100 raspunsuri la acest subiect

[carolinah]

Si eu cred ca se poate sa fii mai vesel si mai optimist prin autoeducatie.

 

Michelle a mentionat ceva important: sa fii recunoscator pentru ceea ce ai si sa incepi dimineata intr-un ton optimist.

 

Ca prim exercitiu, incepi fiecare dimineata cu cateva minute in care sa fii recunoscatoare, sa multumesti pt ceea ce ai: multumesc pt ca sunt sanatoasa, ca am un copil minunat, ca ma iubeste sotul, ca am o casa confortabila, ca e vara si soare, ca traiesc alaturi de cei dragi etc etc. Sunt atatea lucruri pt care trebuie sa fim recunoscatori. Multe, multe chestiuni, nici nu-ti dai seama pana nu incepi sa le enumeri. Si apoi, inainte sa te trezesti din pat spui: azi va fi o zi minunata si zambesti larg - te bucuri in mod real pt ziua cea minunata!

 

Apoi, dupa ce exercitiul de mai sus a devenit o obisnuinta si deja vei fi un pic mai optimista:), urmatorul exercitiu pe care trebuie sa-l faci este cel de a bloca gandurile negative. De ex, daca te gandesti ca fetita e cu bona la plimbare si daca o calca masina ca n-o supravegheaza bine etc etc, nu te aventurezi cu gandul in scenarii pe tema asta, ci blochezi automat gandul rau cu o imagine pozitiva: fetita e bine, bona e atenta, se distreaza impreuna in parc - si cu ochii mintii o si vezi alergand fericita spre un leagan, razand cu gura pana la urechi. Zambesti si tu larg si te bucuri de bucuria fetitei tale.

 

Si asa mai departe cu toate scebariile negative pe care le construiesti in minte.

 

Exercitiul e mama invataturii, probabil ca vei avea nevoie de 1-2 ani ca sa faci automat chestiunea asta la orice gand negativ iti vine, dar vei reusi, daca perseverezi!

[Eleni]

Ce subiect facut pentru mine...

Ramonika, nu mai da vina pe familie, nici la noi nu era vreo veselie in casa si totusi din 3 surori, eu am iesit o optimista si o extrovertita. Si nu de acum, dintotdeauna. Prietenii mei, inca din copilarie incepand, isi amintesc de mine tot cu gura pana la urechi.
Pentru ca eu ma bucur de orice. Absolut de orice. E alegerea mea. Si daca mi se intampla ceva nasol, ma gandesc ca putea sa mi se intample ceva si mai nasol de atat... De exemplu, imi uit cheile si ma grabesc sa ajung undeva, dar ma intorc sa le iau... Ma gandesc pur si simplu ca daca nu as fi uitat cheile probabil mi s-ar fi intamplat ceva aiurea pe drum, si ca asta a fost un mic detour ca eu sa fiu ferita... si de obicei, daca nici nu ma enervez, mi se leaga apoi toate, ajung la timp sau daca nu ajung, intarzie oricum clientul mai mult ca mine. E probat, verificat, de multe ori!

Sau daca sunt de exemplu intr-un moment misto al vietii mele, pe care il savurez, cum am fost in weekend intr-o escapada la munte, imi pastrez amintirea aia...si imi si spun constient, tine minte momentul asta, e pastila de fericire.

Imi amintesc de exemplu privirile aruncate pe furis de un fost amor de-al meu, le pastrez tot ca pastila de fericire, o folosesc cand ma trezesc uneori dimineata ciufuta si nu-mi place cum m-am imbracat... scot pastila, iau o doza si totul e ok.

E din cap totul, e din cap. Pe mine momentele astea de fericire m-au facut sa rezist pe toata durata casniciei mele. Aveam nevoie de pastilele alea de fericire ca sa nu o iau razna.

Nu sunt o nebuna optimista incurabil, dar sunt un om care alege sa vada partea pozitiva a lucrurilor. E o alegere constienta, pentru ca e foarte usor sa fii nefericit, dar mi se pare atata lipsa de recunostinta sa fii nefericit cand nu ai motive reale.

Cand a murit mama, am vazut-o in fiecare zi si in fiecare ora cum s-a dus. A fost un efort si o lupta incredibila a ei sa se agate de viata, desi a avut o viata cumplit de grea si probabil moartea era o mantuire. Si realizez acum ca mama s-a bucurat si si-a pretuit momentele ei de bucurie, s-a hranit din ele, si de aceea s-a luptat sa reziste. nu a cedat. Din perspectiva mea, viata ei a fost un chin. Dar ea, si abia acum realizez, a avut abilitatea sa isi aleaga si sa isi tezaurizeze momentele de fericire. Imi vine sa plang acum de fericire, ca realizez ca a fost totusi fericita, si asta ma face atat de fericita. Uite, Ramonika, tie iti datorez aceasta revelatie. Multumesc.

[Ramonika]

cu placere Eleni.

faci sa para totul atat de simplu. si este simplu, dar si complicat. totul e din cap, intr-adevar, insa pe fondul unei personalitati melancolice, la care se adauga necazurile inevitabile din ultimul an, destul de greu sa iti impui sa fii fericit.

 

mama mea, D-zeu s-o ierte, la fel s-a luptat cu boala mult timp, insa contrar mamei tale, a mea avea viata intunecata de boala asta, n-a stiut sa se bucure deloc de momentele in care se simtea mai bine, mereu boala era norul intunecat care plutea deasupra lumii ei. in ciuda incercarilor mele s-o inveselesc, mereu imi reprosa ca nu o inteleg ca e bolnava, ca nu stiu ce inseamna etc etc.

 

nu pot sa nu "dau vina" pe atmosfera de familie, cred ca asta combinat cu trasaturile de caracter iti ofera reteta optimismului sau a pesimismului.

 

buna ideea cu notarea momentelor fericite.

[Eleni]

Eu cred cu tarie, si incapatanare chiar, ca ce dai Universului, aia primesti. Daca esti innegurata, aia dai... aia primesti. Am o prietena care iti seamana. O iubesc mult, dar nu mai pot sa stau langa ea, in continuu ii tuna si ii fulgera. Practic orice incercare de a o scoate de acolo aratandu-i ce e bun in viata ei se soldeaza cu replica: tu nu vezi ce grea e viata? Drept care am ajuns sa nu o mai caut. E alegerea mea constienta, mi-e dor de ea, dar nu vrea sa iasa de acolo.

Poate nu intamplator chiar azi m-a sunat, dupa mult timp si m-a intrebat daca sunt suparata pe ea. I-am zis ca absolut deloc, dar ca nu mai suport sa o vad nemultumita, asa ca aleg sa mi-o amintesc in putinele ei momente de ras/fericire/bucurie si sa ma bucur de la distanta de prietenia ei.

De la un lucru simplu, am pierdut metroul... am alergat dupa el, l-am ratat. Ma innegream de furie si imi incepeam ziua incredibil de prost. Si prin urmare totul se lega gresit, caci eu aveam o stare de spirit ciufuta, si primeam ce dadeam.

Nu mai alerg niciodata dupa autobuz/metrou si nici nu ma mai enervez. De cele mai multe ori vine unul aproape imediat, pentru ca eu sunt prea ocupata de muzica pe care o ascult sau de cartea pe care o citesc ca sa bufnesc nemultumita.

Lucrurile se intampla exact asa, pur si simplu. Iar cand chiar nu stiu cum sa ies dintr-o situatie, imi citesc o rugaciune... sau ma duc in biserica si stau acolo o vreme. Ma curat de tot raul... si apoi o iau de la capat.

[Oana_B]

Foarte interesant subiect . Eu sunt optimista din fire, tot asa aleg sa vad partea plina a paharului. Nu stiu sa explic, asa am fost mereu, cum zice Eleni, ma bucur de orice lucru cat de mic ar fi.

Imi place natura, mirosul de padure, frunzele cum se misca vantul, chiar si un cuvant daca e spus mai nu stiu cum ma face sa chicotesc. De cate ori nu am citit pe aici pe forum cate o expresie sau eu stiu o formulare care mi s-a parut hazlie si m-a facut sa rad. Poate persoana care a scris (n-am nici un exemplu concret acum) nici nu si-a dat seama ca poate fi amuzant:).

Nu ma hlizesc toata ziua, am si momente cand sunt posaca dar nu ma tine mult ca nu-mi place cum ma simt. Ca si cu alcoolul, nu prea beau ca nu-mi place cum  ma face sa ma simt, parca nu mai sunt in control. Nici nu mi se citeste pe fata ca sunt optimista, e in interior. Am crescut intr-o familie disfunctionala, tata violent si narcisist si mama indiferenta, de aia ne-a crescut bunica, nu stiu daca are legatura dar cumva mi-am pastrat firea optimista.

La volan sunt calma, nu injur, nu m-am enervat niciodata ca cineva mi-a taiat fatza, da se intampla si pe aici:)). Imi zic, eh, s-o grabi, vorba soacra-mii "are loc", mergem in aceeasi directie. Barbata-miu mai injura si eu ii zic "ce crezi ca rezolvi daca injuri, nu te aude oricum, doar imi strici mie ziua":))

Ieri, apropo de intors inapoi de care vorbea Eleni: ma grabeam, neobisnuit pentru mine, de obicei nu ma grabesc ca imi place sa imi programez timpul si daca ma grabesc ajung prea devreme si daca am intarziat iar nu ma grabesc ca e tarziu anyway. Ieri trebuia sa ajung la un spital si e intr-o zona in care n-am mai fost. E cam departe si se ajunge doar pe autostrada. Cam juma de ora fac pe autostrada. Barbata-miu a zis sa am grja ca era "rush hour" cand toata lumea mergea la munca si era trafic. Trebuia sa fiu la 9. Am zis sa plec la 7:30. Ei bine, am plecat la 7:42, mi-am uitat celularul acasa, m-am intors sa-l iau. Am plecat iar, am constatat ca am uitat un dosar. M-am intors sa-l iau. Era 8 deja cand am plecat de-acasa. Trafic pe autostrada. Ma gandeam man, poate intarzii si fac impresie proasta. M-a umflat rasul. Asta e, cine stie de ce-am scapat. Schimb  3 autostrazi pana acolo. Pe o alta autostrada fusese un accident si s-a incetinit tot traficul. La un moment dat era parcare, nu ne mai miscam deloc, dar n-a tinut mult. Poate de aia am scapat cu intarziatul meu. Am ajuns la 8:45:)). Cand am plecat de-acolo am uitat iar dosarul pe birou. M-am intors sa-l iau. Pe drum inapoi tanti din GPS imi spunea alte directii fata de ce aveam eu pe hartie. Recalculating...recalculating. Ma gandeam, ia sa vezi ca ma pierd pe aici, imi pierd ziua plimbandu-ma pe autostrada aiurea. Eh, am masina noua, merge fain, muzica, ce-mi mai trebe, daca ma ratacesc doar n-o sa consum un rezervor de benzina, pe bord zice ca ma am 300 de mile pana la empty. (Yeah tocmai am luat o masina in leasing, ma gandeam la buflea cand am luat-o ca a fost mai ieftin decat s-o cumpar. Nu-s consumerista, eu sunt invers).

Directiile mele pe hartie au fost bune pana la urma:)). Cam asta a fost ieri "my train of thoughts":)), nu m-am enervat deloc.

Cred ca e o alegere. Nu mi-am mai zis de mult asta, dar in Romania aveam un fel de mantra. Imi ziceam in gand daca imi mergea prost luni: "ce incepe prost se termina cu bine, ce incepe bine se termina si mai bine". Si cred ca functiona, nu-mi amintesc sa fi avut vreun weekend prost sau poate am avut dar nu-mi amintesc. Inseamna ca n-a fost important ceea ce iar e bine:)))

[rall]

Eu cred cu tarie, si incapatanare chiar, ca ce dai Universului, aia primesti.

Ar fi bine sa fie atat de simplu, dar consider ca nu e.

Cam cum ai putea explica notiunea de karma unei mame careia ii moare copilul de 5 ani?

[Deceneus]

Am scris la alt subiect si reiau ideea.

 

Nu percepem lumea obiectiva, noi percepem reactia celor din jur.

Daca in mintea unui om lumea este considerata ostila o trateaza cu ostilitate si primeste reactia de ostilitate amplificata. Reactia intareste convingerea.

Este ca la horoscop. Daca crezi in horoscop contorizezi prezicerile care se potrivesc si opinia ca horoscopul este adevarat se intareste.

 

Daca consideri lumea din jur ca fiind buna o tratezi cu simpatie si ti se raspunde cu simpatie. Fiecare vrea sa fie in preajma unei persoane simpatice, si toti evita persoanele morocanoase sau usor iritante.

 

Un om ca sa se schimbe trebuie sa actionezi asupra convingerilor proprii, pentru ca fiecare are un comportament dictat de convingerile lui.

Daca esti convins ca lumea este ostila orice observatie critica este interpretata ca o umilinta, ca o ofensa si te superi pe respectivul.

 

Daca esti convins ca lumea-i buna observatia este interpretata ca tentativa de a te ajuta sa vezi alta fata a lucrurilor si este apreciata.

 

Cineva spunea ca, cea mai grea lupta este cea cu propria persoana, nu cu comportamentul, cu prejudecatile.

A Einstein spunea ca "Este mai usor sa dezintegrezi un atom decat o prejudecata."

iar L Blaga a spus ca "Soarta e o prapastie in care cadem numai daca privim prea mult in ea".

 

Din perspectiva celor de mai sus cred ca solutia pentru schimbarea trebuie sa inceapa cu exercitii yoga de autosugestie.

 

Editat de Deceneus, 16 iulie 2013 - 17:14 .

[Eleni]

Ar fi bine sa fie atat de simplu, dar consider ca nu e.

Cam cum ai putea explica notiunea de karma unei mame careia ii moare copilul de 5 ani?

Rall, vorbim de situatii normale, nu exceptionale. In cazul de fata vorbim de nefericirile banale, ale unei vieti obisnuite. Tu te duci intr-o extrema cu acest exemplu

 

Dar am sa iti raspund chiar si asa: acelei mame tu nu-i explici nimic, pentru ca tu nu esti in postura sa intelegi asa ceva. numai cineva care a trecut prin asta poate intelege, noi suntem doar niste spectatori. Dar eu cred ca Dumnezeu sau energia in care cred ele, mamele incercate, le da puterea sa faca ceva care sa le ajute sa treaca peste. Cum este Andreea care voluntariaza pentru copiii bolnavi de inima, pe care o respect enorm pentru puterea de a se apropia de baietelul ei ingeras prin fiecare inimioara pe care o salveaza. 

Nenorociri sunt peste tot in lume, daca alegi sa traiesti viata in stirile de la ora 5, atunci esti condamnat la nefericire. Sunt sigura ca Dumnezeu nu m-a inercat suficient, sper doar sa am puterea sa invat din fiecare lectie si sa nu accept calea nefericirii. Caci lumina e in noi.

[marius]

Bravo!

[HurezanRaluca]

Am trecut prin multe clipe care-ti dau senzatia ca ai inghetat, ca inima iti sta in loc si ce-ti ramane de facut dupa.....

Cred ca m-am educat sa raman rationala si echilibrata la orice intamplare si traiesc in interior totul si ma repliez la exterior.

 

Daca e vorba de o intamplare nefericita voi plange cu rauri de lacrimi in interior, 2-3 la suprafata, voi injura in gand si ma gandesc cum va continua viata mea de acum incolo, caci nu se poate opri aici.

 

Daca e o mare realizare simt cum imi creste inima si bate gata sa-mi sara din piept, ma surprind zambind fericita in toate vitrinele si geamurile masinilor si acele fericiri marete imi revin si in momentele cand cred, ca soarta e prea aspra cu mine.

Fug de peroanele plangaciose, care nu stiu decat sa-si planga de mila....sincer nu le mai pot asculta. Ascult o zi, 2 dar povestita deja de 3 ori intamplarea e prea mult.