54 raspunsuri la acest subiect

[J G]

Eu - fara sa am copil de 12 ani, Carla are aproape 8 - zic ca nu e de bine sa intervii ci sa inveti copilul sa abordeze situatiile astea care vor tot veni in existenta lui, cum spunea cineva pana inveti sa-ti pazesti inima ai pate de multe dezamagiri.

 

Eu nici acum nu intervin sa vorbesc cu parintii vreunui copil decat daca e vorba de agresivitate. Si va vorbesc din postura mamei unui fetite extraordinar de copilaroase, naive care nu intelege rautatile, ironiile, nu-si da seama ca se rade de ea si a trebuit sa o invat toate chestiile astea pe care altii le stiu natural fara efort. Dar eu cred ca trebuie sa le invete, sa aiba cat mai devreme intelegere asupra... nu stiu, a vietii, a naturii umane pentru ca e singura cale sa nu suferi prea mult de pe urma lor.

 

Nu poti invata copilul sa fie "rau", aici sunt doua variante, ori are el un temperament mai "rau" ori vede in familie si invata sa se comporte asa de la adulti. Carla nici aici n-a avut noroc pentru ca noi suntem niste flowerpowers asa.

Pun rau intre ghilimele, ma refer sa fie al naibii, sa raspunda cum zicea Vivi ca ar fi vrut sa o invete pe fata ei.

 

Insa speranta exista, va zice una fosta foarte sensibila, invatata sa fie buna, sa intoarca obrazul, sa dea camasa, etc, etc. Pana la urma dupa 30 de ani mi-am revenit si acum sunt OK, realtiile cu oamenii bune, imi dau seama imediat cand cineva incepe sa profite de mine (emotional ma refer) si ma dau la o parte elegant. Sa zic asa ultima teapa cu o prietena de pe urma careia am suferit a fost acum vreo... 5 ani.

[J G]

Vroiam sa va mai spun ceva. E doar experienta mea, deci nu generalizez.

Eu imi dau seama acum ca sursa suferintelor mele a fost iluzia pe care o aveam asupra lumii. Sursa ei a fost literatura pe care o citeam in vremea aceea si a fost intretinuta de familie.

Mi-a luat ani de zile de munca (ma refer la terapie, introspectie, dezvoltare personala) sa nu mai sufar pentru ca viata mea nu e un roman si ca eu nu sunt un personaj. Cu alte cuvinte ca viata nu e perfecta si nici eu.

Mi-as fi dorit sa existe oameni realisti in viata mea care sa-mi prezinte viata asa cum e, cu frumusete si cu uratenie, naturala. Care sa nu-mi spun ca nu stiu cine m-a facut sa plang "poate nu a vrut" "poate are alte probleme" bla bla.

Acum copiii nu mai citesc romanele alea, dar se uita la minimax apoi la serialele acelea de adolescenti care numai realiste nu sunt.

Acum evident n-o s-o impiedic pe Carla sa se uite la televizor insa trebuie tot timpul luat contact cu ce retine de acolo, ce credinte incepe sa-si formeze si discutat discutat si adus cu picioarele pe pamant.

 

Sa nu credeti ca-s pe dinafara, sa va spun ce problema a avut Carla anul trecut (clasa 1). S-a imprietenit cu o fata, frumos pana aici. Dupa vreo 2 luni in care au fost f fericite si scriau povesti despre prietenia lor nemuritoare, au inceput scartaielile. Prietena ei e foarte posesiva si nu o lasa pe Carla sa se joace cu alti copii. Fiica-mea care dupa cum va spuneam e naiva, a crezut ca asta e ok. Nu s-a suparat, deci n-am remarcat nimic pana la un moment dat am intrebat-o ce mai face Andrei, un fost coleg de gradi care e in clasa cu ea, ca sa-mi spuna ca nu se mai joaca cu el, ca n-o lasa prietena. Sa-mi vina rau. A fost foarte greu sa-i explic ca nu e OK!

Cum au invatat sa scrie gaseam mereu biletele de la prietena in care o certa ca se mai joaca in pauza cu altii, o ameninta ca o paraseste, altele in care o ierta pentru ce facuse... nu va spun ce soc si groaza pe mine, ca nu intelegeam chestiile astea la clasa 1 :)) Si da-i si explica-i Carlei ca nu e OK, ca nu e frumos, etc.

Acum treaba s-a mai relaxat, Carla s-a imprietenit cu mai multi copii, a reusit sa-i tina piept prietenei (si acum sunt prietene dar nu mai sunt "cele mai bune") si inca primeste biletele de la ea in care ii spune ca e trista ca se joaca cu altii etc.

Deci.. greu, greu de tot! Dar sincer cand ma uit la parintii lor nu ma mir. La alt nivel, mai subtil asa, practica aceleasi "jocuri".

 

M-am lungit cat o zi de post :)

Editat de J G, 14 noiembrie 2013 - 09:25 .

[marius]

Hai sa le iau pe rand....

1. Este o diferenta uriasa intre psihologia unei fete la 10-12 ani fata de 14-15 ani si 17-18 ani. Desi intervalul de timp este foarte scurt modificarile sunt imense. Implicit psihologia relationala (de grup este la fel de modificata) Nu se pot compara pentru ca sunt total diferite De aceea sau si de aceea orice explicatie valabila pentru 10-12 ani risca sa fie total divergenta pentru 16-18 ani

2. Una din regulile individuale in raport cu regulile sociale (sau de gruop) este aceea de adaptabilitate si de pozitionare. Nimeni nu poate sa sara peste aceste reguli ele au existat si vor exista. Orice tentativa de a eluda sau de a pacali aceste reguli duc la efecte total contrare si false ale individului fata de social. Sa ma explic. Aceasta "interventie' a unui tert fie el chiar parintele in a "favoriza" prin modificare o relatie a propriului copil cu exteriorul ori va avea efect negativ exact in viitorul imediat apropiat ori  va avea efect negativ pe termen mediu sau chiar lung.

Exemplu.

Gigel este prieten cu Ionel

Acum se cearta pentru un motiv X care acum este insurmontabil pentru Gigel. Aparent. Poate ca Gigel nu solicita ajutor exterior dar parintele considera ca trebuie sa intervina.

Reactii posibile:

1. Gigel are satisfactia indeplinita acum

2. Ionel il va indeparta pe Gigel in viitor pentru ca a fost "batut" cu arme exterioare intr-o lupta ce avea loc de la "unu la unu"

3. Cearta a disparut dar relatia Gigel/Ionel este compromisa pe termen scurt mediu sau lung

4. Ionel nu doar ca il va evita pe Gigel dar il va contra in alte relatii cu altii pentru ca va spune ca Gigel cand nu are dreptate se plange si este sprijinit de parintii  lui care imediat au intervenit.

 

Aici discutam de pozitionarea (Gigel <=> Ionel) modificata in fals de un factor extern care nu apartine acestei relatii (unul dintre parinti).

Aceasta pozitionare falsificata va avaea efecte negative si in viitor pentru ca vor crea iluzia pentru Gigel ca asa se obtine o pozitionare dorita ceea ce se va dovedi un fiasco. Viata va functiona dupa regulile sociale reale nu modificate.

 

Asta este lumea lor.

 

Pe termen mediu/lung Gigel "a invatat" ca daca el are o problema, aceasta va fi rezolvata de altii. 

 

A fi langa copilul tau nu inseamna a-i prelua problemele ci a-l invata sa si le rezolve singur. Uneori doare. Dar fiecare dintre noi (cel putin teoretic) disparem defintiv mai repede decat copiii nostrii. 

Ei vor face exact ceea ce au invatat sa faca. 

Un serviciu aparent poate sa fie un mare deserviciu in realitate.

[Cricor]

Eu cred ca bully-ingul emotional este la fel de grav ca si cel fizic.

 

Daca intervenim atunci cand un copil este agresat fizic de un alt copil...nu vad motivul pentru care nu intervenim atunci cand o fata este agresata emotional de colegele de clasa.

Din cate inteleg nu este o simpla cearta, o fata coalizeaza celelalte fete din clasa impotriva unei colege a lor. Un grup de fete resping, barfesc o colega de clasa....toate astea sub regia unei alte copile. Eu cred ca asta trebuie stopat prin interventia parintilor..amploarea certei, si a puterii pe care un copil o exercita asupra altui copil si manipularea colegilor de clasa. Ok, nu le putem face sa fie prietene (si clar nici nu merita), dar sigur copilei mainipulatoare trebuie sa i se atraga atentia de catre un adult/ mama ei ca ceea ce face nu e ok si a depasit granitele lui "nu mai sunt prietena cu tine".

Editat de Cricor, 14 noiembrie 2013 - 11:08 .

[viviana]

Frumos a zis Marius, insa de acord cu Cricor.

 

Sunt situatii si situatii. In unele situatii inarmezi copilul si il trimiti la lupta, in altele lupti pentru el.

 

Revenind la Gigel al lui Marius: "Pe termen mediu/lung Gigel "a invatat" ca daca el are o problema, aceasta va fi rezolvata de altii"

Nu e chiar asa. Problema lui Gigel e rezolvata de altii doar in mica proportie. El se duce la scoala, el are de infruntat mai departe ostilitatile nu parintele.

Si atunci Gigel, refractar in trecut in a-si rezolva singur problemele, va evita ca pe viitor sa-si implice parintii si va invata sa se descurce singur.

[J G]

Sunt de acord cu voi ca trebuie alese actiunile in functie de situatie! Insa nu trebuie sa uitam ca in bulling, ca si in abuz, nu exista o singura parte implicata, ci doua. Unul care abuzeaza si altul care se lasa abuzat, si acesta din urma (copil, adult) trebuie invatat sa nu se mai lase abuzat.

 

Subliniez ca sa nu se iste neintelegeri ca nu consider, sub nicio forma, ca cel care se lasa abuzat are vreo vina in proces.

[monicabo]

Uite, eu poate fara sa-mi dau seama, ca si comportament la scoala cred ca am fost un soi de fato-baiat.

Vorbeam cu fetele, insa nu eram bagata in vreun grup, nu-mi place sa barfesc, sa arunc rautati, nu am avut asa-zis "cea mai buna prietena". Aveam doar prietene si atat. Daca vreuna se "distata" oarecum de mine, aia era... Chiar daca in diverse perioade am mai fost apropiata de cate o prietena in mod vizibil, intotdeauna m-a speriat si m-am dat la o parte cand am simtit din partea aceleiasi prietene presiuni, "gelozii", sufocari de genull celor practicate intre "cele mai bune prietene", adica de genul : "dar azi ai stat de vorba mai mult cu fata x, nu si cu mine, pe X-ulica ai servit-o cu nu stiu ce inaintea mea" etc. Daca am simtit astfel de presiuni, m-am retras elegant, nu le-am suportat niciodata, nici copil, nici adult.

Pe de alta parte, eram prietena si cu baietii, mai jucam fotbal, baschet, ii mai ajutam la teme pe la scoala (adica le dadeam sa copieze), le mai suflam pe la lucrari, mai radeam, mai glumeam, si in felul asta nici nu eram "tinta" vreunor glume naspa sau mistouri din partea lor...

Asa ca am cam "joglat", fara macar sa realizez asta...

 

Pe de alta parte, acum 20 de ani, nici fetele nu eram chiar atat de "cool", imbracate, aranjate, cu gagdeuri care nici macar nu existau, decat poate cel mult la nivel de calculator de buzunar, eram mai "egali", chiar si in primii ani dupa 1990.

Tin minte clar ca intre fete barfele cam erau spre imbracaminte, suprema dovada ca esti "cool" (si barfta de ceilalti) era sa ai o pereche de blugi mai misto, atunci in 1990 (cand nu mai eram obligati la uniforma, dar nu aparusera blugii pe toate drumurile si nu-si permitea toata lumea)...

Asta la nivelul generatiei mele.. am inceput cls 1 in 1985, am terminat a VIII-a in 1993, liceul in 1997....

 

Asa ca ma simt si eu oarecum depasita de ce citesc si aud, si casc bine urechile si ochii, si ma antrenez de pe acum, pt fete, cand le-oi avea mai mari.... Nu stiu ce va fi...

Deocamdata, la cati ani au ele, este ok, nici nu mai vreau sa creasca, daca se poate....

 

Eu cum n-am fost "omul cu intrigile" mi-e si fff greu sa le invat pe fete sa fie asa... adica n-as avea ce sa le invat.... ca nu stiu "materia"....

 

Criss, nici nu stiu ce sfat sa-ti dau, decat sa nu le bage in seama pe alea.. eventual sa intre in gasca baietilor sa le "coaca" cateceva  , daca vor continua cu rautatile. Eu insami nu le suport pe astea barfitoare, asa zisul "cliseu clasic de femeie"...

 

Viviana, imi pare rau de fata ta... chiar ma mir, era prietena cu amandoi, inteleg, si cu fata si cu baiatul, le-a facut cunostinta (deci ii cunostea din locuri diferite pe cei doi)... asa si? Pe astia doi ce i-a apucat? Au pitici pe creier?

Bafta multa la teza!

[Alizee]

Eu ii spun fie-mii continuu ca nu e frumos sa fie rea cu copiii sau sa minta, sa bage fitile; in fine, tot ce inseamna lipsa de caracter. Dar, in egala masura, o invat ca nimeni nu are voie sa isi bata joc de ea. Sa o / il parasca mie sau invatatoarei, dar pana ajunge la noi, adultii, sa ii respinga pe acei copii. A facut deja cunostinta cu prefacatoria, cand o colega s-a prefacut ca-i este prietena, doar pt a putea sa-si bata joc mai bine de ea. I-am explicat, inca de la inceputuri, ca acea fata nu-i este prietena cu adevarat. In cele din urma, a rupt "prietenia" cu ea, si gata.

La nivel de clasa a III a, sunt neplacut impresionata de intrigile dintre fete, de faptul ca se coalizeaza 2 contra uneia, sar cu gura si incearca sa intimideze facand galagie, chiar si un adult.    Cred ca ar putea fi rezultatul filmelor Disney, al caror subiect este viata adolescentilor, care nu au de invatat, ci doar de mers la intalniri cu iubiti/iubite ( daca se poate in acelasi timp cu toti, ar fi perfect ), de barfe, intrigi si alte matrapazlacuri care nu fac cinste unei persoane. Dar asta e subiectul acestor filme pt adolescenti, la care se uita si copiii de clasa primara. Fie-mii nu-i plac, dar altora de varsta ei, da.

 

 

Revenind la problema initiatoarei :

 

Eu as vorbi cu prietena mea despre comportamentul fiicei sale fata de fiica mea. Cred ca e o sansa de a media aceasta cearta intre fete si de a le impaca.

[marius]

Eu as vorbi cu prietena mea despre comportamentul fiicei sale fata de fiica mea. Cred ca e o sansa de a media aceasta cearta intre fete si de a le impaca.

 

Eu sa fiu in locul ei doar ti-as zambi.

[MariaG]

In primul rand ar trebui sa o asiguri pe fica ta de toata dragostea si aprecierea ta. Cum ar veni: indiferent in ce grup este sau nu, pentru tine este cea mai importanta fata de 12 ani de pe fata pamantului. O consideri sensibila, desteapta, minunata, corecta, etc. (tot ce poti tu sa-i spui bun despre ea). Ca indiferent de ce spun fetele din grup ea trebuie sa stie ca e valoroasa si apreciata si respectata. 

Apoi ar trebui sa-i explici (cand ia o pauza de la plans si e dispusa sa te asculte) ca uneori rautatile se spun de frica/gelozie/invidie si ca vor trece, desi o intelegi ca o doare cumplit. 

Ar mai trebui sa afli ce se intampla in realitate - e vorba de abuz (si e nevoie sa intervii) sau sunt obisnuitele rautati (si o lasi sa isi rezolve problema).