Bloguri

Jurnal de sarcina

O experiența mai puțin frumoasa

  • Buna mămici, vreau sa va povestesc ce zi proasta am avut astazi. M am trezit de dimineața cu grețuri si o stare foarte nașpa, mi a fost rău mai toată ziua, de abia m am ținut pe picioare. Am încercat sa mi contactez dr. de cateva ori, sa întreb ce pot lua pentru ca ma simteam din ce in ce mai rău, dar mi a răspuns domnișoara asistenta, iar când i am spus ce si cum, a fost puțin cam înțeapă, țipând la mine ca pentru niște grețuri țin linia ocupată când altele gravide pot avea urgente adevărate. am întrebat o dacă pot venii la cabinet si mi a spus ca dr. nu este si este full si sa vin in alta zi ca acum este foarte ocupată. o înțeleg ca poate chiar era ocupată si stresată, dar si eu eram speriata si este datoria ei sa ma ajute, măcar sa mi vorbesca cum se cuvine. pana la urma am băut niște ceaiuri si am mâncat fructe si acum sunt mai ok. o sa vorbesc si cu dr. si o sa i spun despre atitudinea domnișoarei asistente. Modul abordat de unele cadre medicale din spitale este lipsit de orice gram de bun simt , nu este prima data când pățesc ceva asemanator și din păcate nici ultima . Ar trebuii sa ni se înțeleagă și noua nevoile doar ca pare ca cerem prea mult …

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelușului

    Buna mămici , astăzi am primit mult așteptata geantă a bebelușului . In geanta sunt extrem de multe lucruri benefice pentru îngrijirea bebelușului cât și a mămicii . Ma bucur foarte mult pentru tot ce...
  • Nerăbdători de venirea bebelușului

    Abea astăzi am realizat ca am parcurs mai bine de jumătate de drum … 32 de săptămâni , iar peste câteva săptămâni ne vom întâlnii bebelina noastră mult așteptată . Dar de ceva vreme și timpul trece al...
  • O experiența mai puțin frumoasa

    Buna mămici, vreau sa va povestesc ce zi proasta am avut astazi. M am trezit de dimineața cu grețuri si o stare foarte nașpa, mi a fost rău mai toată ziua, de abia m am ținut pe picioare. Am încercat ...
  • Prietenul bebelinei

    Buna dragi mămici , astăzi vi-l prezint pe Bruno , viitorul prieten bun al bebelinei mele . Mămici voi aveți animale de companie ? Și dacă da atunci cum reacționează in preajma copiilor la început și...
  • Pentru bebelina

    A venit momentul sa lăsam deoparte treburile mai puțin importante și sa ne focusam pe venirea pe lume a bebelinei . De o saptamna am început nebunia cu listele cu ce mai avem de cumpărat , și momentan...

Din aceeasi categorie...

  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...
  • Aniversare 39 de ani de casnicie a bunicilor

    Ieri bunicii, parintii materni, au sarbatorit 39 de ani de casatorie! Am iesit toti la cina sa-i sarbatorim. Mama m-a rugat sa sun eu pentru rezervare la oricare restaurant doresc, lor le este perfect...
  • Stare de neliniste

    Dupa masa a trrebuit sa ma duc pana la doctorul de familie sa iau pentru fetita biletul de reintrare in colectivitate deoarece a fost cu bronsita de o saptamana. Cand eram pe drum, de obicei cand sun...
  • Recoltare celule stem

    Am fost si la cel de-al treilea curs prenatal, parca as fi la primul bebe atatea emotii si sete de informatii am…o cunoscuta doamna doctor a tinut un curs despre nastere si sarcina in trimestrul 3, fo...