15 raspunsuri la acest subiect

[roscatela]

Asa la rece am zis intotdeauna ca intr-o asemenea situatie ar fi mai bina sa nu pastrezi sarcina.

 

Din pacate testele de screening relevante se pot face mult prea tarziu, parca prin saptamana 17 se face triplul test. Ori dupa ce 4 luni ti-ai iubit bebele din burtica, hotararea devine mult mai grea. Am facut si eu, la vremea cand am fost insarcinata, acel test, la insistenta medicului pentru ca aveam 35 ani si eram deja in categoria de risc crescut, dar in acel moment nu cred ca m-ar mai fi putut convinge ceva sa renunt la sarcina.  

[blue_starr]

As renunta poate as renunta daca copilul nu ar avea chiar nici o sansa de supravietuire, altfel ma-s zbate sa duca o viata normala.

[eumada]

Greu de decis.Imposibil si sa fereasca dumnezeu pe toata lumea de asa ceva.

 

Insa un gand m-a batut intotdeauna:ce se va intampla cu un copil cu probleme dupa ce parintii nu mai sunt?

[dyanaM]

Greu de decis.Imposibil si sa fereasca dumnezeu pe toata lumea de asa ceva.

 

Insa un gand m-a batut intotdeauna:ce se va intampla cu un copil cu probleme dupa ce parintii nu mai sunt?

Asta e intrebarea si spaima multor parinti cu copii cu dizabilitati . 

[aschiutza]

In Germania as fi ales sa il am, mai ales la a doua sarcina pe care a fost cit pe aici sa o pierd si de care "am tinut cu dintii" - hotarisem asta dinainte de teste. Pt ca stiu ca li se acorda o sansa sa fie cit pot ei de independenti, sa aiba un serviciu, pensie, etc. stiu ca au dreptul la demnitate umana (dar nici aici nu le e usor parintilor sa ii integreze peste tot!).

 

In Romania, unde sansele astea sunt reduse si apropae inexistente in orasele mici de provincie sau la sate, posibil ca raspunsul sa fi fost nu.

 

In orice caz exista dezabilitati si dezabilitati, unele se pot corecta partial, altele sunt numai motorice, altele sunt atit de grave incit copilul ar avea o sansa infima de viata si mai mult legata de patul de spital. E greu de dat un raspuns pausal, mai ales cind nu e o situatie reala.

[Floren_]

 Am 39 de ani, 3 sarcini pierdute, numeroase tratamente pentru obtinerea si mentinerea unei sarcini si o dorinta sfasietoare de a deveni mama. Dar daca as avea certitudinea ca urmeaza sa aduc pe lume un copil cu dizabilitati, un copil pentru care viata ar fi un continuu supliciu, care ar depinde in permanenta de altii fara posibilitatea de a-si croi propriul destin, as renunta la sarcina.

Ce s-ar intampla cu copilasul meu daca eu as pati ceva? Cine s-ar ocupa de el, de nevoile lui? De ce sa-l condamn la o viata chinuita? Doar pentru ca eu imi doresc sa fiu mama? Nu, ar fi un gest de egoism extrem. Prefer sa imi asum pacatul.

Editat de Floren_, 28 decembrie 2013 - 12:25 .