salut
sunt Adriana. am un baitel de 4 ani si 10 luni si o fetita de 2 luni.
acum 2 saptamini am aflat ca am tuberculoza. acum sunt in spital iar scumpa mei copii acasa, departe de mine. nu inteleg cum parca ieri imi tineam micuta in brate si ii dadeam sa suga si acum eu sunt aici si ea e pe lapte praf. mi am dorit atat de mult sa alptez, enorm, ptr ca puiul cel mare nu prea a supt era lenes. mi am promis ca la al doilea o sa am rabdarea necesara si ca o sa reusesc. mi s-a rupt sufletul, sunt terminata, nu ma pot obisniu cu acest gand, ca ultima sansa de a ma bucura de acest lucru minunat, alaptatul a disparut, un singur lucru puteam sa i ofer doar eu micutei mele, iar acum nu mai pot. Noi tocmai ne creeam o legatura, ne cunosteam, incepeam sa ne iubim pe zi ce trece tot mai mult si intr un moment totul s-a schimbat. pe langa durerea imensa ca am plecat de langa ea, ma omoara gandul ca nu am putut alapta. ceilalti nu ma inteleg, poate au dreptate, dar acum asa vad si atat pot.