Stii vorba aia, "nu stii - te invat, nu poti, te ajut, nu vrei, te oblig" 

[oana_s]

 Insa ma intreb daca acum as afla ca ai mei au avut o viata profund nefericita dar au stat impreuna numai ca sa imi fie mie bine, cum m-as simti? E adevarat ca in perioada de formare copilul are nevoie de amandoi parintii, de fapt are nevoie toata viata. Insa ca adult esti capabil sa gandesti putin altfel. 

 

Nu cred ca s-ar simti nicicum, pt. ea e important sa fiti impreuna, copiii se pozitioneaza in centrul universului si pana la urma, acolo si sunt.

 

Daca poti duce, pt. ea ar fi mai bine asa.

 

P.S. Din pacate, mereu vb din proprie experienta 

[ch_dana]

"Dana, spune-mi, tu si fetita ta sunteti mai bine acum? Ii lipseste tatal, clar, dar e mai bine pentru voi? Daca ai putea da timpul inapoi, ai mai face aceeasi alegere?"

 

Draga mea, eu am 43 de ani (ma rog, nu-i am inca, ii fac luni), sunt Berbec si nu ma pot lauda prea mult cu rabdarea. Sunt in decursul procesului (am fost pe 1 aprilie la notar, dar avem un ragaz de 30 de zile, incheierea va fi pe 5 mai) si sincer, mie imi pare rau ca nu am facut-o mai demult, mi se pare ca "De dragul copilului" am lasat prea mult de la mine, am tacut si am facut prea multe compromisuri. E un proverb cu ceva urat mirositor care amestecat pute...

 

Sincer, lui Ami n-as putea spune ca-i lipseste tatal - cel putin, nu acum. Fizic, el mai e prezent in casa (dar am de gand sa rezolv si asta) doar ca...fetita simte. Deja il evita, e mai bucuroasa cand o vede pe bona decat pe el (desi el toata ziua o pupa...in afara de asta alta atributie de tata nu prea-si exercita). Eu nu i-am spus nimic, decat ca tati pleaca in week-end (sa ma fereasca Dzeu sa spun ceva despre el in fata copilului, indiferent de relatiile dintre noi el ramane tatal biologic) si...cam asta e.

 

Ai grija de tine