buna , sunt noua pe acest forum dar va citesc de ani de zile , insa acum vin si eu cu o problema la care nu gasesc singura rezolvare si sper ca voi , prin obiectivitate macar sa ridicati un val , prin luciditate , sa vedeti ceea ce eu nu vad. Sunt o mama a unei fetite, singura de cativa ani, m-am obisnuit cu situatia mea si nu ma plang , tot ce am mai drag e langa mine, fetita mea este bucuria si viata mea si nu am lasat pe nimeni in anii acestia sa se apropie de cuibul nostru, odata , din obisnuinta, si din teama . Am 34 de ani , sunt o femeie obisnuita fizic , nu sunt nici f desteapta zic avand in vedere ca am creat o situatie care ma face sa sufar.
M-am indragostit de un barbat , baiat mai bine zis de 23 de ani. Ne vedem aproape in fiecare zi pentru ca el este curier la compania in care lucrez . Acum 8 luni cand l-am vazut prima oara , va rog sa ma credeti ca nu am tresarit , nu l-am privit , nu imi spunea nimic era doar un baietas care livra , asa cum fusese si cel dinaintea lui si nimic mai mult. Niciodata nu m-am gandit , si nu am privit nici pe strada si nici in alta parte un barbat atat de tanar dincolo de ceea ce este rational. Cu timpul , zi de zi , a inceput sa ma tachineze , sa glumeasca , ma privea fix , ma atingea usor , eu chiar insistand sa nu ma mai atinga ca nu se cade . Asa s-au scurs multe luni , pana intr-o zi cand am realizat cu cate ardoare asteptam sa vina , cum ma priveam in oglinda sa ma verific daca sunt in ordine, cand puneam capul pe perna noaptea gandindu-ma cum ar fi DACA .El direct nu mi-a facut avansuri, nu m-a complimentat in nici un fel , in schimb ma privea din cap pana in picioare, daca eram cu spatele la el stiam ca ma urmareste , imi repeta cuvintele si chiar am fost uimita sa observ ca tine minte un lucru banal pe care il spusesem eu cu luni in urma. Nici prin gand nu mi-a trecut sa fac eu ceva in privinta asta insa recunosc ca prin comportamentul meu i-am dat de inteles ca si el imi place mie , dar mai subtil fata de tot amalgamul de gesturi pe care mi le atribuia el . Mentionez ca in afara de aproximativ 30 min cat ne vedeam zi de zi , nu aveam alta relatie cu el . Brusc , acum vreo doua luni m-a sunat intr-o seara scuzandu-se , spunand ca a luat tel meu de la o alta colega . Mi-am zis in mintea mea ce o fi o fi , incerc si gata ca poate nu moare nimeni din toata povestea asta si uite asa ma trezesc ca ii invit la mine peste cateva zile. Cum am inchis telefonul am intrat in panica , ca ce am fact , cum se poate sa fac eu asa ceva , dar toate negatiile astea erau coplesite de bucuria , de confirmarea ca el ma place pe mine , eram intr-adevar intr-o stare de exaltare cum nu mai fusesem din adolescenta. Tragedia a venit cand a sosit ziua intalnirii si el nu a sunat , nu a dat nici un semn de viata . Si asta contrat varstei si ceea ce presupune maturitatea mea m-a daramat. Nu l-am sunat . Acum ne vedem in continuare la munca , la fel ma tachineaza , la fel ma priveste, nu i-am cerut si nu mi-a dat nici o explicatie. Eu ma comport ca si cum nimic nu s-a intamplat dar inima mea inca tresare cand il vede si inca poate sper ca va mai fi ceva. As vrea sa ma trezesc , vreau viata mea de dinainte , linistita , departe de toate framantarile astea.
![[:)]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/icon_smile.gif){kind=icon}
![[:-)))]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/radtare.gif)
