62 raspunsuri la acest subiect

[Ale2009]

Autor: Haricleea Pentru toate femeile care isi doresc cu ardoare sa devina mamici am sa scriu povestea noastra.... Dupa aproape doi ani de incercari tot ceea ce gandisem ca doar altora li se poate intampla ,mi s-a intamplat mie.Intr-o zi soarele stralucea cum nu se putea mai tare,pamantul tremura,iar gerul de afara(intr-o tara in care primavara soseste mai tarziu)ma mangaia cu mare caldura... Dorindu-ne un ingeras in viata noastra am mers la medici cautand un sprijin,o solutie...Am dat peste oameni insensibili care fara nici un pic de suflet spuneau crezand ca incurajeaza;sa nu ma stresez ca mai am timp sa raman insarcinata...Dar noi vroiam atunci;nu peste un an,doi,cinci sau zece... Vroiam sa fim parinti tineri pentru ca aveam de toate si nu ne lipsea decat un ingeras... Am plecat plangand de la doamna doctor...Eram daramata...Aproape ca ma suparasem pe destin,pe Dumnezeu.... Am renuntat sa mai cumpar zecile de teste in speranta ca vor arata cele 2 liniute crezand ca unele sunt proaste atunci cand in disperarea mea nu aratau decat o una. Dar ...m-am intors la Dumnezeu stiam ca m-a ajutat mereu si simteam ca o va face si de aceasta data...Nu am facut nimic decat sa ma rog.Plangeam si citeam din tot sufletul Acatistul sfintilor parinti Ioachim si Ana.Si ma intrebam ce am facut sa platesc atat de scump,spuneam ca inca nu le am chiar pe toate si ca merit un ingeras,intrebam destinul,pe Cel de sus de ce alte femei au copii cu droaia si ii omoara iar altele care isi doresc nu primesc?...Nu intelegeam tributul vietii... Dar am renuntat sa ma mai gandesc desi,de fiecare data cand vedeam femei gravide imploram Cerul sa arat si eu candva asa... Singurul care nu si-a pierdut speranta si a continuat sa lupte a fost sotul meu;care dupa o lunga perioada a inceput sa cumpere el testele...Eu nici nu ma uitam la rezultat ma autosugestionam ca nici de data asta nu e dar voi reusi ....mai e destul timp...ba chiar ma gandeam ca un bebe imi strica cariera.... Dar,al treilea test a aratat 2 liniute.Una un pic decolorata si sotul m-a intrebat temut un pic...o fi?Eu i-am spus ca nu! Dar ceva se intampla.Eram mult prea calma in interiorul meu.La doua nopti am visat ca mi se spunea ca sunt insarcinata.A doua zi am zis ca mi-a revenit obsesia. Mi-a intarziat 3 zile si simteam ca ceva nu este in regula;avand cm foarte regulat. Mi-am luat inima in dinti si am cumparat un test de sarcina care a aratat mult asteptatul rezultat:DOUA LINIUTE... Si in acea zi...pamntul a inceput sa tremure,soarele stralucea cum nu se putea mai tare iar gerul de afara ma mangaia,ma ocrotea cu caldura...Ceea ce la care nu mai indrazneam sa visez mi se intampla chiar mie. Totul si-a recapatat sensul si simt ca traiesc.Destinul a dat mana cu mine...Traiesc cea mai fascinanta experienta a vietii mele iar inima imi este plina de plenitudine.Acum orice tumba a puiutului ma face sa traiesc o emotie unica!Este o experienta pe care merita sa o traiasca fiecare femeie!Adevarata implinire se realizeaza numai prin acest efect magic.Putem dobandi ceea ce vrem si trebuie sa intelegem ca destinul este scris de aceeasi Mana! Cand iti doresti un lucru Universul conspira la realizarea lui!!! [gravi]17+ -------------------------------------------------------------------------------- Autor: iazminn Frumoasa poveste. Sper sa ajung si eu candva sa scriu o poveste de succes.Sarcina usoara -------------------------------------------------------------------------------- Autor: Laura Ioana Haricleea felicitari pentru sarcina si sa va bucurati o viata de ingerasul trimis de Dumnezeu http://pg.photos.yah...lomon/my_photos -------------------------------------------------------------------------------- Autor: goldi "Totul si-a recapatat sensul si simt ca traiesc.Destinul a dat mana cu mine...Traiesc cea mai fascinanta experienta a vietii mele iar inima imi este plina de plenitudine." -------------------------------------------------------------------------------- Autor: karina1976 Felicitari, sarcina usoara in continuare si un bb-lus sanatos. Dumnezeu sa fie alaturi de voi de-a pururi. karina1976 "Doamne, ajuta-mi sa nu uit!" -------------------------------------------------------------------------------- Autor: Haricleea Nu degeaba exista zicala :"speranta moare ultima!"Fetelor,veti reusi numai ca trebuie multa rabdare.Viata are o poveste pentru fiecare dintre noi si trebuie parcursa.Noua ni s-a intamplat exact cand credeam cel mai putin.Am umblat prin diversi medici timp de aproape 2 ani.Am renuntat la ei si tot am reusit...Deci ,in viata totul se poate cu ajutorul lui Dumnezeu!Desigur ca inca sunt probleme,este o sarcina cu risc dar fiecare zi trecuta este o noua victorie!Si sunt sigura ca la inceputul lui ianuarie am sa-mi strang la piept fiinta pentru care am luptat cel mai mult si fara de care nu exista implinirea unei existente! Va pup pe toate si nu va pierdeti speranta!Si ce daca nu se poate...cum spun medicii?Sa continuam sa luptam ,sa muncim pt asta...sa ne rugam din tot sufletul... gabi

[Tia]

monica70 MAMICUTZA DE DIENUTZA Membru din:15/05/2005 Romania arad 3029 Posts Trimis la - 03/09/2005 : 17:42:34 -------------------------------------------------------------------------------- Scriu pentru cele a caror soti sufera de oligospermie. Eu sunt insarcinata in 5 luni, dupa ce in 2002 sotul meu era diagnosticat cu astenooligospermie: 1,2 mil./ml si 55% mobilitate.in 2002. Dupa ce i-am dat vit.E si laptisor de matca(dupa ureche...)a ajuns la 6,5 mil/ml. Tratamentul cu pregnyl si ginseng prescris de un urolog din Arad nu a facut decat sa scada mobilitatea la 15%, dar s-a redresat dupa intreruperea lui. In disperare am mers la Timisoara la prof.Munteanu unde analiza era 10 mil./ml, mobilitate 30-50%, calitate normala.Dupa ce am facut si eu laparoscopie pentru investigatii am urmat tratamentul de trei luni pentru endometrioza. In acest timp sotul meu a urmat reteta de la prof.Munteanu: VITAMINA E FORTE una/zi o saptamana LAPTISOR DE MATCA 1000 una/zi saptamana urmatoare si tot asa timp de trei luni TINCTURA DE BRANCA URSULUI 3 lingurite pe zi DUPA TREI LUNI ANALIZA ERA 56 MILIOANE / mil., mibilitate 30-50%, calitate normala(85% normali). PANA SI DOCTORUL A RAMAS CA LA DENTIST!!! A zis sa incerc o luna si apoi sa vin la control daca nu raman gravida.Asta era in iulie 2004. Bineinteles ca nu am ramas imediat, dar am continuat tratamentul sotului pana in decembrie, cand eram deja terminata psihic (si financiar ca o sticluta de branca ursului costa 70000 lei si tinea 3-4 zile).Au urmat cateva luni de stres intens, mi s-a inchis firma unde lucram contabila si eram in cautarea unui loc de munca.De la 1 mai m-am angajat la o noua firma si pe data de 2 mai 2005 aveam in mana un test de sarcina cu doua liniute, una roz foarte deschis!!!!!Dar erau doua!!!!Si cica nu ramai de la stres!!!! Ce sa va mai povestesc ca eram sigura ca voi ramane, imi urmaream in fiecare luna ovulatia, eram sigura ca am (ciclu 27-28 zile, sani umflati inainte cu o saptamana, temperatura urca cu 0.2-0.3 grade etc.) N-am mai fost la dr.Munteanu ca eram cam leftera si m-am gandit sa merg in cartier in Arad la o doctorita, ca nu fusesem de jumatate de an.Asta era cu o luna inainte de eveniment, deci prin martie, aprilie.Tampita, dupa ce i-am spus istoricul a zis ca precis nu ma ovulatie ca diferenta de 0,2-0,3 grade e prea mica!!! Atunci m-am enervat si am dat 2 milioane pe analizele hormonale LH,FSH,PROLACTINA, ESTRADIOL, PROGESTERON care au iesit foarte bine, mai putin prolactina usor marita, dar ma gandeam ca-i de la stres, dupa cate am citit. Si chiar in luna aceea am ramas insarcinata!!! De aceea va recomand sa mergeti la un doctor bun, nu va luati dupa toti prostii, mai ales evitati tratamentele hormonale mai ales la soti.Ar fi bine si sa manance mai naturist, sa nu bea, sa nu fumeze etc.Sotul meu nu fumeaza, mai bea cate-o bere sau chiar tuica cateodata, nu l-am putut face sa renunte la coca-cola,plus ca bea cafea.In schimb consuma legume, ciorbe si n-am mai folosit vegeta sau alte chimicale la gatit. Si apropo, acum are 45 de ani, eu am 35 de ani! Va doresc la toate un asa noroc si sa ne intalnim pe forum la mamici. In plus sa aveti un sot cu rabdare infinita...Cunosc cazuri cand au luat tratament cateva zile si s-au lasat... Deci bafta!!! molisa

[Medeea76]

Astazi e Sf. Teodora, iar Ioana Teodora implineste 3 saptamani, asa ca m-am gandit la un mic cadou: povestea nasterii printesei noastre. Totul a inceput acum 3 ani si ceva, cand ne-am dat seama ca vrem un bebe mic. Am intrerupt anticonceptionalele si am incercat rabdatori cateva luni. Citisem ca abia dupa un an ar fi cazul sa ne ingrijoram, asa ca mergeam increzatori inainte. La un moment dat imi intarzie ciclul, incep greturi, dureri de sani, burtica mare si teste… negative. Concluzia medicului: sarcina fantoma! Bine ca nu am mers prea departe cu ea, doctorul mi-a spus ca a avut cazuri in care pacientele i-au venit sa nasca dupa noua luni de simptome si in burtica nu era nimic! Toate bune pana aici, problema e ca mi-am blocat ovulatia pe sistem nervos si timp timp de noua luni nu am avut ciclu, termometrul arata in fiecare dimineata 36.6, de incepusem sa o iau razna. Intre timp facem si o spermograma cu un rezultat care ne-a socat: 4 milioane de spermatozoizi, si aia nu prea vioi. Deci amandoi aveam probleme… Dupa tot felul de tratamente esuate, incepem amandoi un tratament naturist si … surpriza! Imi revine ciclul, temperatura creste la ovulatie, o luna de incercari si …testul slab pozitiv. Super fericiti, anuntam evenimentul, ajungem la ecografie in saptamana a 7-a si constatam ca sarcina se oprise din evolutie. Organismul nu o respinsese din cauza tratamentului cu Progesteron. Nu-i nimic, se intampla, asa trebuie sa fie si mergem mai departe. Ce a urmat nu vreau sa povestesc in amanunt, nici prin ce am trecut din punct de vedere fizic, nici psihic. Cert e ca in decursul unui an am pierdut 7 sarcini, fara sa ajung sa cunosc motivul. Am facut zeci si zeci de analize, tot ce e posibil ca investigatie, am cautat, am studiat, nici un raspuns. Totul decurgea parca dupa un plan identic: test de sarcina pozitiv, sarcina in evolutie pana in saptamana 5-6, avort spontan. Nervii mei erau la pamnat, nimic nu mai conta, depresia era in culmea apogeului. Plangeam cand vedeam mamici cu copii si femei gravide, nu puteam trece pe langa magazinele pentru copii si, mai grav, ajunsesem sa imi urasc prietenele care ramaneau insarcinate si nasteau fara probleme. Totul pana in ziua in care s-a nascut finutza mea. Am inceput sa cumpar lucrusoare pentru ea, ca si cum ar fi fost copilul meu, mergeam la ea, o alintam, o luam in brate si sufletul mi se linistea. A venit si ziua botezului, zi in care mi-am simtit sufletul curat si eliberat. A fost minunat, nu am cuvinte sa descriu trairile mele de atunci. Intre timp faceam monitorizari ecografice, pentru a stabili momentul ovulatiei. Se parea ca foliculii mei se spargeau la o dimensiune foarte mica si nu reuseseau sa produca ovule de calitate. Asa ca iau hotararea sa recurg la stimulare dupa botez. NU a mai fost nevoie! De Sf. Andrei testul a iesit mai pozitiv decat il vazusem eu vreodata, Beta Hcg-ul era in cantitate foarte mare, de Sf. Nicolae vad minunea mica la ecograf si suntem convinsi ca de data asta am reusit. Folicul avea 10 mm cand s-a spart! Trec primele trei luni de emotii, in care se putea produce avortul spontan, trec si urmatoarele trei, cu contractii in fiecare zi, incepe numaratoarea inversa… In luna a 6-a se dezlipeste placenta, se formeaza un hematom de 3 cm, noroc ca placenta e lunga, se intinde pe jumatate de uter. Contractiile continua si in saptamana 33 sangerez ceva mai mult (mai sangerasem in decursul sarcinii) si se deschide colul. Incep emotiile, nu am stare sa stau in pat, refuz tratamentul, le innebunesc pe fete pe forum. (Papadie, sa stii ca dau berea!). Caut informatii despre copiii prematuri, greul trecuse, puteam sa nasc. Sarcina a fost minunata, fara dureri de spate, fara arsuri, fara edeme, ceam mai usoara sarcina pe care puteam eu sa mi-o imaginez. Ajung in saptamana 37 si doctoral imi spune ca bebe e mare, gata, putem sa nastem, ma cheama cu bagajul luni, pe 17 iulie (termenul meu era undeva intre 4 si 8 august, poate astazi, cine stie?). Intre timp vorbesc pentru Salvare, totusi din Ploiesti pana in Bucuresti e ceva distanta, emotii, sotul se intreaba daca nasc in masina, in fine. Nu a fost nevoie. Deci ma prezint cu bagajul la spital. La ora 10 mi se face internarea si apoi rasul si clisma fortate (degeaba am strigat ca eu nu nasc in ziua aia). La 11 ma controleaza doctorul (era de garda, de-aia ma chemase), mi se face o injectie cu calciu, una cu Moldamin, si incep contractile (noroc ca eram obisnuita din timpul sarcinii). Ma intreaba doctorul daca am contractii, eu ii spun ca am la 2 minute, ma controleaza, dilatatie 3, asa ca imi rupe apa. In momentul ala am realizat ca nu mai am cale de intors, asta e, nasc azi! Asa ca suport in liniste contractile, zambesc, respir adanc si numar de cate ori vine una, timpul trece usor si frumos, mi se pune Oxitocin-ul, doare, dar e minunat. Ma gandesc ca totusi o sa urmeze contractii adevarate, auzisem ca treci pe langa moarte cand nasti, incerc sa ma relaxez si reusesc. Apare anestezista, eu spun ca mai resist, mi se face totusi epidurala (doctorul stia in ce hal fac numai cand ma atingea la control, deci era clar ca nu se astepta sa resist la durerile de nastere). Epidurala mi s-a facut la ora 2, la ora 3 deja trecea efectul primei doze, asa ca moasa ma controleaza si incepe sa strige, hai pe masa, esti dilatata 9, nasti! Ajung impreuna cu anestezista la concluzia ca nu se poate sa-mi mai faca o doza de anestezic, ca nu o sa reusesc sa imping, asa ca facem doar un sfert de doza. Ajung pe masa, doctorul intra in fuga, in timp ce isi lua halatul pe el, cumnata mea ajunge in ultima clipa cu camera de filmat si ii spun moasei ca eu vreau sa imping. Impinge atunci. Ok, imping si simt cum bebele meu se pregateste sa iasa. I se vede capul, mai imping o data si imi imaginez ca printesa mea vrea neaparat afara, asa ca o ajut si ii iese capsorul. In cateva secunde o simt cum iese toata si nu-mi vine sa cred ca asta a fost, a trecut, mi-o aseaza pe piept si nu stiu cum sa reactionez. La ora 15,25, dupa un travaliu de 3 ore ore, cu 3.250 de grame si Apgar 9, puiul meu vedea lumina zilei. Totul s-a intamplat atat de repede, fara durere, cu o mare liniste si lumina in suflet, incat ma intreb uneori daca eu am nascut. Sotul meu spune ca eu nu am nascut, ci ca acest copil ne-a fost pus in brate de Dumnezeu, dupa toata suferinta prin care am trecut in toti acesti ani. Stiu ca sunt fete care plang mult mai mult decat am plans noi, dar vreau sa spun tuturor ca in viata trebuie sa ai incredere, sa nu renunti si sa fii convins tot timpul ca va fi bine. Printesa Ioana Teodora zambeste, e cuminte si acum suge linistita in brate la mine. Nu stiu daca ati avut rabdare sa cititi tot ce am scris, dar imi doresc sa fi citit povestea mea toate fetele care isi doresc din suflet un copil, pentru ca sper ca am reusit sa le arat ca se poate! Ioana Teodora e intr-adevar o minune.

[cata14]

M-am gandit de multe ori sa-mi scriu si eu povestea ptr ca stiu ce inseamna frustrarea de a fi "unicat" care nu face copii. Numai ca nu gaseam topicul ... acum ma bucur ca in sfarsit pot sa va povestesc si voua si sper sa va mai dau speranta (ca pe mine povestile reusite m-au tinut pe linia de plutire). Povestea noastra e destul de lunga si voi incerca s-o fac cat mai concisa ptr a putea fi si urmarita. Ne-am casatorit in 97 si in 98 am vrut sa avem si primul copil ptr ca ne doream sa fim parinti tineri (mama m-a facut la 40 de ani ... ). Toate bune si frumoase, nu ne gandeam prea mult la calendar, temperatura bazala si alte de-astea ... doar eram tineri si frumosi. la cateva luni dupa hotararea noastra am avut un ciclu prelungit ... pe vre-o luna asa ca trebuit s amerg la doctor. La consult n-am parut insarcinata dar a 2 -a zi la eco s-a constatat ca defapt aveam extrauterina rupta si eram plina de sange in interior. Am intrat in operatie de urgenta (din anestezia careia nu ma mai trezeam) ... mi s-a extirpat partial o trompa. Am asteptat vreo 3-4 luni si am reinceput incercarile de conceptie plini de elan si de speranta. Dupa asta ... nimic, nici o urma de sarcina 1 an 2 ani ... Am urmat tratamente de fertilitate ... fara succes. Am facut de nu stiu cate ori analizele toate si eu si sotul si concluzia era ... "sunteti tineri, sanatosi, totul e normal ... asteptati". Deja incepuse sa mi se urce la creier replica stereotip pe care o auzeam. In 2003 m-am dus la Dr. Marinescu dorindu-mi sa incerc IVF si stiind ca el este f bun. Am reinceput cu testele, histero, ovulatie, sange etc ... Totul era normal (stiam deja) si doctorul mi-a propus sa mai asteptam. Deja incepusem sa ma enervez rau si ptr orice, mi se parea atat de nedrept! La inceputul lui 2004 am primit viza sa plecam in Australia si m-am dus la un ultim control la Dr. Marinescu care mi-a spus ca e o alegere f buna Au, eu am ranjit si am zis "da e mai cald" ... dar el mi-a spus ca sunt cei mai buni specialisti in inferitilitate aici. Ajunsi in noua noastra tara, dupa perioada de acomodare de vreo cateva luni am reinceput campania de mers la medici. Mi-am cautat eu pe net unu' din cei mai tari specialisti in probleme de feritlitate si iata-ma aici incepand iar seria de teste si sperante. Ce credeti? "Specialistul" mi-a zis exact ce stiam ca suntem tineri (inca ... deja bateam la poarta celor 30 de anisori), sanatosi si nu vede nici o problema in conceperea naturala. Alte cateva luni ... nimic, normal. Mergem din nou si ni se propune Inseminare intrauterina (mai facusem in Ro fara rezultat) eu nu vreau, vreau direct IVF dar asa e procedura. Asa ca incep seria de inseminari ... fara succes. normal. Deja devenise o certitudine ca nu voi reusi sa am copii, incep sa explorez si alte posibilitati dar sotul nu e f incantat de ideea de a infia (iar in Ro sunt oprite adoptiile "internationale" ... si noi intram deja la cetateni straini). In dec 2004 incep tratamentele de IVF ... n-are rost sa mai intru in detalii ... am facut 1,2,3,4 tratamente, cicluri complete ptr ca nu reuseam sa produc decat 2-3 ovule care se transformau in 1, maxim 2 embrioni pe care-i puneam la loc. Rezultatul ... mii de dolari cheltuiti, zeci de autoinjectii facute, nenumarate toane, greturi si isterii de la synarel dar 0 sarcini. Nu cred ca am plans in viata mea mai mult decat in 2005, ma vedeam si ma simteam "looser", femeia care nu poate fi completa ptr ca nu face copii. Nu stiu cum m-a suportat sotul meu ...dar deja la un moment dat mi-a zis "asta e ultimul tratament ca eu nu mai pot, trebuie sa te linistetsti". Citisem multe articole,carti tot ce-am gasit pe tema cauzelor inferitilitatii si mi s-a parut ca am semne de endometrioza (care in forma mild este un adevarat killer al fertilitatii). M-am pus pe lista de asteptare la public (la privat mai era inca 1800 de dolari iar noi eram deja secati). Am asteptat aproape 6 luni pana la laparascopie ca sa aflu ca "da ai endometrioza dar n-am tratat-o ca nu era scris in trimitere". Mi-a venit sa-i strang de gat pe doctori. Mi-am schimbat specialistul, tipa la care m-am dus acum a fost f operativa. cred ca mi-a facut toate testele care se pot imagina (inclusiv testele de antibodies in sange care pot fi responsabile de pierderea sarcinii in primul trimestru - BIANCA B, tu ai facut testele astea?). In noiembrie 2005 inainte de ziua mea am facut a-2a laparascopie si am fost "reparata". Cand m-am trezit doctorita a venit si mi-a aratat pozele si mi-a zis sa incerc vreo3-4 luni natural ptr ca ea crede ca asta a fost cauza. In dec 2005 am plecat in vizita la parinti in Ro ... nu m-am mai gandit f mult la asta. Defapt speram ca vacanta sa ne ajute asa ca in Ro am cumparat teste de ovulatie si 1 test de sarcina. La inceputul lui ian mi-a intarziat o zi ... nu speram sa fiu gravi ... deja ajunsesem la obsesie cu testele de sarcina. Cand am vazut 2 liniute am chemat-o pe sor'mea si am intrebat-o in soapta daca le vede si ea (ca al meu imi mai spusese ca sunt nebuna si vad 2 linii unde nu erau). Eram insarcinata! M-a cuprins o bucurie si o panica ingrozitoare, am mai luat cateva teste, le-am spus la ai nostrii dar le-am zis ca nu-i nimic sigur inca ... am facut nenumarate ecografe, teste la doctor, etc. Am luat ratament de sustinere ptr ca plecam inapoi la Melbourne si-mi era teama de drum... Totul a fost bine, in afara de greturile si varsaturile ingrozitoare de care am avut parte pana la 5 luni, n-am avut absolut nimic. Acum mai am un pic si nasc si mi-e frica de mor de momentul asta ... dar va trece cumva. ma uit in urma si nu-mi vine sa cred ca am fost eu cea fara speranta dar luptatoare si insistenta. va doresc la toate sa nu va pierdeti speranta, nu va lasati numai in mana medicilor ptr ca nu sunt Dzeu, informati-va si incercati si tratamente naturiste (eu am facut si tratament naturist in pauzele de la IVF). parerea mea e ca daca aveti cauza necunoscuta, sau aparent nu exista ... insitati, exista intotdeauna ceva altfel natura isi stie cursul. Va pup pe toate si va doresc ca visele sa vi se implineasca! Catalina

[papadie]

Cine isi aminteste de liliana iosif? De pe forumul vechi?!A pierdut trei sarcini la 24 de sapt. Astazi sora lilianei a postat:

quote:

---

Originally posted by lili
Buna! Sunt sora lui Lili. Ea s-a mutat in casa noua si deocamdata nu are internet acolo, asa ca m-a rugat pe mine sa va trimit un mesaj. A nascut pe 28 iulie, ora 11.15 cu Dr. Filipescu (Dr. Tutunaru a venit in acea seara din concediu), o fetita, Maria Alexia, 3,090 kg si 48 cm. Totul a fost OK, sunt bine amandoua...si mai multe amanunte o sa va dea ea imediat ce o sa aiba net.

---

Asa-i ca exista minuni si minunatii?__________________________Papadie, mama Mielului turbat si-a delikatului Pescarush

[papadie]

rascolind azi prin arhiva am gasit povestile lui lili. va dau linkurile si o sa vedeti de ce v-am spus cateva postari mai nainte ca traieste o minune:
http://forum.desprec...e&TOPIC_ID=8302
http://forum.desprec...e&TOPIC_ID=8322
http://forum.desprec...e&TOPIC_ID=8323

__________________________

Papadie, mama Mielului turbat si-a delikatului Pescarush

[porumbita80]

Buna fetelor si istoriile voastre sunt foarte emotionante, vreau si eu sa va povestesc istorioara mea care sper sa aiba un final fericit. In 2004 am ramas insarcinata asteaptam o fetita care eram super fericita ca-mi docream o fetita din tot sufletul, dar si iarasi dar sarcina a mers ok fara probleme in 7 luni am dansat la nunta lui fratimiu adica totul a fost ok, pina in ziua cea mare am nascut la universitar cu D. Rosca am nascut repede timp de 30 min bebe de 3.200 a plins totul ok, sotul era linga mine mama asista prin telefon la nastere deci au inceput felicitarile toata lumea fericita, eu nu mai puteam cand am vazut puiutul meu o frumusete de fata, dar pe la 9 seara au inceput problemele meau zis ca bebe ceva nu e bine, are ceva probleme cu respiratia asa mau tinut in suspans pina la 2 noaptea fara explicatii fara sa ne lase sa intram la ea si la 3 dimineata ne zice ne pare rau a murit, au spus a facut hemoragie pulmonara nu nea explicat cauza, nu vreau sa treaca nimeni prin asa ceva e o durere imensa.Dar Dumnezeu e mare si cum nu ne lasa anul asta a facut minunea din nou acum asteptam un baietel in noiembrie sper sa fie totul ok, ca simt excelent analizele au iesit bine, bebita creca o sa fie karatist ca tasu, ca ma bate rau dar sunt foarte fericita doar un bebe imi poate linisti sufletul. Asa ca fetelor nu disperati Dumnezeu ne da atunci cand stie el mai bine, fiti curajoase si totul o sa fie ok. Va pup pe toate. stela

[asteryaro]

Povestea mea... m-am tot gandit si razgandit daca s-o scriu sau nu... Inceputul parca se pierde in neant, asa de mult pare ca a trecut... Mi-am dorit acest copil dintotdeauna, de cand ma stiu, si a venit atunci cand a vrut el si bunul Dumnezeu. Eram convinsa ca voi ramane insarcinata din prima. Stiam si cum imi voi anunta sotul, ce anume ii voi spune, ce voi face. Aveam si nume pentru baietelul nostru... pentru ca stiam ca va fi baiat. Tin minte o zi: 10 ianuarie, seara, mergeam la o nunta. Atunci a inceput lungul sir al dezamagirilor. Atunci am facut primul meu test de sarcina, sperand sa iasa pozitiv. M-am chinuit toata seara sa ma ametesc macar... Disperare, lacrimi, deznadejde, depresie, ciuda, invidie... toate de-a valma. Nu mai puteam sa vad mamici cu copii... I-am interzis mamei mele sa mai povesteasca ceva despre fetita unor prieteni ai parintilor mei. Am ajuns (complet aiurea, dar ce bine ca s-a intamplat!!!) aici, pe DC, la Aspirante optimiste. Am inceput sa citesc, sa invat, sa ma documentez. Am facut HSG, inutil, toate bune si la locul lor. Dupa ceva timp am ajuns la dr. T., "vreau laparoscopie", facut in 13 aprilie. Pe 3 mai prima zi de CM. Pe 4 mai turnam prima cifa de beton la casa noastra, iar eu am fost responsabila cu filmarea. Doamne, imi era atat de rau, incat credeam ca voi cadea din picioare. Acel CM a fost asa, ca pt. ultimul... In tot acest timp - masuratori de TB in fiecare dimineata, dar sincer habar n-aveam cand ovulam. O singura data mi-am simtit ovulatia, cand l-am uimit pe dr. din Buzau. A ramas bietul om masca. Dar n-a fost sa fie atunci... Ma rog... Am tinut chiar si ceva din tratamentul Liviei, dar eu fumam, nu cred ca aveau vreun efect plantutele... Ma resemnasem, nu mai asteptam nimic. Pe 29 mai am fost la mare, cu sotul, asa, o zi, ne statea in obicei sa facem escapade. Cand am pasit cu piciorul gol pe nisip, mi-am zis in gand: "ce-ar fi sa fim 3, si nu 2?" Pe 30 mai (intr-o luni) TB 36,9 - cu o unitate mai mica decat in ziua anterioara. Zic: gata, imi vin nesuferitii si uratii... Pleaca sotul la serviciu, sar din pat si fug la farmacie, cumpar test. Nu stiu de ce, dar parca simteam ceva, nimic sigur. Il fac - +. Primul lucru pe care l-am facut de bucurie, pt. ca de vorbit nu mai putea fi vorba, mi-am aprins o tigara (avea sa fie printre ultimile din viata mea). Fumam mult, mult de tot... Si tzopaiam ca o capra, cu testul in mana! Am mai facut inca 2 teste, + la fel. Am avut o sarcina SUPER (exceptie facand primul trimestru - disgravidie, spitalizare, am crezut ca mor). Pe 31 ian. a.c. am nascut, prin cezariana, o minune de baiat, de 4.750 gr. Acum scriu si ma uit in patut la el, cum doarme linistit, ca un inger, inconjurat de papuselele lui de plush. Imi dau lacrimile, in taina, ori de cate ori il privesc, sau povestesc despre el, desi toti ma stiu de baietoasa. Un ocean de tandrete ma inunda atunci cand il tin in brate... Inca nu mi-am revenit, ma tot minunez..., ma tot intreb: de unde stiu eu sa am grija de mana asta de carne, dependenta de mine 100%? Si parca asta am facut toata viata, am crescut copii... Cuvintele nu pot cuprinde in intelesul lor nici macar a mia parte din ce-am simtit, si inainte, si dupa Razvan. Sa va dea bunul Dumnezeu ce mi-a dat mie: un INGER de copil. Va doresc sa fiti mamici!!! (scuzati ca m-am intins atat si scuzati dezlanarea, sper sa intelegeti ceva... ). Cristina, mami de Razvan Nazdravan (31.01.2006) www.dropshots.com/astery http://community.web.../user/astery100

[asteryaro]

Ingeras, felicitari si sarcina usoara si normal ca iti doresc si nastere usoara! Multumesc, ma faci sa rosesc, nu cred ca sunt minunata, dar tin o minune in brate, foarte adevarat. Iti doresc un copil sanatos si mancacios, la fel ca si al meu! Floare de colt, multumesc. Primul trimestru a fost greu, n-am mancat nimic si nici apa n-am baut, am avut greturi greu de imaginat. Dar eram fericita, desi ma batea vantul de slaba ce eram. Sanatate si s-auzim de burtici cu bebici! Cristina, mami de Razvan Nazdravan (31.01.2006) www.dropshots.com/astery http://community.web.../user/astery100

[ionica]

Am sa va spun povestea noastra ; 15 septembrie 2003, ajungem in Costa Rica dupa un sfarsit de saptamana in sudul frantei unde am invitat toti prietenii nostri si familiile pentru a ne uni sufletele in fata lui Dumnezeu. 06 septembrie 2003 Faverge de La Tour, un castel din secolul 19 stil rococo Italian un cadru admirabil si plin de istorie,aici incepe povestea noastra. O dimineata ploioasa, dar soarele ne-a facut pe plac si si-a aratat razele in momentul in care am iesit din castel condusa de tata , ziua in care el si-a rupt din suflet inca o fata dintre cele trei,ziua in care l-am vazut pe tata plangand cu lacrimi de bucurie, ziua nuntii noastre religioase 6 septembrie 2003 . Ne-am cununat in fata lui Dumnezeu intr-o biserica Catolica dar cu un preot Ortodox, pentru nimic in lume nu asi fi renuntat la radacinile mele ,un chin care a durat sase luni pana am obtinut acordul ambelor biserici dar am reusit, sotul meu a ramas catolic iar eu ortodoxa. O nunta ca in povesti,Tatal meu m-a dus la altar intr-o trasura cu cai ca-n povesti, rochia alba de mireasa si voalul tras pe ochi m-au facut sa ma gandesc pe tot parcursul pana la biserica la miresele din secolele trecute care erau obligate sa fie domnisoare. Eu si Christophe traisem impreuna deja 6ani nu mai eram de mult domnisoara,dar visul meu din copilarie era exact asa cum i-l traiam in acel moment. Ajunsi la biserica tata m-a adus langa viitorul meu sot si ma lasat langa el strangandu-i mana ,se vedea in ochii lui amestecul euforic de disperare,fericire,gelozie,emotii,toate la un loc i-l faceau sa-i straluceasca ochii ca doua margelute, ma coplesise imaginea aproape ca-mi venea sa ma arunc in bratele lui si sa-l asigur ca voi fi mereu fata lui si nimic un se va schimba,dar teama de ridicol era prea mare intr-o biserica plina de martori. Ne-am jurat dragoste si fidelitate in fata lui Dumnezeu, preotul ne-a urat casa de piatra si sa ne inmultim ca iarba si ca frunza,deja imi imaginam casa noastra cu copiii . Dar visul meu se spulberase imediat , dupa ce preotul si-a terminat discursul stiind prin ce trecusem timp de sase ani,dorinta de a avea un copil era mare si ne ardea sufletele la amandoi sa devenim parinti intr-o zi. Din cauza unei greseli care numai Dumnezeu stie cat am suferit, acum plateam amandoi tribut ,poate Dumnezeu ne v-a ierta intr-o zi mi-am spus in minte la un moment dat,poate ne va intelege disperarea, poate va intelege ca greseala noastra nu fost una premeditata si pur si simplu o greseala care avea nevoie de iertare,fiinta umana nu este perfecta ,toti facem greseli,greseli care ne poate costa fericirea, greseala de a ramane insarcinata intr-un moment in care nu ar fi fost posibil sa devenim parinti, era prea devreme,dar am inteles desi prea tarziu ca noi fiintele umane tindem spre perfectiune facand prea multe greseli. Ajunsi in Costa Rica : 15 septembrie 2003, la numai 9 zile dupa nunta ne-am promis sa o luam de la capat aici departe de lume,de familii ,de culturile nostre desi diferite el francez eu romanca. Am inceput o viata noua ,ma simteam intr-o continuua luna de miere de cand plecaseram de la Lyon, a doua capitala a frantei. Departe de aglomeratie, de praf,de zgomotul sinelor de tramvai ,de zgomotul orasului,ne retrasesem intr-o lume pe care nu o cunosteam,eram proaspat casatoriti ,ca si nou nascuti. 01 ianuarie 2004 ,Plaja Tamarindo, oceanul Pacific Costa rica Suntem in vacanta ,e ziua mea de nastere, ne facem de cap intr-o discoteca toata noaptea, ne trezim dimineata pe plaja ,ne mangaiau razele soarelui ,o zi splendida parca soarele nu mai stralucise asa niciodata, nu stiu ce s-a intamplat in acea noapte ,stiu doar ca era ziua mea de nastere si ne-am rasfatat cu Champagne, am facut dragoste pe plaja la lumina lunii o noapte romantica de neuitat. Am ramas insarcinata, miracol mare ,nu ne venea sa credem dupa toate cele intamplate la Lyon;operatii, aderente pe uter ,ecografii, doctori ridicand din umeri,intr-un final ni s-a spus Infertilitate inexplicabila. Nu ne incapeam in piele de fericire amandoi, Dumnezeu ne iertase ne daduse inca o sansa . Din nefericire nu a durat mult visul nostru, s-a spulberat la cateva saptamani,Dumnezeu ne luase visul inapoi,era ca o pedeapsa si-mi suna mereu in urechi : “Ce am pus in pantecul tau ,numai eu pot sa-l iau inapoi ». Ma simteam culpabila dupa avortul care-l facusem cu mult timp in urma ,stiam ca infertilitatea mi se tragea de la acel avort prost facut de catre o doctora indispusa intr-o clinica din bucuresti, dar mai stiam ca Dumnezeu imi va da un copil doar atunci cand i-l voi merita. Timpul trecea , incepusem sa disperam amandoi, 2004 a fost cel mai cumplit din viata mea, asa credeam atunci,nu credeam ca exista mai cumplit decat cumplitul. Anul 2005 a urmat cu alte doua sarcini pierdute,monitorizari,tratamente cu hormoni de toate felurile, dereglare endocrinologica si toate celelalte consecinte care majoritatea fetelor de la Endometru / Ovulatie le cunosc foarte bine. Septembrie 2005 ,ultima sarcina pierduta ,in aceiasi zi mi-am pierdut si speranta de a mai fi mama dar si credinta in Dumnezeu. O usoara adiere cu depresie batea la usa inimii mele, mi-am spus ca nu ma voi lasa prada aceste mizerabile si ma voi lupta fara medicamente,doar eu singura cu mine. Plecam in calatorie in Europa in octombrie, ne intoarcem cu ceva mai multa energie,dar cu sufletul destramat . Dumnezeu reusise,ma pedepsise indeajuns pentru greseala mea, sufletul meu era prea plin de durere sa mai incape suferinta, nimic nu ma mai atingea,eram imuna. Pierdeam ore.....zile intregi pe internet, in speranta ca voi gasi singura raspuns la intrebarile mele , erau zile cand ramaneam conectata pe “Despre Copii “si citeam tot ce se putea citi despre infertilitate,de multe ori plangeam cu fetele care traisera aceiasi experienta, nu ma mai simteam singura descoperisem o comunitate care avea doar o singura inima si batea pentru toate zarile si toate colturile lumii. 24 decembrie 2005, 11:45pm suna telefonul, prea tarziu pentru un apel,ma intrebam singura cine ar putea suna la acea ora; Jhoana, o prietena buna care tinea neaparat sa treaca pe la mine sa-mi aduca un cadou de craciun. Ne intindem la discutie ,bem cateva Corona si la un moment dat o vad cu lacrimi in ochi spunandu-mi: Ionica esti insarcinata?? Mi se facuse pielea de gaina cand am auzit acel cuvant,de ce trebuia sa-mi strice buna dispozitie,ea stiind ca in doua zile vom pleca in vacanta la Punta Canna,am iertat-o am spus ca s-a imbatat cu bere,dar continua sa-mi spuna: “ Eram la biserica si ma rugam pentru familia mea pentru bunastarea lor si pentru sanatate, deodata mi-a aparut o lumina in fata si am auzit; “Jhoanna bate la poarta lui Ionica acum in ajun de Craciun, du-i in cadou o cruciulita in semn de credinta si spunei ca va avea un copil si sa nu-i fie teama ca de data asta nu se va mai intampla ce s-a intamplat, copilul v-a fi purtat in pantecele meu”. Avusese o revelatie de la Dumnezeu,desi eu imi piedusem credinta ,puneam vina tot pe Corona precum Jhoanna ar fi baut in noaptea aceea mai mult . Imi aduce in cadou o cruciulita ;mi-o pun la gat ca sa-i fac pe plac si dorm in acea noapte cu ea la gat. Doua zile mai tarziu plecam in vacanta in Punta Canna, o vacanta superba pe o plaja din Caribe cu nisip alb si tot exotismul!!! Ne intoarcem pe 7ianuarie (sfantul Ion) in Costa Rica,ma simteam obosita mai tare ca niciodata,credeam ca e din cauza soarelui probabil o insolatie. Las timpul sa treaca, 11ianuarie ma simt si mai rau dimineata, merg la farmacie si cumpar un test(ramasesem insarcinata pe 26decembrie) , restul devine istorie ,este scris la mamici de Septembrie-Octombrie 2006 . am devenit parinti de un inger pe nume Sophia pe 6 septembrie 2006 ziua de aniversare a nuntii noastre religioase ,mi-am regasit credinta in Dumnezeu si zambetul de altadata. Asa a inceput istoria noastra..... Ionica Mama de Sophia 06 septembrie2006 http://groups.msn.co...taRica/pictures