47 raspunsuri la acest subiect

[buli]

quote:

---

Originally posted by amarantina
Draga Francesca, Pe tine te chinuie o problema majora, iar fetele astea desfiinteaza tot ce zici! Iata sfatul meu: pentru inceput ii spui ca ai ramas gravida, ca ti-ai facut testul de sarcina si a iesit pozitiv. Si ca iti doresti foarte mult copilul, ii expui motivele, etc. Si asa vezi cum reactioneaza! 1. Daca face un scandal monstru - ipoteza cea mai nashpa - atunci chiar ca trebuie sa te gandesti mai bine la casnicia ta si la viitorul ei. Daca-l iubesti asa mult cum spui o sa-i explici ca a fost doar o incercare de-a ta sa vezi cum reactioneaza, ca n-ai face nimic fara acordul lui (sanchi!) bla bla bla. Dar oricum intre voi n-o sa mai fie niciodata la fel daca el e atat de crud si face scandal, vorbeste de avort, etc. 2. Daca nu face scandal, dar nici bine nu-i pica, arunca vorbe dar nu foarte aspre - atunci e bine. Inseamna ca ai o sansa. Ramane la latitudinea ta daca-i spui ca a fost un test ca sa vezi cum reactioneaza, sau daca o sa-i spui peste 1 saptamana ca ai fost la doctor si de fapt nu esti, sau pur si simplu ca a fost o alarma falsa 3. Daca reactioneaza binisor atunci chiar ca ti-ai facut atatea probleme degeaba! Peste cateva zile il intampini cu lacrimi de crocodil spunandu-i ca a fost o alarma falsa si ca esti atat de dezamagita... Ca intamplarea asta te-a facut sa-ti dai seama cu cata ardoare iti doresti un copil cu el, bla bla bla, stii tu ce sa-i zici ca sa se inmoaie de tot si sa nu mai zica niciodata ca nu vrea copii.

---

asta nu-i telenovica?

[Porumbita]

nu imi vine sa cred cat de putin respect poti avea pt sotul tau in particular si pt barbati in general..

[daniela_b]

quote:

---

Originally posted by amarantina
.......Cuvintele astea mari sunt importante cand relatia are o vechime de 1,2 hai 5,6ani. Dar dupa 14 ani de convietuire o modalitate excelenta de a merge mai departe alti zeci de ani este dresajul partenerului.

---

off-topic Sper doar ca esti foarte tinara si de aceea gindesti asa.. NU! DRESAJUL parenerului nu este o modalitate excelenta de a merge mai departe alte zeci de ani... Mai degraba as crede ca e o modalitate excelenta de a-ti indeparta partenerul incetul cu incetul prin lipsa delicatetii specifice unui comportament ce vine din iubire si sinceritate. Eu am 14 ani de convietuire si nu mi-a trecut niciodata prin cap sa-mi minimalizez partenerul reducind-l la statutul de subiect al dresajului. Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii

[Elise]

amarantina, exista femei de serviciu sau hamali platiti sa faca asa ceva.
Eu personal ies cu el in parc si la cumparaturi pentru ca imi face placere sa fiu cu el.
Pentru simplul motiv ca ma simt mai bine cind ne plimbam de mina, decit atunci cind ma duc singura.
Altfel, imi cara masina bagajele, nu trebuie sa se speteasca nimeni.

Si nu, nu da cu aspiratorul, nici eu nu o fac - s-a dovedit ca nu sintem dresabili, nici unul dintre noi - deci vine o femeie si le face pe toate astea.

Nu e nici un pic de ipocrizie la mijloc - nu stau cu el pentru ca imi upgradeaza modul de viata si faciliteaza niste kestii, ci pentru simplul motiv ca imi face placere.

Si daca peste 16 ani nu o sa ma mai simt bine in prezenta lui si o sa-l pun la paritate cu teckelul, probabil nu o sa mai fim impreuna.
C'est.


Elise

[Jocelyn]

amarantina, ma tem ca nu e deloc asa cum spui. Nici macar in cazul parintilor mei, care sunt casatoriti de 30 de ani. Si nu cred ca ceea ce ai descris tu se numeste dragoste. Dar, ma rog, fiecare vede dragostea in alt fel. Dar eu una nu mi-as dori in veci sa am o asemenea relatie sau un asemenea barbat...de dresat. Some are born great, some achieve greatness and some hire PR officers

[francesca20]

astazi sunt trista, n-are nici o legatura tristetea mea cu relatia dintre mine si sotul meu vis-a-vis de "facutul" copiilor, insa astazi , (tocmai intr-o astfel de zi) , am discutat cu el despre copii. astazi am aflat ca bunicul din partea mamei a murit. in ultima perioada din viata lui (si nu numai) mama a fost cea care mereu i-a stat alaturi, bunicul meu avand acea boala numita Alzheimer.ieri l-au inmormantat. Dumnezeu sa-l odihneasca! incercam sa mi-l imaginez asa cum il stiam eu, copila fiind, incercam sa mi-l imaginez asa... "intreg la minte", atunci cand stia ca eu ii sunt nepoata, si de fapt stia tot ce se petrece in jurul lui. nu am reusit. nu imi veneau in minte decat "imagini" cu mama alaturi de el, ingrijindu-l , spalandu-l, hranindu-l ( asta mai ales in ultimile luni cand deja nu mai putea sa faca nimic). cand sotul meu a venit acasa m-a gasit plangand. i-am spus si lui ce se intamplase. m-a luat in brate si m-a linistit. la un moment dat am inceput sa vb despre mama si despre felul in care i s-a dauit ea trup si suflet tatalui sau. am vb despre mai multe. si atunci i-am spus. atunci i-am spus ca eu nu vreau sa raman singura pe lumea asta, i-am spus ca si pt noi vor veni timpurile batranetii si atunci vom avea nevoie de un copil care sa ne deschida usa si sa ne intrebe de binete. i-am spus ca la un moment dat vom ramane singuri aici, fara parinti, frati sau surori. iar prietenii nostrii vor fi si ei prea batrani pt a ne mai vizita sau a vedea daca mai suntem sau nu. si cel mai important, cineva va ramane in urma noastra. mama a fost exemplul cel mai elocvent. ce s-ar fi facut bunicul meu fara ajutorul mamei, ce s-ar fi ales de el? l-am intrebat: vezi ce inseamna un copil pe fata pamantului? vezi ca atunci cand nu mai ai familia langa tine, iar tu esti batran si neputincios, doar copilul tau este cel pe care il doare de tine? asa imi doresc sa fiu si eu, cu copii in jurul meu, copii pe care sa ii cresc cu dragoste si de care sa ma bucur si mandresc. mi-a raspuns ca da asa e, dar acum copii nu mai sunt ce au fost odata. mi-a spus: uita-te in jurul tau si o sa vezi numai copii egoisti, care stiu doar sa ceara si nu dau nimic in schimb, din contra fac doar probleme. locuiesc in germania, si undeva el are dreptate. apropos de copii, situatia (cel putin aici ,vorbesc) a scapat putin de sub control. copii sunt facuti ( nu generalizez acum,cele care locuiesc in germania stiu despre ce vb) pt a primi o anumita suma de bani de la stat pt o anumita perioada de ani, dupa care sunt lasati cam de izbeliste. aici gasesc vina parintilor care nu se implica indeajuns in cresterea si educarea copiilor.parintii nu mai au timpul si elanul necesar printre altele pt a se implica in cresterea copilului. gandesc ca asa cum e copilul , e foarte bine, daca ar fi ceva grav s-ar vedea. asta e situatia. cert este ca el a tot incercat sa-si argumenteze "teoriile" iar exemplele pe care mi le-a dat au fost numai negative. si mi-a spus clar ca decat asa o viata cu un copil , mai bine nu! adevarul e ca atunci cand il ascultam ma imaginam mama a unui astfel de copil, si vreau sa spun ca... ii dadeam dreptate, intr-un fel. dar i-am spus ca gandeste gresit. daca pleaca de la premiza asta atunci din start pleaca gresit. nu toti copii sunt la fel, si chiar daca majoritatea sunt mai dificili, nu trebuie sa gandesti ca si al tau va fi exact la fel numai pt simplul motiv ca in jurul tau asa e situatia. in fine, mi-a spus ca nu vrea copii pt ca ii este frica de ce va urma dupa. din start el gandeste ca va fi ceva...catastrofal si mai bine evita (cum zice el) decat sa traiasca asa ceva. ii e frica ca si eu voi deveni o mama "Deutcher", adica voi face un copil, dupa care ma voi cam plictisi de statutul de mama, ii voi tranti copilul in brate si voi pleca dupa "schimbari de ambianta", argumentand ca pt o femeie e mult prea greu sa fie...mama, ca vreau putina schimbare, ca viata mea nu se reduce doar la a creste copii, ca vreau sa simt si eu ca traiesc (exact astea au fost cuvintele lui). iar el se va trezi in situatia de care s-a tot ferit sa nu pice. deci lui ii e ...nu teama, ci frica sa aibe un copil. am incercat (si nu numai acum) sa-l linistesc si sa-i spun ca eu nu cred , la cat de mult ma cunosc eu pe mine, ca voi face asa ceva. cuvinte pot sa-i insir multe, dar cel mai elocvent exemplu e atunci cand ma aflu in fata faptului implinit. mi-a spus ca in ultimul timp il cam tot macina gandul asta, sa faca sau nu un copil, si asta pt ca ma vede pe mine ...dusa. dar nu s-a hotarat. si nici nu stie ce va face. m-a intrebat clar, daca iti spun clar ca nu vreau copii, fara drept de replica, tu ce faci? si tot el si-a raspuns: o sa pleci, nu? de ce nu vrei sa te gandesti ca putem avea o viata asa de frumoasa numai noi doi? i-am raspuns ca nu stiu daca o sa plec sau nu, acum cel putin sunt convinsa ca n-o s-o fac pt ca il iubesc foarte mult, dar viata aceaa pe care mi-o promite el, degeaba ar fi frumoasa si buna. pt mine va fi o viata neamplinita. probabil voi continua sa raman alaturi de el, dar nu ma voi putea bucura de nici o "placere" a vietii pt ca stiu ca imi lipseste tot timpul ceva, iar in sufletul meu voi fi tot timpul... goala. asta a fost. marturisesc ca ma ardea sa-l intreb: si totusi, spune-mi vrei sa facem un copil si mai ales cand. dar am zis ca mai bine...lasa.

[enn]

Draga Francesca, îmi pare rau pt. situatia prin care treci. Argumentele aduse de sotul tau mi se par absurde si revoltatoare - prefer sa nu le comentez în parte. Din pacate însa nu e singurul barbat din Germania care gindeste astfel. Oricum, daca atîta încredere are el în tine si asa a stiut sa te îmbarbateze într-un moment dificil, sincer nu stiu ce sa spun.... Ai grija de tine! E.

[roxanik]

Francesca, cred ca te doare foarte tare sa nu ai copii. Cel mai bine ar fi sa discuti cu sotul tau si sa ii spui cat de mutl conteaza pentru tine asta si cat de fericita te va face. A face un copil cu cel pe care il iubesti e cea mai mare implinire si nu trebuie sa renunti sa lupti pentru asta. A avea un copil fara consimtamantul lui e cam cu taisuri...trebuie sa sa discuti cu el si trebuie sa inteleaga ca numai o viata ai si,refuzandu-ti aceasta dorinta nu face decat sa iti ia aceasta sansa unica.