62 raspunsuri la acest subiect

[viviana]

Ha, asta e vrajeala suprema...da, sunt si parinti...sa zicem excesiv de permisivi, insa am permanent surpriza sa constat, la toate fetele mele (adica la toate varstele, deci...), ca au colegi cu parinti drastici, frate...pai ale mele sunt fluturasi! De cate ori observ, le atrag atentia...sa ma mai slabeasca cu textele lor...

Ah, stiu ca e vrajeala mare. Ma amuza de cate ori o aud. Si-i zic din varful buzelor ca acei parinti nu sunt prea responsabili daca-si lasa asa copiii. Sa vezi dupa aia cum le mai ia apararea si incearca sa schimbe placa.

[viviana]

maaaama ce raspuns perfect am:

 

sweetie, in tine am incredere, in ceilalti nu am. :D

 

E mai mult decat perfect!

[Rufus]

Temele nu ai cum sa le controlezi in clasa a 12-a. Nici mai devreme.

In schimb poti cere rezultate. Nimic absurd...doar sa dea dovada ca se preocupa de singurul lucru pe care il are in grija. Asa ca nu trebuie sa minta, sa se ascunda...rezultatele vorbesc. Si este si normal asa...este o buna pregatire pentru viata, unde conteaza rezultatul muncii tale.

Nu-i fara rost...o nota mare la BAC inca are mare importanta pentru facultate si oricat imi spun eu (cand ma apuca nervii) ca e viata lor, sa se spele cu ea pe cap daca nu vor sa invete, tot ajung la concluzia ca nu le pot lasa...

[kariguld]

pana m-am gandit eu daca sa raspund, ati mai scris doua pagini. 

 

revolta vine intotdeauna in urma unor, cel putin, nemultumiri. sau alte motive mai adanci, nerezolvate la timp. sau impuneri de genul 'eu sunt parintele, eu stiu...' texte de-astea. 

 

nu exista decat o singura cale de rezolvare a situatiei, armele jos si toata lumea la masa discutiilor. desigur, parinti sunt cei ce trebuie sa initieze asta. 

vrei mai multa libertate, vrei sa faci ce doresti? ok, ai si responsabilitati, caci vin la pachet toate, nu-i asa? mereu, mereu le-am subliniat copiilor ca asumarea libertatilor vine la pachet cu responsabilitati, de care nu au unde sa fuga. 

am observat adesea, ca atunci cand aud de responsabilitati stau in loc si asculta cu urechile ascutite. 

 

ah, si 'placile' cu toate mamele sunt altfel numai tu esti.... copii astia invata toti la aceasi scoala?   eu pe astea nici nu le mai aud, bine ca la noi deja sunt expirate. 

 

inca una, mereu le-am spus ca si eu as vrea sa fac numai ce vreau, numai ce imi place.... dar din pacate nu prea pot. ptr ca traim intr-o lume (lumea din casa noastra, lumea din jurul casei) care e guvernata de reguli pe care toti suntem datori sa le respectam. 

[Tala]

Cred ca nici scenariile nu sunt chiar de ignorat. Nu ajuta sa refuzam sa ne gandim la ce-i mai rau pt ca din pacate se poate intampla si ce-i mai rau.

Ca exemplu, sora mea la nici 18 ani a ramas gravida, a avortat si ai mei n-au stiut. Avea rezultate f bune la scoala. Tata era militar (destul de vigilent, f strict).Eu n-am facut nici o trasnaie (desi aveam aceiasi parinti)

Ma declar inspaimantata de momentul adolescenta, sper sa ma mai calmez pana atunci ca sa am mintea limpede.

Nu cred ca ajuta tinutul in lanturi, nici libertatea fara limite. Ci comunicarea, care sa fie o continuitate de cand copilul e mic.

Ce ma mai linisteste e un citat din Mark Twain: "cand aveam 15 ani, eram convins ca tata era cel mai idiot om de pe pamant. 5 ani mai tarziu am fost uimit sa constat cat de multe a invatat omul asta" :)

[marius]

Da - comunicarea si merg mai departe credibilizarea. Cel mai mare pericol relational pe care l-am intalnit in raporturile parinte<-> copil, este angoasa. Frica parintelui (in special a mamei) ca nu cumva sa se intampe ceva. Nu se intampla dar daca totusi? Dar nu e cazul. Asa este... dar daca... 

Din pacate este o linie extrem de sensibila intre a permite a accepta si a se intampla. Si nu sunt reguli. Sunt doar intamplari. Singurul element obiectiv pe care l-am intalnit atat in viata de parinte cat mai ales in cea profesionala a fost reprezentata de mediu/ambient/grup. In 99% din cazuri mediul in care isi desfasura viata era cel care determina comportamentul individului si implicit riscurile. Acea vorba "spune-mi cu cine traiesti ca sa-ti spun cine esti" se aplica extraordinar de bine.

In majoritatea cazurilor ce au fost solicitate de catre parinti in vederea stabilirii vietii private a copiilor lor dincolo de scoala si casa au vizat grupul si ambientul, iar acestea au generat riscurile de grup. Nu trebuie sa fugi dupa un tanar, sa dai SMS, sa stai cu urechile ciulite. E suficient sa verifici cu atentie grupul, locul frecventat si pozitia detinuta in cadrul grupului si deja 75% din raspunsuri devin clare. Conteaza foarte mult tipologia relatiei dintre parinte si copil, gradul de permisivitate sau de restrictivitate si pozitionarea copilului(adolescentului) in raport cu aceste relatii, incidenta sau repetivitatea unor evenimente samd. Uneori conteaza flerul. Cel mai mare castig pe care il poate avea un parinte in raport cu copilul lui si implicit al unui copil in raport cu parintele lui este reprezentat de credibilitate. Daca se construieste acest element relational extrem de puternic si de stabil riscurile de esec relational sunt aproape nule. Mai mult decat atat credibilitatea relationala confera relatiei putere. Iar mai departe va determina capacitatea adolescentului de azi si a adultului de maine de a modela mai departe viitorii sai copii pe aceleasi baze dupa aceleasi matrite.

 

De aceea am spus - credibilizati-va copiii ca ei sa va credibilizeze pe voi.

Exista o replica intr-un film cunoscut "Jerry Maguire":

Ajuta-ma, sa te ajut!

[Marina]

Tala, you made my night ca nu mai e zi…o sa le printez alor mei citatul tau:)

 

Eu ma intreb cum au ajuns parintii aia asa inocenti pana la 18 ani. Sincer ar trebui sa spuna Sarumna. Fie-mea are 11 ani si deja foloseste jumatate din textele expuse. E drept ca multi parinti sunt tampiti pe aici de'a dreptul si nu aveti idee cate le sunt permise fetelor de 11 ani. De la machiat la scoala pana la iesit la discoteca sambata noaptea.

Dar eu vad ça fie-mea de 11 ani sesizeaza unde e granitza dintre normal si prostie (puteti sa ma lapidati in piata publica dar ii citesc pe ascuns jurnalul) ceea ce imi da incredere sa am incredere in ea pe viitor desi as tine-o legata cu lantul daca as putea. 

Comunicarea e cheia, reguli flexibile daca e cazul si intelegi mediul in care e si inflexibile cand nu  dar undeva cred ca parintii din poveste ar trebui sa acore copilului ceva mai mult credit

[Rufus]

Dada, fain citatul ala...

[viviana]

M-ia placut foarte mult ce a scris Marius.

 

Asera dupa discutie am stat si am gandit.

Am ajuns la concluzia ca nu e nimic rau in a-i spune copilului ca esti ingrijorat cand intarzie. Si daca imbini discutia cu respectul fata de ora stabilita, cuvantul  dat e si mai bine.

 

Mi-am schimbat parerea gandindu-ma la fii-mea. De ce ma suna ea atat de des? De ce daca intarize ma tine la curent?

Din respect pentru mine pentru ca stie ca sunt ingrijorata.

Din dragoste pentru mine ca nu vrea sa ma treaca toate transpiratiile

Pentru propria ei siguranta. (Cand era mai mica i-am spus ca e important sa stiu traseele ei ca in caz de ceva sa stiu unde sa ma uit prima data)

=====

 

Mai vroiam sa zic ceva.

Eu la 15-16-17 ani am fost tare cuminte. Asa a fost felul meu de a fi.

Amocul adolescentin m-a apucat dupa 18 ani.

[marius]

Cred ca "am fost dus cu pluta" de la 4 ani -> 27 de ani,    Sau pana a aparut Ioana - dupa aceea m-am domolit