Sokolino unde esti?

Ma atasem de el.  Pentru ca stia sa ma asculte in tacere. Si imi respecta momentele de calitate pe care mi le daruiam in zilele cu soare. Si dat fiind faptul ca aici sunt atat de multe zile cu soare, pot spune ca imi respecta acele momente in fiecare zi. Cu tandrete si intelepciune.

Nu ca altii, pentru ca care eu eram un divertisment. Si accepta ca el sa fie momentul meu de divertisment. Iar acest lucru e atat de rar in zilele de astazi ...
Cand ne intalneam, in fiecare dimineata - stiam ca e mereu acolo. Ma astepta si ma fixa cu privirea. Aceeasi privire tacuta si putin misterioasa.

Aveam si un ritual - in chemam la zidul gardului si ne ofeream niste tandreturi. Iar pentru asta avea de sarit cam 1 metru si jumate. La zidul gardului care incheie gradina, impreuna, priveam apusul. Si stateam multe minute asa, in tacere, meditand. Eu la frumusetea apusului, el probabil la porumbeii care isi permiteau sa vina atat de aproape de noi.

Il chema Isoko. Stiu ca suna ca un nume japonez, asta am crezut si eu cand Florin i-a pus acest nume. Isoko a devent cu timpul Sokolino. Un pufos roscat cu falcute si urechi de linx. In plus, cu o coada stufoasa, de veverita, mostenire de la maica-sa Misi, o cuostinta mai veche de-a noastra. De fapt, conform aparentei, Sokolino este progenitura lui Misi cu Gucci.

ziua cand Misi l-a lasat pe presul nostru ...

Sokolino, spre deosebire de alti motani miorlaiti din zona, nu miorlaia si. Si nu era exasperant. Ba mai mult, aveam impresia ca intelege ce ii spunem si ne asculta. FLorin chiar avea impresia ca a reusit sa in dreseze :) Intra in casa, ii spunea sa stea pe covor si ramanea acolo - pana se plictisea si mergea la usa cu coada sus  -  asteptam sa i-o deschidem catre libertate.

Nu era curios de detaliile bucatariei si nu isi dorea sa stea pe canapea sau pe fotoliul principal. Se multumea sa ne priveasca de pe pres. Fara nici o insistenta.

la momentul nostru de la apusul soarelui - pe gard

De doua saptamani, Sokolino a disparut brusc din viata noastra. Pur si simplu intr-o dimneata nu a mai fost la geam.
Si acum la doua saptamani, dupa ce mancam - nu imi vine sa arunc bucatile de carne ramase pentru ca stiu ca Sokolio le astepta si le savura.  Si, cu usa deschisa cand mancam... stia sa pastreze distanta si sa nu intre in casa. Ne privea de la usa, intr-o postura de fiinta cu rabdare umana...

Unde o fi Sokolimo, ne-am intrebat vreo cateva zile? L-o fi muscat un sarpe? Posibil, pentru ca l-am vazut de multe ori extrem de interesat de pui de sarpe, prin gradina - iar acum, primavara, este sezonul cand puii de sarpe au mame foarte atente la siguranta lor. O fi fost Sokolino prea insistent cu un pui de sarpe?

Apoi i-am suspectat pe vecinii nostri care au 9 pisici. Ma rog aveau ...

Pisici care nu treceau niciodata ziua pe la noi insa noaptea il mai deranjau pe Sokolimo si auzeam tot felul de miorlaituri de lupta.  Deci in lipsa de alte explicatii ne-am gandit ca vecinii nostri - ciprioti - au incarcat pisicile intr-o duba si le-au dus ma manastire.  

Manastire? Da, pentru ca aici exista o manastire - destul de respectabila si cu ceva sfinti la panoplie - unde cipriotii dumpeaza pisicile. Probabil ca la inceput niste pisici credincioase s-au oplosit printre calugarii darnici si, din lipsa de initiative de castrare, pisicile s-au inmultit in liniste acolo si cu binecuvantarea sfintilor.

poza de la Manastirea din Tala - a pisicilor

Calugarii au ignorat situatia iar intre timp, localnicii ciprioti au inceput sa apara cu dubele cu pisici adunate din ograzile propriii pentru ca e mai economic asa decat sa le duca la castrare. O castrare de pisica costa 100 de euro, asa ca ce cipriot ar da asa ceva?

Apoi, la manastirea cu pricina - acum cu pisici, a inceput sa activeze un club de englezoaice iubitoare de pisici care aduc zilnic pisicilor de mancare si le ofera si timp de calitate, spre bucuria cipriotilor care au adus si mai multe dube cu pisici de care vroiau sa scape ...La manastire sunt acum vreo mie de pisici, care mai de care si care mai frumoase.

- Kalimera sas, ii spun eu vecinului mei - cautam motanul - e pe la voi un motan roscat flocos?
- Habar nu am - ca am 9 pisici.

Am inceput spionajul - strigari pe langa poarta cu Soko, Sokolino... si tacere. Sokolino m-ar fi recunoscut imeiat. I Insa nici o pisica nu pare sa fie prezenta pe acolo desi alta data apareau cate 20 la container, langa poarta vecinului. Nici urma de Sokolino...

Asa ca printre toate gandurile si sperantele ca Sokolino se va intoarce s-a asezat gandul cert ca Sokolino nu a avut decat o viata. In ceea alaturi de noi. Poate a plecat uitand se se mai intoarca sau poate pur si simplu s-a plictisit cu noi. Sokolino ....\

Sokolino unde esti?

Asta a fost istoria motanului tacut, inteligent, educat, filozof, discret si foarte flocos: Sokolino.