Citesc pe fuga si scriu pe fuga, iar uneori nu reusesc sa redau cum trebuie ceea ce gandesc.
Observ ca unii au pretentii de la altii, dar nu de la ei insisi. Au pretentia ca medicul sa fie disponibil tot timpul pt ei, ca un chirurg sa fie f bun si competent (ceea ce presupune ani de practica si studii, si eforturi, si nopti nedormite), ca vanzatorul sa fie zambaret si competent (ceea ce implica o oarecare disponibilitate si chiar eforturi suplimentare), ca politistul sa-si faca datoria si sa fie prezent in orice situatie etc...adica toti sa faca tot posibilul (adica sa-si maximizeze eforturile) iar ei sa faca minim. Cu genul asta de mentalitate ma lupt, ca altii trebuie sa faca maxim, altii trebuie sa lupte sa schimbe sistemul, ca lucrurile sa functioneze mai bine, iar ei sa astepte., ca nu cumva sa li se strice echilibrul perfect. Exista o serie de profesii/meserii unde care nu sunt cuantificabile, unde mare parte se bazeaza pe moment, pe sclipiri, pe gandire., dar in general trebuie sa se aloce resurse de timp, cunostinte. Un medic permanent va avea ceva de invatat, si cred ca fiecare la locul unde este ar putea sa faca ceva astfel incat lucrurile sa mearga mai bine. Daca de la noi insisi nu cerem nimic, de ce am cere de la altii, de ce nu ne-am putea intreba ce putem face noi inainte de a ne intreba ce fac altii. Probabil ca si noi ca societate vom ajunge la o normalitate, in care lumea sa-si faca treaba corect. Stiu ca sunt si oameni din acestia (eu sunt unul de ex ) dar cateodata imi vine sa renunt a ma lupta cand vad in jurul meu oameni asa de relaxati, care cer mult de la altii si ei nu fac mai nimic. Si in general oamenii cei mai nemultumiti, mai critici, sunt din aceia care nu fac nimic.
Editat de iulia_b, 21 februarie 2014 - 11:46 .