35 raspunsuri la acest subiect

[Allure]

 

Alsa, problema nu e ca "nu esti printesa", problema e ca nu esti fericita in relatia actuala si asta te afecteaza si pe tine si pe copil... E greu sa te simti printesa in ziua de azi cind viata e dura si trepidanta, dar ca sa te simti neiubita si neapreciata de partener, e de neacceptat.

Intrebare: el este constient de starea ta? Ati discutat? Ati incercat sa schimbati ceva? Daca da si nu s-a ajuns la nici un rezultat, atunci nu exista decit o singura solutie: fiecare sa isi vada de viata lui, pe drumul lui. Copilul se va adapta...oricum ea simte sau va simti lipsa de iubire dintre voi si o va afecta mai rau pe parcurs. Sacrificiile sint inevitabile.

Exista viata si dupa divortz, uneori infinit mai buna.

Totul trebuie privit ca o experienta de viata, cu bune si rele dupa care, cind s-a incheiat, alegi partea pozitiva, inveti din cea negativa si mergi mai departe pe drumul nou ce se deschide in fata ta. Oamenii vin si pleaca din viata noastra, aduc informatii, energii, schimbari, dupa care unii raman, altii pleaca... Cei care "pleaca" inseamna ca si-au indeplinit scopul pt care au fost adusi in calea ta si e timpul sa elibereze traseul pt o alta experienta mai buna.

Scopul lui a fost sa-ti daruiasca un copil pretios si niste vise la care sa aspiri. Urmeaza sa-l intilnesti pe cel ce te va ajuta sa-ti implinesti visele   

 

Important insa e sa inveti si tu din lectia de viata avuta si sa nu repeti greselile din trecut (sint convinsa ca ele exista, no offence)

Daca te-ai hotarit sa pleci, nu te mai uita inapoi, fa-o cu convingere pina la capat. Daca nu esti 100% convinsa, nu porni pe o cale nesigura. Asteapta pina inima ta va fi impacata cu alegerea, oricare ar fi ea.

 

Viata e scurta si merita traita frumos, alaturi de cineva care te intelege, iubeste si mai ales respecta. Bafta si intelepciune! 

[alsa]

Allure, am plecat. Multumesc pentru mesaj. Acum sunt in etapa in care sufar. La un moment dat va fi bine. Iau lucrurile asa cum vin si ma adaptez la ele. 

[szivarvany]

O mare imbratisare si de la mine.

[alsa]

O mare imbratisare si de la mine.

 

Multumesc   

[coral_1]

Iti doresc sa poti cit mai curînd sa ridici privirea si sa te simţi împlinită si fericita.
Esti cea mai minunată prinţesă in sufletul puiului tau.

[icailoaie]

Viata mea înainte și după ……..

 

 

Cam așa se cheamă ceea ce simt acum. Viața mea are acum un titlu. Până acum nu era nimic. Dintr-o dată a prins contur. Oare și trăirile mele sunt așa!?  Trăiesc și am trăit “înainte și după”!?

 

Durerea e sfâșietoare. Dacă aș fi știut că doare atât, poate unele lucruri le-aș fi făcut altfel. Poate da, poate nu. Până la urmă fiecare dintre noi trăim așa cum suntem clădiți, așa cum ne-o cere copilul din noi, așa cum își planifică copilul din noi așteptările.

 

Cum îmi spunea o bună prietenă azi, din păcate copiii nu prea se pricep la planificări pe termen lung și implicit la strategii. Din păcate sau din fericire. Până la urmă copilul din noi ne cere să trăim autentic, fără compromisuri, fără ajustări.

 

Poate e corect așa, să fim reali, adevărați și să ne cerem în gura mare dreptul la fericire.

Dar ce te faci când acea fericire mult așteptată nu poate fi oferită de celălalt, ce te faci când cel de lângă tine e departe de a putea să-ți ofere așa ceva!? Și anii trec și nu sunt puțini. Ani în care ai împărțit de toate, și bune și rele….Ani în care îl cunoști pe celalalt suficent de bine, ți-e comod, ți-e cald, ți-e familiar totul…dar doare, doare. Visele se spulberă, ești departe de ce ai visat să fii vreodată.

 

Dar oare ce ai visat să fii!?

 

Ai visat cumva să fii o mică prințesă răsfățată și iubită!? Hmmmm….ce urât, și demodat, și …..Dar totuși cât de adevarat.! Da, eu asta am visat! Să fiu iubită și răsfățată și unică…de el și pentru el. Intensitatea cu care mi-am dorit asta se pare că a fost devastatoare. Am fost o încăpățânată. M-am simțit nedorită, în cea mai mare parte, și departe de a fi o prințesă.

 

Era să uit! Am vrut să fiu tratată cu respect. Să conteze ceea ce spun, ceea ce fac, să mi se respecte valorile și dorințele și alegerile.

 

Cam greu. Și mult. Pentru un singur om.

 

Ce aveam eu de oferit. Iubire, multă iubire!! Și cred că am făcut-o. AM IUBIT!! Din tot sufletul și cu toată ființa mea. Nu e neapărat un lucru bun. Poate cel de lângă mine chiar nu avea nevoie de așa o iubire. Cine știe!? Poate dacă aș fi iubit mai puțin sau să fi iubit altfel…..poate dacă aș fi respectat mai mult…cine știe….

 

Sunt față-n față cu DESPĂRȚIREA. Mă uit la ea și mă cutremur. Nu-mi vine să cred! Sunt acolo, în acel punct, în acel loc, în care n-aș fi crezut acum mulți, mulți ani că voi ajunge.

 

Visele mele, speranțele, tinerețea mea…viața…toate sunt acolo. Și mă uit la ele. EȘEC. Asta e ce simt. Am dat-o rău în bară.

 

M-am întrebat dacă ar fi s-o iau de la capăt aș face aceeași alegere!? Cu siguranță DA! În primul rând pentru că am CEA MAI MINUNATĂ FETIȚĂ. Și n-aș fi putut s-o am decât cu el, e tatăl cel mai bun. După aceea pentru că el a fost și este cel mai bun prieten,  omul lângă care am trăit, am iubit, am vibrat, m-am consumat, am murit și înviat. Omul care m-a împins să fiu ceea ce sunt azi, m-a determinat, cu voia sau fără voia lui, să cresc, să-mi caut întrebările și după aceea să-mi aflu răspunsurile.

 

Dar se pare că n-a fost de ajuns. Ceva a lipsit totuși…..probabil că n-am fost prințesa lui!? Probabil frica lui de a iubi total și fără reserve!? Probabil lipsa lui de încredere!? Sau puțin din toate.

 

Acum, când mă izbește realitatea peste față, acum când totul  este  incredibil de adevărat, mă refugiez în vise adolescentine și-mi imaginez că suntem doar noi doi, că ne topim în iubire, că în sfârșit ne-am găsit și ne prețuim …că fugim de lumea asta…..mă vizualizez la munte, la muntele nostru….Așa adorm, cu acest gând, pentru a reuși să dorm. Iar dimineața e crud totul!! E real!! Nimic din ce visez nu are cum să fie adevărat.

 

Sper, tot mai sper și aștept. Oare ce aștept!? Ce mai am de așteptat? ȘTIU ce avem de făcut. CINEVA, UNDEVA a decis că nu mai avem nici o șansă. Ceea ce a fost GREȘIT nu mai poate fi reparat.

 

Și mă uit la mândra mea mică și-mi spun în gând că vom fi noi două, pe un drum nou și necunoscut, poate frumos….și-mi iau curaj de la ea să plec mai departe…pentru ea, poate și pentru mine. Și plâng, plâng mult…..pentru a merge mai departe acum.

 

Pentru ce fac asta? Pentru că visul meu are o fisură undeva. E probabil mică, dar din păcate  importantă: NU SUNT PRINȚESĂ.

Alsa imi pare rau pentru situatia in care treci.. sper ca timpul sa mai vindece din rani. Am observat ca iti transpui sentimentele prin scris.. si daca asta te ajuta, foarte bine. Scrie-ne! Noi vom fi aici si vom citi, vom fi langa tine cu sfaturi atunci cand ai nevoie.

Gaseste-ti puterea sa mergi mai departe pentru micuta ta! Ea merita asta! Curaj