-
Prima sarcina a aparut greu, dupa asteptarile mele, in a 6-a luna de incercari. In incercarea de a ramane din nou gravida, mi-am setat asteptarile jos. Nici nu ma asteptam ca in a 2-a luna sa obtin un test pozitiv. Eu si sotul meu ne doream mult o fetita. Cand i-am aratat testul, cu ochii in lacrimi, aproape ca nu a reactionat, desi isi dorea mai mult decat mine un al doilea copil. Nu stiu de celelalte mamici, insa vestea ca voi mai avea un bebe nu a adus nici macar o reactie de bucurie in familie. Intreaga familie ne-a felicitat, insa cu multa rezervare. M-a durut un pic aceasta diferenta intre cum a fost primita vestea primului copil si cum a fost primita cea care anunta venirea celui de-al doilea. Cu toate acestea, am inteles ca reactia fiecaruia avea in spate fie ingrijorari cu privire la cum va decurge mai departe sarcina, fie rani proprii care nu ii ajutau sa se bucure sincer pt. noi. Ca sa fiu sincera cu mine insami, nici eu nu m-am bucurat pe deplin. Dupa o prima explozie de fericire, gandurile au venit tavalug peste mine: "am 35 de ani, daca voi avea complicatii?; cariera mea e in ascensiune, iarasi ii voi pune pauza; baietelul meu e asa dependent de noi, daca ii facem mai mult rau decat bine?" ... Dar ce mama nu are griji? Ce mama nu isi pune 1000 de intrebari pe zi, intrebari la care nu ii poate raspunde nimeni? Va trebui sa ne impacam cu grijile si anxietatea aceasta. Ele nu dispar niciodata. Se transforma, pe masura ce copilul tau se transforma. Sa avem nastere usoara! :-)
Comentarii