Buna ziua!
Nu am mai scris, pt ca efectiv nu am putut, am avut un blocaj pt o vreme.
Pe scurt, i-am dat un ultimatum, i-am spus ca are de ales intre 2 variante - ori ramane de dragul copiilor (ce-mi place expresia asta) si atunci preia jumatate din sarcinile si cheltuielile familiei, si functionam ca o echipa, ori pleaca si ma lasa sa imi gasesc linistea, pt ca sunt obosita si nu mai pot sa-l duc in spinare.
Initial a crezut ca e vreo alta criza de-a mea, dar dupa 2 sapt, i-am spus ca de data asta nu imi mai trece, asa ca sa faca bine sa se hotarasca.
Intr-un final, cand a vazut ca vorbesc serios, m-a intrebat daca chiar vreau sa ne despartim. Eu i-am raspuns ca atata vreme cat oricum nu mai suntem un cuplu, are de ales dintre cele 2 variante.
M-a mai intrebat apoi de jdemii de ori daca chiar vreau sa plece, eu ii tot spuneam ca e alegerea lui, dar in final i-am zis ca, da, vreau sa plece, vazand ca nu o scot la capat.
Bineinteles ca m-am prins ca omul cauta sa se victimizeze, asa ca mi-am asumat sa joc eu rolul zgripturoaicei.
Asa ca si-a facut bagajul si a plecat.
Sunt 2 saptamani si ceva de atunci, timp in care pe mine nu m-a mai sunat, a venit si si-a luat lucrurile, doar dimineata cand eram eu la serviciu, apoi a lasat cheia.
Pe copii nu a poftit sa-i vada, doar vineri mi-a cerut voie sa ia fetita de la gradinita, dar a adus-o direct acasa. Eu mi-am imaginat ca o sa vrea sa stea cu ea mai mult, dar n-ai sa vezi.
Intr-un mare fel sunt linistita acuma, desi mi-e ciuda ca s-a ajuns aici, constientizez ca e raul cel mai mic care se putea intampla, si oricum atinsesem o limita a suportabilului.
Ciudat e faptul ca si copiii sunt mai linistiti, ne jucam foarte frumos in fiecare seara si nu au intrebat de el deloc.
Mai revin cu ganduri, multumesc pt suport oricum!