53 raspunsuri la acest subiect

[motanutz]

Buna ziua tuturor, Vin aici sa-mi spun si eu pasul caci ma simt singura si ma aflu într-o situatie dificila. O sa încerc sa scriu rapid fara sa intru în multe detalii. Am o fetita în urma unei iubiri fara margini... Ne-am iubit ani în sir, ne-am dorit ani de-a rîndul sa avem un copil care se lasa asteptat... Miracolul însa s-a produs ! În 2003 am ramas însarcinata si eram amîndoi nebuni de fericire... Din pacate, tot ceea ce este prea frumos ... se termina într-o buna zi... Ne-am despartit cînd înca eram însarcinata (7 luni). Am nascut singura, m-am ocupat singura si fara nici un ajutor din partea lui de aceasta minune care-mi ilumineaza viata ! El vine rareori sa vada fetitza noastra; o iubeste, ce-i drept, dar în felul lui: este frumusica, îi place s-o vada jucîndu-se sau rîzînd în hohote mari... Si atît. Nu participa deloc la cresterea ei, jucarii sau hainutze nu i-a adus niciodata caci ..."o sa-i aduc cînd o sa fie mai mare ca sa stie ca sînt de la mine, pentru moment nu are rost ... " Vietile noastre s-au separat complet: eu traiesc pentru si prin fetitza noastra; tot restul nu mai conteaza în viata mea. El... are viata lui, prietene etc. Nu se mai pune problema unei "reîmpacari" pentru ca suferinta mea a fost prea mare iar indiferenta lui de asemenea. În ziua de astazi vine sa o vada cam o data la 2-3 luni si atunci o zi, maximum doua. Se joaca cu fetitza, cu mine este neutru, rece. Acum o luna si jumatate a fost prima data de la despartirea noastra cînd s-a purtat mai frumos cu mine, fara raceala pe care am simtit-o neîncetat de cînd ne-a parasit. Am petrecut împreuna o zi minunata, ma simteam retraind în trecutul nostru frumos, numai ca de mii de ori mai fericita pentru ca de asta data aveam si comoara noastra cu noi. Dar totul a durat numai o zi. Astazi... sînt însarcinata. Sa nu ma judecati gresit ; stiu ca daca lucrurile s-au petrecut astfel a fost din vointa amîndorura. Nu stiu daca îl mai iubesc, stiu ca nu ma mai iubeste. A fost o evadare în trecut pe care am trait-o la fel de intens amîndoi dar realitatea de astazi ne-a despartit din nou. Nu vom mai fi niciodata împreuna, asta o stiu foarte bine caci drumurile noastre sînt diferite acum. Iata-ma deci în fata unei dileme... Dilema vietii mele !!! Stiu ca daca iau hotarîrea de a pastra acest copilas, voi fi tot atît de singura ca si acum sa-i cresc pe amîndoi, fara nici un ajutor din partea lui (asta mi-a spus-o foarte clar dupa ce l-am anuntat despre acest eveniment). Pe de alta parte, daca ma hotarasc sa nu dau viata acestui mic cadou divin... în primul rînd nu cred ca mi-as putea vreodata ierta fapta... Apoi... stiu de asemenea ca nu voi mai putea avea vreodata alt copil caci vîrsta mea atinge un pic limitele celor 40 de ani... Din totdeauna mi-am dorit sa am doi copii, o familie unita în dragoste, un camin linistit ; tot ceea ce viseaza orice femeie, îmi imaginez… Astazi, realitatea este cu totul alta în viata mea, traiesc si gîndesc numai pentru si prin copilasul meu. Un al doilea copilas ... în primul rînd pentru fetita mea ar fi ... o minune ! În ziua în care voi "pleca", voi sti ca nu ramîne singurica, ci ca vor fi doi sa se iubeasca si sa se ajute. Mi-e greu sa gîndesc, mi-e greu sa iau o hotarîre de teama sa nu fie cea gresita... Nu am cu cine sa ma sfatuiesc, parintii mei nu sînt cu mine iar prietenii mei … pff… greu de spus… Am "sugerat" unei prietene aceasta eventualitate ( în genul unei "supozitii" : "ce-ai zice tu daca într-o zi ti-as spune ca mai astept un copilas de la "X" ?" A rîs cu pofta si mi-a aruncat : "te-as interna la spital !" am renuntat sa mai dezvolt subiectul caci era clar ca ajutorul de care aveam nevoie nu putea veni de la ea.). Îmi cîstig viata destul de greu, am un salariu care-mi ajunge strict pentru o existenta corecta, fara luxuri sau vacante exotice. Teama mi-e numai despre cum as putea face fata singura la doi copii ... daca voi putea avea mijloacele necesare sa-i cresc în demnitate si fara sa le lipseasca nimic... Va încredintez voua aceasta confidenta si va rog sa-mi spuneti ce gînditi vazînd situatia noastra din exterior ; judecata este des mai limpede cînd nu sîntem implicati direct... Va multumesc din suflet pentru ajutor! Stiu ca orice sfat va fi binevenit pentru noi... O zi buna si plina cu soare în casele voastre ¡

[Adela99]

of, ce greu! nu pot sa-ti dau nici un sfat in legatura cu sarcina. dar in legatura cu prietenii pot sa-ti spun: incearca sa nu te izolezi. din exemplul dat de tine cu prietena ta, acum tu stii mai bine, dar s-ar putea sa fi raspuns asa pentru ca tu ai prezentat totul ca o ipoteza. poate daca ar fi stiut adevarul altfel ar fi raspuns. edit: adica vreau sa spun ca probabil ti-ar fi spus si "esti buna de internat" dar pe urma ati fi putut discuta mai multe si poate te-ar fi ajutat si numai prin faptul ca te-ar fi ascultat sau ca ti-ar fi spus: eu raman prietena ta indiferent de ce hotarasti ...

[silvia_c]

offf..nu stiu, nu pot sa iti dau un sfat. dar daca as fi in locul tau as pastra copilul. va fi greu, va fi extrem de greu, dar eu l-as pastra. cand as naste m-ar ajuta o ruda, o prietena, cineva..as munci ca o nebuna si m-as muta departe de acel om... dar nu sunt in locul tau si nu stiu exact situatia ta. decizia este numai a ta. stiu numai ca daca ai renunta la copil nu te vei putea ierta vreodata, dar daca l-ai face stiu ca nu te vei invinovati cu nimic, din contra, inca un copil iti va umple viata si iti va aduce fericire imensa... noi suntem alaturi de tine si vom ramane indiferent ce vei decide. mult curaj.

[casandra]

----------------- Am o fetita în urma unei iubiri fara margini... ----------------- Pentru o iubire fara margini trebuie sa lupti. E clar ca tu poti trece peste ce v-a despartit, din moment ce astepti alt copil, conceput impreuna cu el. Tu il iubesti. Ai facut copii cu el. Ajuta-l sa inteleaga ca e tata, ca 2 fiinte au aparut pe lume datorita lui si ca este responsabil pentru ele. Si daca intre voi chiar nu mai poate fi nimic, desi cred ca se mai poate, dar nu stiu... , cel putin financiar tot trebuie sa contribuie la cresterea copiilor. Asta nu e optional. Daca nu vroia copil, trebuia sa se protejeze sau sa evite contactul sexual. Si tu trebuie sa te bati pentru drepturile copiilor. Pentru ca ei nu au cerut sa fie conceputi sau nascuti. Si au dreptul la contributie financiara si nu numai, din partea tatalui. Nu lasa totul la latitudinea lui. Ca din ce spui tu, el nu prea stie pe ce lume e.

[inca o zi]

motanuz,bine ai venit, in primul rand!!am citit si eu postarea ta.eu as zice ca, daca tu iti doresti copilul pe care-l porti in tine,daca stii ca vei avea posibilitatea de a-i oferi o viata decenta,daca stii ca vei putea sa-l cresti singura fara probleme,daca simti ca va fi pt tine o binecuvantare si o bucrie....pastreaza-l!! daca nu simti asa.....atunci....gandeste-te bine!!! ce mi se pare mie ciudat e atitudinea fostului tau sot.cat timp ati fost impreuna,dar nu ati avut copii, ai scris ca dragostea a fost mare,cand ai ramas insarcinata la 7 luni, tipul s-a evaporat din viata ta.acum din nou, ati fost impreuna scurt, a fost frumos,cand din nou ai ramas insarcinata, tipul s-a instrainat de tot.de ce reactioneaza asa? ce are impotriva copiilor vostri?? de obicei unde e dragostea mare, un copil zideste o casnicie,in cazul lui....pe el l-a pus pe fuga.tu ai reusit sa-i ´´descifrezi´´ atitudinea asta??? ma gandesc ca l-ai intrbat de ce face asa, de ce nu vrea sa isi asume o responsabilitate pt un sufletel ce ii apartine si lui?iti doresc numai bine!! Inca o zi(Mela)

[Siminaf]

Bun venit printre noi!

Doamne, cita suferinta in sufletul tau!

E greu sa dai sfaturi de viata altora. Ce stiu este ca eu nu as omori un copil inca nenascut! Cu atit mai mult cu cit despre al tau se vede ca este tot din acea mare dragoste, chiar daca acum cu multa durere in ea! Stiu ca este greu si va fi, poate, si mai greu. Dar Dumnezeu e Mare! Poate totusi gasesti prieteni sa te ajute, rude... Poate ceva gen ajutor social, nu stiu, mi-e greu sa zic, nici nu cunosc cum se desfasoara astfel de lucruri in Franta.
Dar nu te lasa, e un sufletel si e al tau! Chiar daca lui nu-i pasa. Totusi, pe viitor, ai mai mare grija cu cine... stii tu... ca se vede treaba ca el nu merita si nu te merita!

Nu stiu cum te-as putea ajuta, macar cu sfaturi si o vorba buna, ca sintem pe aici tot timpul.



Simina & Andrei (Deiutzu) & bb2 din burtica

Home, wherever you are...

Excursie la Lake Arrowhead
Laguna Beach
Beach Cities

[mist]

Draga motanutz, daca eu mi-as dori copilul cu adevarat, nu as renunta la el doar din motive economice. Daca poti sa cresti unul, poate ca nu e chiar asa de greu sa il cresti si pe al doilea. Gandeste-te numai ce bucurie iti va aduce in suflet atat tie, cat si fetitzei tale (sunt sigura ca mai tarziu iti va multumi pt un frate sau o sora, mai ales ca singurul om pe care se poate baza in viata cu adevarat esti doar tu). Apoi, sa nu te temi ca un al doilea copil va alunga pe altcineva de langa tine. Atunci cand vei gasi persoana care sa te iubeasca si sa te aprecieze cu adevarat, ea va sta alaturi de tine, indiferent ca ai un copil sau doi. In privinta lui nu inteleg un lucru: acolo in Franta nu exista o lege care sa il oblige sa plateasca pensie alimentara copiilor? Eu asa stiam, ca daca se dovedeste prin teste ADN sau altfel ca e tatal copiilor, trebuie sa participe financiar la cresterea lor. Dar poate ca in FR nu e asa sau poate sunt eu prea optimista?? Oricum ar fi, iti urez mult succes in a lua hotararea cea mai inteleapta atat pentru tine, cat si pentru copilasii tai. -- just my two cents

[motanutz]

Va multumesc de nenumarate ori pentru gestul frumos de suflet pe care l-ati facut pentru mine, raspunzîndu-mi în aceste momente nu usoare din viata mea ! Daca m-am hotarît sa ma adresez voua, este pentru ca citind paginile acestui forum am vazut ca solidaritatea umana exista înca ... Chiar si daca numai prin intermediul unei legaturi virtuale ... Înca o data va multumesc pentru ca sînteti alaturi de noi !! Cu plecare de la raspunsurile voastre, va datorez cîteva explicatii suplimentare... Cînd am postat astazi dimineata, eram grabita sa scriu, grabita sa spun si eu cuiva pasul meu si sa cer ajutor... Nu aveam rabdare sa scriu o mare poveste sau lunga, asa cum a fost povestea noastra... Ne-am iubit cu acea "iubire" despre care visam toate înca din adolescenta... Nu eram adolescenti cînd ne-am întîlnit dar am fost ani în sir fericiti împreuna. Singura noastra umbra si tristete era ca nu reuseam sa avem un copil... Am pierdut 5 sarcini, am trecut prin procedurile de FIV (fecundatie in vitro) -am facut 2 fara succès- si într-o buna zi... fara nici un medicament, cînd nu mai speram nimic decît sanatate ... am ramas însarcinata... Cînd vorbesc despre fetitza noastra, nu o numesc decît foarte rar... îi spun "ma merveille", adica "minunea mea" ...caci este si va ramîne minunea vietii mele !!!! Am avut o sarcina dificila, cu probleme grele, eram sa-mi pierd minunea la 6 luni... Nu stiu daca stress-ul acestui fapt a justificat schimbarea de comportament a jumatatii mele ... Nu-mi mai dadea telefon, cînd vorbeam, era rece cu mine si-mi spunea: "asculta, acum am o problema de rezolvat, suna-ma mai tîrziu..." Iar mai tîrziu era repondeur-ul.. El lucreaza pentru o firma româno-franceza, sta cam 1/2 din timp în România, 1/2 în Franta; dupa nasterea fetitei urma sa vina sa se stabileasca definitif aici, o schimbare de statut fiind deja prevazuta de mult timp. ...Cînd s-a nascut fetitza... nu a venit...A vazut-o de abia dupa o luna de la nasterea ei. Între timp, am aflat ca pe timpul spitalizarii mele... avea o alta femeie în viata lui. Nu l-am bruscat, nu aveam aceasta forta, eram distrusa de durere... Am crezut ca este vorba despre o relatie pasagera si ca acea "dragoste" unica dintre noi va reusi sa depaseasca aceasta ratacire. Din pacate ... NU. Tot încerc sa-mi gasesc vina: ce-am facut eu rau ??? L-am iubit si l-am iubit si l-am iubit...Nimic altceva. Probabil ca acolo a fost problema. Cînd ne-am întîlnit acum o luna si jumatate... nu-mi puteam imagina ca lucrurile se vor petrece altfel decît asa cum s-au petrecut de cînd ne-a parasit; daca cineva mi-ar fi spus cu o zi înainte "Atentie, va veti regasi asa cum erati odinioara..." as fi rîs cu amaraciune raspunzînd ca nici nu mai poate fi vorba... Anticonceptionale nu am mai luat de peste 10 ani (de cînd am început sa dorim amîndoi un copil); în viata mea nu este nimeni în afara de fetitza mea, nici un alt barbat de cînd ne-am despartit... A posteriori stiu ca ar fi trebuit sa ma protejez dar... n-am facut-o. Pe moment m-am gîndit o fractiune de secunda "si DACA ??...", i-am spus-o si lui ... Raspunsul ??... "Daca chiar se întîmpla, chiar ca este o minune !"... Si iata ca Minunea este aici, cu mine, în mine. Ziua pe care am petrecut-o împreuna nu a fost planificata sa se desfasoare astfel; cum am mai spus, m-am lasat coplesita de caldura celui pe care l-am divinizat ani de-a rîndul, mi-am golit pret de cîteva ore inima si creierul de tot ceea ce m-a ranit de cînd ne-a parasit... A doua zi, totul a plecat de unde ramasesem cu o zi înainte; s-a reîntors la viata lui, la prietenele lui (are doua, una aici si alta în România). În ceea ce priveste aspectul financiar, sînt o persoana care detesta sa ceara... Nu am început nici o procedura legislativa pentru a beneficia de o pensie alimentara; poate ca ar trebui s-o fac (nu "poate", ci "sigur") dar pentru moment nu am facut-o. Tot ceea ce stiu este ca ajutorul acordat în Franta unei mame singure si care lucreaza nu este tocmai semnificativ; nu acopera decît 1/3 din pretul unei bone pentru doi copii...(spun asta luînd ca reper situatia mea). As putea eventual sa ma întorc în România la parintii mei pe o perioada limitata în care as putea cere un concediu parental; nu stiu... în mintea mea o mie si una de variante se intersecteaza fara oprire de cînd ... de cînd stiu ca am o vietzisoara pretioasa care a încoltit în trupul meu. Dar dupa aceea ??? Nu stiu, sînt coplesita de aceasta minune si în acelasi timp de o mare îngrijorare ... Va îmbratisez pe toate, prietenele mele de pretutindeni !!!!!! Si va multumesc din suflet pentru ca sînteti aici, aproape de mine.

[adrienne12]

Motanutzule sint de parerea lui Mist. De asemeni nu te izola de prieteni. Si eu zic ca e o nebunie ce ai facut (adica sa te mai culci cu el dupa ce te-a parasit) dar asta e. AI curaj si spunele-o. Oricum esti de admirat pt. curajul tau de a creste doi copii singura intr-o tara straina. Si da-l in judecata pt. pensie alimentara. cruise:http://pg.photos.yahoo.com/ph/adrienne12us/my_photos?urlhint=actn,del%3as,1%3af,0

[soledad]

motanutz, esti minunata ! Mi-au dat lacrimile de emotie citind postarea ta. Tu deja stii adanc in sufletul tau ca o sa pastrezi copilul si o sa fii fericita cu el si cu surioara sa mai mare ! Eu cred ca tu ai nevoie de incurajari, de fapt. Ai incredere in Dumnezeu si alunga-ti ingrijorarile. Cum pot eu sa te incurajez ? Pai si eu am ramas mama singura a doi copii mici, in Romania ! Si fara locuinta. Si am incredere ca ma voi descurca, Dumnezeu nu ne incearca peste puterile noastre ! Si nici un moment n-am regretat ca am facut si cel de-al doilea copil, desi stiam de atunci ca pe sotul meu (fost, acum) nu ma pot baza sa ma ajute. Multa incredere, te vei descurca ! Soledad