280 raspunsuri la acest subiect

[viviana]

Am sa raspund pentru Mirela si dianama.

 

Eu am ideile mele, trairile mele si nu ma pot pune in acord cu biserica, cu preotii si cu practicile ortodoxe. Deci nu merg la biserica (decat de Paste), cred ca nu m-am mai spovedit de 20 de ani. Cred in Dumnezeu, intr-o fiinta superioara pentru ca uitandu-ma in jurul meu la cat de perfecta este natura nu prea sunt convinsa ca a fost totul o intamplare, o celula, un bing-bang, o teorie evolutionista.

Drept pentru care, ma rog. in intimitatea camerei mele si atat. Pentru mine taina botezului si a casatoriei reprezinta mai mult decat un "trebuie facut ca asa e cutuma"

 

Drept urmare am invatat copilul rugaciuni, am impartasit-o in fiecare an, i-am permis guvernantei sa o duca la slujba la biserica, a avut o invatatoare tare credincioasa care, la randul ei i-a dus in pelerinaj la diverse manastiri, i-a invatat sa fie darnici si sa-i iubeasca pe cei din jur. Le-a aratat pur si simplu o alta cale privita din alt punct de vedere.

Nu a fost nimic rau in asta. Dimpotriva.

 

Fata mea a mers la duhovnic pana pana pe la 11 ani. Nu des. De cateva ori pe an cand simtea nevoia.

 

Pentru fii-mea sunt si parinte si prieten. Imi martusiseste toate "pacatele" ei si eu o iert, of course, si o indrum.

Dar copila, la un moment dat, a simtit nevoia sa se ierte si ea insasi - sa se puna in acord ceea ce face cu ceea ce simte - din punct de vedere spiritual.

 

 

De aceea ii spun lui Dianama,  ca parintele nu poate fi duhovnicul copilului in adevaratul sens al cuvantului duhovnic.   Exista copii care cred in Dumnezeu, carora le place pur si simplu sa intre intr-o biserica si sa se roage.  Noi parintii ne iertam copiii insa daca ei simt nevoia sa se ierte si ei insisi... asta nu le putem oferi pentru ca nu mai tine de noi.

 

Un duhovnic nu trebuie sa urmeze o  anumita linie ci sa actioneze cu discernamant, sa ppovatauiasca, sa vorbeasca copilului cu dragoste, cu dragoste de Dumnezeu  in asa fel incat copilul sa-si vada maretia din suflet, sa-si simta greselile si sa-si schimbe obisnuintele.

Caci nu orice preot poate fi si un bun duhovnic.

 

Nu stiu daca am transmis ceea ce am vrut sa spun.

 

 

[redactor]

Stiu ca adolescentii au secrete fata de parinti. Cu totii am fost adolescenti si stim.

Dar hai sa facem un exercitiu actual si sa ne gandim  care ar putea fi secretele lor fata de parinti (ca sa nu vorbim voalat): o dragoste ne-impartasita, eventual masturbarea, eventual porniri homosexuale, abuzul sexual, drogurile, violenta in familie.

 

In ce conditii - sfaturile unui duvovnic - strict raportate la problemele de mai sus pot fi corecte si la obiect?

[redactor]

imi permit sa pun si declaratia unui psiholog:

 

"Indulgenţa Bisericii e de neiertat"

Psihiatru Gabriel Diaconu a analizat cazul dispariţiei Iuliei Ionescu şi a răspuns la întrebarea dacă mica dramă este caracteristică sau nu familiei româneşti sau dacă Biserica se situează în afara societăţii. "Furtuna de presă în cazul Iuliei este o poveste despre părinţi, copii, încredere şi despre cum fibra normală a familiei poate fi ruptă, uneori cu consecinţe dramatice.

Opţiunea părinţilor de a solicita ajutorul media pentru recuperarea fetei lor este de înţeles. Implicarea poliţiei este până la urmă normală. Prezenţa bisericii, la oricare dintre momentele naraţiunii, este bulversantă.

 

Sunt multe întrebări, majoritatea grele. Este firesc să ai taina confesională în discuţiile cu un copil, să ştii că părinţii nu ştiu că el vine la tine şi totuşi să nu-i notifici? Este firesc, în acelaşi timp, tu părinte să mergi pe pilot automat în timp ce e posibil ca fata ta să alunece într-o forma de alienare? Şi, când lucrurile devin publice, să faci un zgomot infernal doar până la finalul - aici fericit - în care lucrurile revin la o matcă normală? Cine e responsabil? Cine ar trebui totuşi să fie tras la răspundere?

 

Dincolo de lege şi de Dumnezeu rămâne umanitatea

Nu ştiu cum funcţionează canonul bisericesc. Ştiu că, prin comparaţie, nici un psihiatru sau psiholog nu are voie să consulte ori să consilieze un minor fără acordul părinţilor. Ştiu că sunt situaţii în care secretul profesional este abolit de situaţia particulară. Pentru o situaţie similară, dacă nu ar fi fost un preot, ci un profesionist, doctor or terapeut or consilier, îşi risca licenţa de practică. Am fi vorbit de malpraxis!

 

Şi totusi, Biserica Ortodoxă Română (BOR) nu vede o problemă că un duhovnic s-a purtat aşa. Biserica nu vede o problemă că un stareţ a minţit poliţia ca să - vezi Doamne - protejeze un credincios.

E complet greşit, dincolo de felul mai special de-a gândi o instituţie precum BOR. Trebuie observat că şi ei se supun aceloraşi legi în vigoare în stat. Şi ei au o culpă dacă viaţa cuiva ajunge să fie în pericol şi până la iertarea lui Dumnezeu este procuratura care mai întâi trebuie să îţi stabilească vinovăţia/ nevinovăţia.

Dar dincolo de lege şi Dumnezeu, rămâne umanitatea. În poveste frapează lipsa de umanitate a tuturor actorilor. Ciudate păpuşi zgomotoase, minţi rătăcite şi suflet dus pe câmpii, deposedate de raţiune. Iraţionalitatea lor e sancţionabilă, iar cât priveşte indulgenţa Bisericii, aceasta din urmă devine de neiertat.

de aici: Oamenii Bisericii au minţit în cazul fetei dispărute -
 

[ela_04]

 

Dar hai sa facem un exercitiu actual si sa ne gandim  care ar putea fi secretele lor fata de parinti (ca sa nu vorbim voalat): o dragoste ne-impartasita, eventual masturbarea, eventual porniri homosexuale, abuzul sexual, drogurile, violenta in familie.

 

In ce conditii - sfaturile unui duvovnic - strict raportate la problemele de mai sus pot fi corecte si la obiect?

 

Mi-ar place sa cred ca pt astfel de probleme, copiii mei sa vina la mine. Sa poata sa vb cu mine despre asta. Adica sper sa ajung destul de deschisa incat masturbarea sa nu fie o rusine precum si alte porniri sexuale iar drogurile un subiect tabu. 

Pt ca toate astea fac parte din viata si din lumea care ne inconjoara.

 

Dar... daca eu nu o sa fiu deschisa la minte, daca copiii mei vor incerca sa vorbeasca cu mine si vor vede ca nu pot ajunge... sper macar la un preot sa gaseasca intelegere. 

Decat singur si debusolat, si neinteles...

[redactor]

ela, da theoretic orice parinte trebuie sa fie deschis pentru a vorbi orice cu propriul copil. Desi, nu de parinti depinde de multe ori asta  - ci de copil.

Altfel - ce ar putea sa il chinuie mai mult pe un adolescent ??? nu stiu, ma intreb si eu in timp ce scriu

 

Si de ce din optiuni lispeste persoana cea mai avizata: psihologul ?

[Rufus]

De ce nu puteti fi, voi duhovnici propriilor copii ?

Pt ca psihologul este un doctor al minti , pt ca a studiat pt meseria pe care o face si nu se compara cu un popa ...etc ...etc .....

 

Poate nu stiai...si popa are o facultate in care studiaza lucrurile legate de meseria lui; nu vine deci de la CAP sa vorbeasca cu tine

 

 

Cred totusi ca un parinte poate practica mult mai bine - din punctul meu de vedere - meseria de 'duhovnic' pentru un copil.

 

 

Majoritatea copiilor nu doresc sa discute problemele lor cu parintii; in cele mai multe cazuri, primii dusmani sunt parintii. Ca sunt si altfel de cazuri...cinste lor! Dar nu putem generaliza

 

NU!

Eu sunt duhovnicul lui,pana peste 18 ani,dupa 18 sa faca ce-o vrea,..........la popa care ii cere bani pt marturisit eu nu il voi trimite never.......auzi ca altfel nu e primit de Dumnezeu daca nu dai bani la popa.

Daca nu sunt eu duhovnicul copilului meu inseamna ca am cam dat-o in bara ca mama......

 

Eu n-am auzit de dat bani pentru marturisiri si merg de ceva vreme la biserica...a ba nu, mint...de cate ori merg la spovedit cheltuiesc 40 de bani pe u lumanare. Asa e...

Despre trimisul la impartasit...nu stiu ce sa zic...probabil ca ai vazut copii dusi cu forta/cu biciul la biserica, ca altfel nu-mi explic chestia cu trimisul. Iar daca vei reusi sa fii duhovnic pentru copilul tau la 18 ani, inseamna ca vei avea cu ce te mandri; noi recunoastem ca nu am reusit

[ela_04]

ela, da theoretic orice parinte trebuie sa fie deschis pentru a vorbi orice cu propriul copil. Desi, nu de parinti depinde de multe ori asta  - ci de copil.

Altfel - ce ar putea sa il chinuie mai mult pe un adolescent ??? nu stiu, ma intreb si eu in timp ce scriu

 

Si de ce din optiuni lispeste persoana cea mai avizata: psihologul ?

 

Eu cred ca de cele mai multe ori de parinte depinde asta. 

 

Ce il chinuie cel mai mult pe un adolescent?   ce nu il chinuie, cred ca e intrebarea. 

 

Psihologul.... lipseste din cadru pt ca un copil nu se poate duce singur la psiholog. In primul rand ii trebuie bani pt asta. 

[Glicina]

 

 

Si de ce din optiuni lispeste persoana cea mai avizata: psihologul ?

Neata,

scriu repede si ma deloghez, dar promit sa revin, cand voi putea

Mirela, psihologul nu e o optiune generala. Uite, eu una, daca as avea nevoie, n-as prea avea  deloc idee la care dintre toti cei multi absolventi de facultate de psihologie sa ma duc. As vrea sa fie unul care sa aiba o analiza terminata si facuta temeinic, sa fie ok dpdv sufletesc. Adica tot crestin, nu neaparat ortodox, dar crestin. Daca tot lucreaza cu sufletul... Apoi, cum sa procedez? Iau la rand mai multi si incep sa-mi pun inima pe-o tava, in fata lor, cu speranta ca dupa cateva sedinte ma prind sau nu de compatibilitatea dintre noi? Sau o-ntreb pe vecina Ionescu la care psi merge ea, ca la coafor? Vezi, nici macar alegerea coaforului nu-i simpla, ca eu am plete-n vant, pe cand madam Ionescu are suvite de-alea lipite. Ma rog, exemplul e cam fortat, dar intelegi tu. Ideea e ca nu-i usor sa gasesti un psiholog cu care sa rezonezi, nu-i usor nici sa-l platesti, mai ales cand ai 15 ani. Si-apoi, hai sa fim seriosi, noi, romanii nascuti pe plaiuri mioritice, nu prea avem asa traditie psihoterapeutica, inca experimentam... Cunosti tarifele psihologilor din Bucuresti?

N-as vrea sa fiu (iar) inteleasa gresit, dar eu cred ca nu, psihologul nu e o optiune la indemana oricui.

 

imi pare rau, nu pot termina acum ce am de spus :(

[anya]

   In afara - corectati-ma daca gresesc - psihologul este prezent in scoli. In sensul ca se si simte prezenta lui. Teoretic si la noi, in unele scoli, exista psiholog, dar practic nu stiu daca l-a simtit cineva. De vazut l-am vazut eu, acum mai bine de 5 ani la prima sedinta cu parintii, la unul din baieti. A venit sa ne anunte ca exista cabinet dar... de 5 ani si la 2 copii, in scoala centrala de capitala nu am simtit in vreun fel ca functioneaza. Aici ar trebui umblat. Exista si e insuficient sau poate in multe cazuri nu exista... La nivel de scoala consilerea ar trebui sa fie gratuita si cazurile deosebite, pe baza de trimitere, sa aiba gratuitate si mai departe. Daca parintele vrea sa duca copilul si in alta parte - f bine - plateste si face ce vrea, dar o minima de baza ar trebui sa existe in forma organizata, in scoli.

[redactor]

Intr-adevar, iata o optiune si idee minunata. Mai tineti minte cum pe vremuri fiecare scoala avea un cabinet medical? Nu ar fi interesant si util ca fiecare scoala sa aiba cate un psiholog?

Intreb si eu