-
Am fost la doctor impreuna cu tati si pentru prima data am auzit bataile fiintei ce prinde contur treptat, un bob de fasole a carei inima batea atat de tare. Am fost impresionati de rapiditatea dezvoltarii sale si marcati de mica minune. Eu nici nu m-am putut bucura pe deplin de acest moment pt ca intimitatea de care ar trebui sa beneficieze orice pacient a fost tulburata de un alt dr care a venit cu vreo 10 paciente la ecograf si caruia i s-a parut normal sa stea sa asiste la controlul meu. Mi s-a parut denigrant sa ti se faca un eco endovaginal cu 11spectatori. Sotul meu mai avea putin si rabufnea, insa acesta este sistemul sanitar din Romania si ceea ce ti se ofera intr-un spital de stat. Trecand peste asta emotiile au atins cote maxime, acele batai sacadate ne-au facut ochii sa se umple de lacrimi, iar inima sa tresara de bucurie. Cand mi se spunea ca un copil iti schimba viata si te face sa traiesti emotii pe care nu le-ai mai trait in nici o alta imprejurare credeam ca sunt exagerari, insa acum pot spune ca impreuna incepem sa descoperim aceste experiente extraordinare oferite de mica fiinta ce prinde viata in interiorul meu. Analize nu am facut pentru ca apucasem sa mananc ceva fara sa imi dau seama, dar marti ma voi intoarce pentru acestea.
Comentarii