-
Fiind la a doua sarcina, imi place sa compar toate experientele cu prima. Primele miscari ale bebelusului reprezinta cel mai asteptat moment al sarcinii. Atunci starile noastre de anxietate se reduc considerabil avand in vedere ca il simtim fizic pe bebe si stim ca e ok.
La prima sarcina am simtit niste furnicaturi in partea de jos, la inceputul saptamanii 11. Nu semanau cu gaze intestinale. Erau altceva. Acum, ca si atunci, consider ca au fost primele miscari ale lui bebe. Medicul ginecolog care mi-a monitorizat sarcina mi-a spus ca e imposibil sa simtim ceva asa repede in sarcina. Dupa alte 2 episoade de miscari similare, la 2-3 zile distanta, am intrat intr-o etapa (13 - 21 saptamani) in care nu am mai simtit nimic. Apoi, bum! Prima lovitura, in ziua de Craciun, dupa atata asteptare, a fost fara echivoc acel "quickening" despre care vorbesc americancele. ❤️ Cel mai frumos cadou de Craciun!!!
In sarcina aceasta, la fel ca si in cea dinainte, placenta mea este anterioara ceea ce inseamna ca miscarile le vom resimti cu o intarziere de 2-3 saptamani, in medie, fata de celelalte mamici. Si, totusi, candva in jurul acelorasi saptamani (11-13) am resimtit acei familiari fluturasi, in acelasi loc (clar in zona uterului, foarte foarte jos in zona pelvina). M-am bucurat enorm sperand ca voi resimti in continuare miscarile. Din nou, dupa aproximativ saptamana 13, 14, pauza....Mamicile gravide cu al doilea bebe povesteau cum l-au simtit pe bebe la 14-16 saptamani. Eu ajunsesem in saptamana 18 si nimic... Am mers la controlul de 18 saptamani cu inima cat un purice si mare mi-a fost mirarea si bucuria cand am vazut-o pe fetita mea dansand prin burtica. ❤️ Doctora m-a asigurat ca e totul in regula si, la scurt timp, la 19 saptamani, am inceput sa o simt regulat. Mare pacoste si pozitia asta anterioara a placentei! "Nerve wrecking", ca sa spun asa 😄 ! De atunci si pana acum, la 33 saptamani, printesa mea s-a transformat in Xena! 🤣 Nimic deosebit aici...
Comentarii