56 raspunsuri la acest subiect

[meea_09]

Stiu fetelor ceea ce traiti si simtiti...am gustat de doua ori acest pahar amar cand la 20 de saptamani dupa o sarcina destul de dificila si un dr care nu ma luat suficient in seama mi s-au rupt membranele si baietelul nostru a ramas fara luchid. A fost greu sa stau in spital sa vad mamici bucurandu-se de puii lor iar  eu sa stiu ca al meu e mort. Apoi dupa cateva luni la doar 7 saptamani de sarcina inima bebelusului sa oprit. Daca prima data am incercat sa fiu mai tare pt ca sotul meu era la pamant,a doua oara insa a fost fff greu...eram zdrobita complect. Dar Dumnezeu a avut mila si dupa un an de la prima pierdere Dumnezeu ne-a dat un baietel minunat si sanatos. Asa ca Dumnezeu poate si vrea sa ne ajute.

[Antoniamia]

Salut!

 

Pierderea mea e diferita, dar e imensa ... prima data nici n-am vrut sa scriu aici, pentru ca poate unele dintre voi ati spune ca pierderea mea nici n-a fost pierdere. 

Am 35 de ani. Anul trecut in decembrie, in saptamana a 12. de sarcina mi-a zis medicul 

ca translucenta nucala e destul de mare, care poate fi un indiciu al sindromului down ... aici a inceput cosmarul vietii mele: 6 saptamani de teste, primul a fost dublu test, care a iesit prost 1:50 sanse de sindrom down, am facut repede un alt test, prenatest (m-a costat 2500 ron) si pe urma amniocenteza, care mi-a confirmat 100% ca fetita are sindrom down. Am facut avort in saptamana 16/17. Va rog, sa nu-mi scrieti pareri de genul ca ti-ai ucis copilul sau copiii cu sindrom down sunt draguti, etc., am un cumnat paralizat de la brau in jos, n-as fi avut mult ajutor din partea familiei.

Cred ca atunci am murit si eu in sala de operatie, nu mai sunt om, nu pot dormi, in fiecare noapte am cosmaruri, nu pot manca, fac tratament psihoterapeutic, ma rog ... totul degeaba. 

Eu sunt foarte fertila, am ramas insarcinata din prima, dar degeaba ... Mereu am crezut ca faza asta cu "peste 35 de ani" e vrajeala si uite, totusi nu e :((((.

As fi dat orice ca sa pierd sarcina, ca sa nu fac eu avort, dar n-a fost sa fie. Am noroc ca am o fetita de 3 ani, ca asa cum sunt eu, "superfertila", as ramane acum fara copil. 

Sunt devastata, mi-e frica ca voi ramane asa, mereu trista, o moarta vie.

[dea78]

     Curaj Antoniamia!Ai o fetita pt care se merita sa te trezesti din pat dimineata si vor veni zilele bune.Nu judeca nimeni actiunile nimanui ca nu suntem noi in masura de a judeca.Multa putere sa ai sa te poti ridica din nou!

[Antoniamia]

Multumesc Dea78!

 

Stiu ca e cumplit de greu pentru femeile care tot pierd sarcinile sau platesc o avere pentru fiv-uri nereusite. Si eu am prietene care traiesc asemenea drame, dar macar n-au constiinta patata, nu faceau avort. Degeaba as mai putea sa fac copii, si daca urmatoarea sarcina n-ar fi cu down sau alte mizerii cromozomiale, n-as putea sa stau linistita nici macar dupa nastere. Fetita mea stia ca sunt insarcinata si intr-o zi venea la mine sa ma-ntrebe cand vine surioara ei. I-am raspuns ca nu mai vine, s-a intors la ingeri :(((((. Cateodata imi mai spune sa zic la barza sa-i aduca un fratior ca va avea ea grija de el :(((((.

Niciodata nu intreb de ce tocmai eu ... ma doare, sufar, plang, insa am invatat un lucru: sa-mi apreciez muuuult mai mult familia, fetita mea, sa ma bucur de fiecare clipa traita cu ea. Pana acum am crezut ca o sarcina usoara, un copil sanatos, nascut la termen (fetita mea) eu pur si simplu am meritat. Poftim??? Acum sunt mult mai recunoscatoare si apreciez mult mai mult tot ceea ce am. 

 

Va doresc tuturor copii sanatosi si sarcini usoare!

[Mamidecatalina]

Dumnezeu sa-ti dea rabdare si ganduri bune, nu e usor sa treci peste astfel de traume.

[flloryy]

Salut! Si eu am pierdut 2 sarcini:in 13 octombrie 2015 si 13 ianuarie 2016, urasc "13". Prima sarcina- ou clar-am facut avort medicamentos. A doua-extrauterina- am ramas fara trompa dreapta. Mi-e greu sa vorbesc/scriu despre asta, doare... Am un baietel de 6 ani si imi doresc foarte mult inca un copil,mi-e frica dar mai incerc o data.... Va doresc tuturor multa putere, sanatate si rabdare!

[Palenque]

Bună fetelor. Iar am vesti triste, după un avort menstrual în luna mai, luna iunie a fost fericita cu o alta implantare. Bucuria nu a ținut prea mult, sarcina oprindu-se la 8 s și 4 zile. Anul trecut după prima sarcina oprita am depistat ca am mutații genetice destul de agresive de trombofilie. Avortul menstrual a fost cu tratament ușor de trombofilie iar sarcina cu tratament agresiv antitrombotic. Tind sa cred ca de data ăsta nu a fost vb de trombofilie ci doar de o problema genetica, nu zic ca ăsta e mai ușor de suportat dar oarecum mă consolează ca nu e cazul sa duc la capăt o sarcina cu probleme. Am șanse foarte mici sa reușesc sa duc la capăt o sarcină, dar nu pot renunța! Va doresc multa sănătate și forță să puteți lupta cu greutățile vieții! !

[BuzCori]

Buna fetelor, din pacate stiu si eu ce inseamna pierderea unui puiut.. desi a fost sarcina mica, la 8 saptamani s-a oprit din evolutie, impactul emotional a fost devastator. Si acum dupa aproape 2 ani de la pierdere inca mai simt durere in suflet. La indicatiile unei prietene am facut un profil trombofilitic...un urma acestor analize am aflat ca am trombofilie ereditara, trei mutatii genetice si inca nu am consultat un hematolog... mi.e teama ca din cauza acestei probleme nu vine bebe. cu toate testele de ovulatie si alte indicatii nu am mai ramas insarcinata de atunci...ce ma sfatuiti sa fac? Sanatate multa!

[andaghe]

Ar trebui să începi cu o ecografie, sarcina oprită s-a eliminat natural sau a fost nevoie de intervenție? Trebuie verificat să nu fie vreo cicatrice, ceva, care să împiedice o nouă sarcină. Si apoi stabilești cu medicul cevevde făcut. Si eu am trombofilia dar nu a fost o piedică să rămân însărcinată, doar că îmi provoca oprirea sarcinii, până am făcut tratamentul corect, injecție zilnică în tp sarcinii. Succes mult!!

[BuzCori]

Andaghe, sarcina s.a eliminat prin interventie. Am facut ecografii si nu am nici o rana, totul pare in regula, doar ca nu raman. M-am saturat sa ma tot duc la doctori si sa-mi spuna sa astept si toti imi dau aceleasi indicatii: acid folic, aspenter si urmareste ovulatia. Am momente in care simt ca o iau razna, ma deprima gandul ca nu raman si ma stresez de nu mai stiu ce-i cu mine.. imi cer scuze ca ma plang aici, poate vi se pare inadecvat dar simt ca nu mai pot si vreau sa vorbesc cu cineva care chiar intelege prin ce trec... imi cer scuze. Sanatate!