Sunt o mamica singura..desi am un partener
Sa incep cu inceputul: am doi copii, o fetita de 3 ani jumatate si un baietel de aproape doi ani, facuti din dragoste (desi as tinde sa spun ca a doua sarcina a fost un accident), pe care mi i-am dorit foarte mult, si s-au dovedit a fi doi copii frumosi si reusiti din toate punctele de vedere.
Tatal lor este un barbat pe care l-am iubit foarte mult in tinerete, a fost o "ïubire interzisa", atunci nu am putut fi impreuna, dar ne-am regasit dupa multi ani si am descoperit ca iubirea dintre noi a rezistat timpului. Am avut noroc sa primim a doua sansa, si la foarte scurt timp dupa regasire am descoperit fericita ca urma sa avem un copil.
Desi reactia lui cand a aflat a fost una pozitiva, am descoperit apoi, cu timpul ca de fapt nu era foarte pregatit pentru asta. Ca l-o fi speriat sa aiba un copil la o varsta peste 40 de ani, ca ar mai fi vrut o vreme doar pentru noi, ca tanjea dupa viata comoda si lipsita de griji pe care o avusese pana atunci..nu stiu. Nu mi-a raspuns niciodata la aceasta intrebare.
Cert este ca la cam 6 luni dupa, desi paream fericiti si indragostiti, am descoperit a reluase legatura cu o femeie din trecutul lui. Ca sa n-o lungesc, am suferit foarte mult, am vrut sa plec, l-am alungat pe el, dar mi-a jurat ca nu a fost nimic, decat niste conversatii inocente (desi am avut dovada clara ca nu a fost doar atat), ca ma iubeste si vrea sa imbatranim impreuna. Apoi, dupa o vreme, am descoperit ca inca vorbea cu ea din cand in cand..pana cand, la 2 saptamani dupa ce am venit acasa cu fetita noastra, am gasit o conversatie intre ei mai "äprinsa". Atunci chiar l-am dat afara, am suferit enorm, dar pana la urma m-a convins ca totul a fost virtual, o ratacire, si din nou mi-a promis ca totul va fi roz....
Desi ce a urmat a fost faptul ca inselata fiind de atatea ori, mi-am pierdut increderea in el, si am inceput sa bat in retragere. Relatia noastra a inceput sa se deterioreze, si desi nu au fost certuri, s-a racit treptat.
La 1 an de la nasterea fetitei, am ramas insarcinata din nou (desi acea partida de sex a fost cu totul intamplatoare, accidentala, pt ca si relatia fizica dintre noi a avut de suferit), iar cand i-am spus despre asta, reactia lui nu a mai fost atat de fericita.
Cred ca doar prin prisma faptului ca nu e un barbat violent nu a degenerat, si doar pt ca i-am spus clar ca indiferent de optiunea lui eu voi pastra copilul.
Pe timpul sarcinii s-a purtat mizerabil cu mine, m-a ignorat, au fost luni de zile in care schimbam doar cateva cuvinte pe zi, eu aveam grija de fetita, de casa, de sarcina, el nu m-a intrebat nici macar o data cum ma simt, cum e copilul, sau altceva.
Periodic rabufneam, cand ajungeam la un prag al suportabilului si-i spuneam sa plece, dar el doar tacea si astepta sa imi treaca.
De atunci au trecut mai bine de doi ani in care ne-am tolerat si ne-am ignorat cat am putut doar ca sa existe o oarecare liniste in casa.
Am nascut un baietel, de care credeam ca o sa fie mandru si fericit, dar nu a fost asa. Contactul lui cu copiii a fost la minimum, eu am avut grija copiilor, a casei, a cheltuileilor, plus ca la 7 luni dupa ce am nascut a trebuit sa ma intorc la serviciu si practic am ajuns pe aceeasi pozitie.
El s-a comportat ca o piesa de mobilier, si eventual mai tipa la copii cand era prea mare galagie in casa..moment la care rabufneam si incepea cate o cearta care inevitabil se finaliza cu rugamintea mea sa plece si sa ma lase sa-mi cresc copiii linistita, macar sa nu mai am si grija lui.
De cate ori ajungeam la discutii, dadea vina pe mine, spunea ca eu l-am facut sa fie asa, ca eu l-am respins, ca eu am ales sa dorm cu copiii si nu cu el, dar cum sa fi facut altfel daca de la momentul cand am ramas prima data insarcinata nu am auzit decat "ce grasa esti"si "ce mult te-i ingrasat, tu vezi cum arati?"
Äjunsesem chiar sa cred ca-s vreo hidoasa, un monstru, si chiar incercam sa limitez contactul cu el.
Acum, ca au crescut copiii, a descoperit si el ce copii frumosi si destepti are si-i trage toata ziua cu "baiatul lui tata", si bineinteles ca nu ma pot abtine sa-i spun ca era "baiatul lui tata"si cand era in burta la ma-sa.
Acuma mai sta cu copiii, se joaca uneori cu ei, dar doar cand are chef, de parca copiii aia ii poti pune pe "mute" cand nu ai chef de ei. In rest, sta toata ziua in pat, cu laptopul in brate si se uita la filme.
Daca-i cer sa faca ceva, si chiar se urneste sa faca, o face pufnind. Daca nu, nu. Doar el nu are nicio obligatie. Ba chiar glumeste spunand ca "copiii sunt in fisa postului la mine"
Desi am tot luat hotararea de a-l parasi (ma rog, ar trebui sa plece el, ca doar nu am sa plec eu cu doi copii dupa mine), si l-am tot alungat, de fiecare data ma lasa sa ma calmez, apoi se poarta frumos vreo 2 saptamani maxim, si totul revine la "normal".
Stiu ca nu o sa o mai pot duce asa mult, deja vad ca ii afecteaza si pe copii starile mele de frustrare, nemultumire, plus certurile, asa ca trebuie sa o rup in doua.
Problema e ca nu am cu cine sa vorbesc, nici nu as putea sa incarc pe altcineva cu asta, asa ca va scriu voua, poate ma puteti ajuta sa imi gasesc linistea.