Peter Hurley, irlandezul îndrăgostit de Maramureş, unde organizează de patru ani, pe banii săi, un festival de tradiţii, va lansa azi, la ora 17.30, la Muzeul Ţăranului Român, o carte despre călătoria pe care a făcut-o în ţara noastră pe jos, dintr-un colţ al ţării în celălalt, de la Săpânţa până la Bucureşti. El crede că e nevoie de o trezire a civilizaţiei rurale. „De ce o carte despre România? Că sunteţi frumoşi! Că civilizaţia voastră rurală este frumoasă! Frumoasă şi fragilă! Şi să fiţi conştienţi de asta. Eu doar vă confirm ceva care aţi bănuit sau aţi ştiut deja şi v-am dat un exemplu coerent şi digerabil care demonstrează asta, scris, cu poze, cu hărţi. Cred că cartea pe care v-am dăruit-o este foarte folositoare pentru cei din străinătate ca să vă înţeleagă mai bine, să vă respecte cum va cuvine. Eu vă dăruiesc acesta carte acum pentru că am primit foarte multe de la voi“, mărturiseşte autorul volumului „Drumul Crucilor“, irlandezul Peter Hurley. Povestea acestui străin, cronicar al mileniului 3 în România, acel irlandez despre care scriu ziarele că este îndrăgostit de Maramureş şi că de patru ani a făcut festival de tradiţii la Săpânţa, pe banii lui, începe într-o primăvară, acum 19 ani, când natura revenea la viaţă. Aprilie 1994. Dacă atunci era un străin care simţea căldura a ceea ce urma să fie viitorul său cămin, azi e mai român decât mulţi născuţi şi crescuţi în România prin gesturile şi faptele sale. La fel ca Sam cel Român, americanul naturalizat de 20 de ani la Cluj. Când vorbeşte de România, Peter Irlandezul o descrie în cuvinte care surprind. Vorbeşte de frumuseţea ei şi de tradiţiile care trebuie păstrate, vorbeşte de acea Românie rurală care nu apare la televizor decât dacă vine Prinţul Charles sau are loc vreun omor. De acea Românie s-a îndrăgostit el, i-a găsit sufletul pe care i l-a descris într-o carte care poartă un nume sugestiv: „Drumul Crucilor“. Un titlul simbolic pentru ceea ce înseamnă viaţă într-o Românie rurală, predominant ortodoxă.
„Când o iei la pas, zi dupa zi, te loveşte iarăşi şi iarăşi, cât de mare, cât de virgin, cât de pur şi de proaspăt este. Cât de sălbătic. Şi asta te încarcă“, zice irlandezul. O călătorie cât 9 milioane de români Cartea spune povestea călătoriei lui Peter Hurley de la Săpânţa, când a plecat pe 26 noiembrie 2012, la Muzeul Satului din Bucureşti, unde a ajuns pe 21 decembrie 2012. Un drum de aproape o lună pe jos, 27 de kilometri parcurşi zilnic, cu un rucsac greoi de vreo 10 kilograme, susţinut de oameni cu care s-a întâlnit pe drum, majoritatea fiind mai săraci decât şi-ar putut imagina. Un drum cât 9 milioane de români care locuiesc la sate, scrie irlandezul pe site-ul traditia.ro. „Călătoria a fost o demonstratie de solidaritate cu cele 9 milioane de români, cetăţeni ai Uniunii Europene, care încearcă să supravieţuiească prin agricultura de subsistenţă în cele 4 milioane de mici gospodării ţăraneşti, în absenţa unei strategii coerente pentru viitorul lor. În Irlanda, în secolul 19 era o vorba “Du-te în iad sau la Connacht”, (regiunea cea mai săracă şi vestică, unde l-am dus pe Grigore Leşe în 2011). Mica gospodărie scuteşte statul de foarte multe probleme. Este şi esenţa acestei Grădini Carpatine cu care se mândreşte România. Dar există o problemă: dacă nu aveţi grădinari, nu o sa aveţi nici grădină. La un moment dat va fi o trezire. Aşa e în fiecare ţară, dar, de obicie, e după moartea tradiţiei autentice. În România sunt încă vii tradiţiile. Asta e şansa României”, povesteşte Peter Hurley. Drumul său din Săpânţa s-a terminat pe 21 decembrie, la ora 18.00, când la Muzeul Ţăranului Român debuta o expoziţie cu un titlul la fel de sugestiv ca şi cartea sa: „Războiul Împotriva Ţăranului“. „Consider că acest război, declanşat de comunişti în 1948, este departe de a se fi terminat“, este de părere irlandezul.
El mai crede că spiritul popoarelor europene trăieşte în satul românesc, că Romania este ultima ţară „vest” europeană care încă mai păstreaza vie, nealterată civilizaţia rurală autentică.
„Irlanda este o ţară străveche, dar trăim cu rămăşiţele civilizaţiei noastre ţărăneşti. În România, tradiţiile pot fi încă găsite, dar în forma lor de viaţă, proaspătă, autentică, moştenite direct de la generaţiile anterioare. Acesta este aspectul definitoriu de poziţionare a România în Europa“, a declarat Peter Hurley. Volumul are circa 400 de pagini, a fost tipărit în două limbi, 500 de exemplare în engleză şi tot atâtea în română. După lansarea de la Bucureşti va face un tur al ţării reluând traseul călătoriei de anul trecut: Braşov (11 decembrie), Odorheiul Secuiesc (12 decembrie), Reghin (13 decembrie), Cluj-Napoca (14 decembrie), Bistriţa (16 decembrie), Vatra Dornei (17 decembrie), Sighetu-Marmaţiei (18 decembrie), Baia Mare (19 decembrie), Slatina (localitate din Ucraina, 20 decembrie). Ultimul loc unde va fi lansată cartea este Săpânţa, pe 21 decembrie, exact la un an după ce a încheiat drumul pe jos.
Peter Hurley spune, pentru „Adevărul“ că nu a crezut vreodată că va ajunge să scrie cărţi. Atunci l-a întâlnit pe părintele Dobre din satul braşovean Cristian. „El a fost primul care mi-a zis, nu că aş putea scrie o carte, dar că trebuie. M-a luat prin surprindere acest trebuie al lui. «Nu fii egoist!», mi-a zis. «Trebuie să scrii o carte, să împarţi cu toată lumea experienţa ta. Până am ajuns acasă, la Bucureşti, mi-am dat seama că are dreptate. Şi de ce am scris? Cred că vroiam să vă arăt cât de frumos sunteţi“, povesteşte Hurley.
Irlandezul naturalizat în Românai consideră că fiecare persoană, şi mai ales cei mai sensibili, au nevoie de confirmări. Mai ales cei mai creativi. „Cred că este la fel şi pentru o naţiune. Stare ei de bunăstare are nevoie de un feedback naţional. Românii, ca şi irlandezii, sunt oameni frumoşi, sensibili, în concept naţional vorbesc. Implicit, este şi un complex de inferioritate, înrădăcinat în orice popor. Balada Mioriţa, de pildă, unde avem de-a face cu o blândeţe şi un bun-simţ naţional, dobândit prin suferinţă. Deci, mai ales atunci, există nevoia unui feedback obiectiv, un feedback din afară“, completează Peter Hurley. Pentru el, provocarea cea mai mare a fost să îşi depăşească propriile temeri şi neputinţe legate de un trai în România. A descoperit că cel mai important e să faci primul pas şi să îţi asumi responsabilitatea pentru ceea ce crezi şi spui. Responsabilitatea cuvântului transformat în faptă. „În ceea ce priveşte cartea, cea mai mare provocare a fost să o lansez în engleză şi în română în acelaşi timp, înainte de a trece un an. Asta a fost o imposibilitate devenită posibilă, o întâmplare care a adus la o realizare doar pentru că unii oameni au îndrăznit să încerce, să viseze şi nimeni nu s-a opus. Iarăşi o demonstraţie a posibilităţilor româneşti nemărginite. Aprofundaţi-vă în propria voastră cultură tradiţională! Este deosebită. Căutaţi autenticul în ea! Are importanţă atât pentru orăşeni, cât şi pentru cei care locuiesc în zona rurală. O să aibă o importanţă şi mai mare în viitor. Este un izvor de energie pură, care poate fi accesat oricând, şi de români, şi de străini, dar e nevoie de grijă. Aveţi o responsabilitate, faţă de voi, copiii voştrii, faţă de noi, ceilalţi europeni care nu mai avem acces la asta acasă“, spune irlandezul.
Sursa:
http://adevarul.ro/l...7646/index.html
