Cinci mituri despre interceptările telefonice
Mitul nr 1: SRI ascultă pe toată lumea. Principalul mit al interceptărilor este acela că toţi cetăţenii care au telefoane mobile sunt interceptaţi si ascultaţi de SRI. Anual, în România sunt înregistrate aproximativ 20.000 de mandate de interceptare. Dintre acestea, aproximativ 3.000 sunt în baza legii siguranţei naţionale. Cele mai multe dintre interceptările realizate de SRI sunt destinate organelor de cercetare penală, DIICOT, Parchetul General, DNA, etc.
Mitul nr 2: Interceptările se fac abuziv, cu încălcarea legii. În România, interceptările se fac în principiu în felul următor: procurorul formulează o cerere unui judecător, prin care solicită autorizarea interceptării unei persoane, judecătorul analizează cererea şi decide dacă aprobă sau nu. Odacă ce a primit mandatul de interceptare de la judecător procurorul îl trimite către SRI care introduce mandatul într-un sistem electronic. Sistemul inregistrează mandatul şi porneşte înregistrarea convorbirilor.
Înregistrarea convorbirilor nu se face la SRI, ci la parchetul care a cerut şi a primit mandatul de interceptare. Sistemul este automatizat, astfel că, odată ce perioada de interceptare aprobată a expirat, interceptarea comunicaţiilor se opreşte automat.
În România, sunt două categorii de interceptări, cel puţin cele care apar în dosarele penale. Prima categoria sunt înregistrările aprobate pe mandate normale şi, de cealaltă parte, cele pe legea siguranţei naţionale. Aceste înterceptări sunt aprobate în baza articolului 91 din Codul Procedură Penală. Procurorul poate autoriza provizoriu pe 24 sau 48 de ore interceptarea fără mandat dar în mod obligatoriu după expirarea acestei periode trebuie să solicite un mandat post factum.
În România a existat un singur caz în care CEDO nereguli în procedura de interceptare. Este vorba de cazul Dinu Patriciu. Specialiştii spun însă că această condamnarea se datorează în principal unei legislaţiei proaste de dinainte de 2004. După 2004, legislaţia privind interceptările a fost modificată şi nu s-au înregistrat oficial cazuri de abuzuri.
Mitul nr 3: Interceptările pe siguranţă naţională, nelimitate şi fără control. Potrivit specialiştilor contactaţi de gândul, în România se emit anual în jur de 3.000 de mandate de interceptare în baza legii siguranţei naţionale. Faţă de mandatele de interceptare obişnuite, aceste mandate sunt avizate de Curtea Supremă. Interceptarea pe legea siguranţei naţionale a unui cetăţean are următorul traseu:
SRI colectează date sub suspiciunea de infracţiuni la legea siguranţei şi decide să ceară un mandat de interceptare.
Chiar şi la SRI există un prim filtru pe aceste cereri. Serviciul formulează o cerere către procurorul general în care prezintă argumentele pentru care doreşte să intercepteze convorbirile persoanei vizate. Procurorul general are posibilitatea să respingă cererea SRI.
De la Parchetul General, cererea ajunge la Curtea Supremă, unde judecătorii analizează acestă solicitare si aprobă sau nu mandatul. Potrivit specialiştilor, numărul de mandate emise în România depăşeşte media de mandate/locuitor emise de alte ţări din Europa. Atât Parchetul General, cât şi SRI analizează aceste mandate în baza hotărârilor CEDO care s-au pronunţat pe cauze care priveau interceptări abuzive, astfel încât, în principiu, există anumite filtre şi garanţii că nu se vor comite erori sau abuzuri.
Mitul nr 4: Interceptările convorbirilor audio sunt modificate de SRI si procurori. Un alt mit al interceptărilor este acela că SRI şi procurorii modifică fişierele audio ale interceptărilor. În faţa instanţelor, în special în dosarele de corupţie, inculpaţii au acuzat procurorii că au modificat interceptările astfel încât probele să fie în favoarea acuzării.
Fisierele audio cu interceptări sunt fişiere speciale care au în componenţă elemente de siguranţă. La fel şi fişierele video rezultate din supravegherea operativă video a unui acuzat. Astfel că, dacă un procuror ar dori să modifice un fişier video sau audio, aceste fişiere s-ar corupe şi nu ar mai putea fi utilizate. De altfel, aceste fişiere conţin şi date suplimentare prin care poate fi identificată fiecare persoană care a folosit documentele. Astfel că, potrivit specialiştilor consultaţi de gândul, este practic imposibil ca o interceptare să fie compilată.
Mitul numărul 5: Procurorii fac interceptări pe care le ţin ascunse în sertare. Un alt mit al interceptărilor este acela că procurorii sau SRI realizează interceptări ilegale pe care le ţin la secret şi le utilizează în scopuri oneroase.
În realitate, sistemul informatic cu care realizează interceptări nu permite ascultarea telefoanelor fără mandat sau fără o ordonanţă provizorie a procurorului care trebuie confirmată ulterior de judecător. Astfel că există în permanenţă o evidenţă oficială a celor care emit ordonanţe şi celor care sunt ascultaţi. În plus, sistemul informatic şterge automat după 10 zile interceptările care nu sunt extrase din sistem şi ataşate unui dosar.
Sursa:
http://www.gandul.in...anilor-10940849