Bloguri

Cautand realitatea: Pesteri cu elfi, Mistras si satul acoperit de picturi

  • > continuare de la In Peloponez, nimic nu e mai intens decat visarea

     

    Dupa noaptea in care vantul a batut cu furie toate obloanele pensiunii Ktima Karageorgou,  dimineata a fost suprinzator de linistita.
    Ne aflam in Sparta, mai exact in Laconia, iar vechii greci ai acestei zone erau renumiti pentru putinele vorbe cu care se exprimau. Putine dar puternice. Nici noi nu prea aveam timp sa vorbim mult pentru ca micul dejun era absolut coplesitor - cu prajituri de casa cu smochine, nuci in miere de albine, dulceturi de cirese amare, clatite si pandispanuri fel de fel si alte minunatii. Gazda ne indopa cu mancare si ne privea multumita iar noi profitam...de tacere ca niste spartani laconici :)

    Dupa turul epopeic din ziua precedenta, printre Acropolisuri, ziduri ridicate de titani, si indelungi conotatii mitologice si dileme antice nerezolvate, era timpul unui ragaz ne-cultural pentru adolescentii din dotare. Asa ca, departe de lumina dezlantuita a istoriei si artei, ne-am programat o vizita catre complet opusul sau: o pestera ... adica o mica incursiune in teritoriul lui Hades. Mai exact o vizita la  pestera Diros din Aeropolis.

    Demn de mentionat totusi este faptul ca numele micului orasel/sat in care inoptasem - Areopolis e si el parte a istoriei antice mitice, mai precis fiind mentionat ca fiind orasul zeului razboiului, Ares.

    La 10 km de Areopolis, pestera Diros este sublim locata in stancile coastei marii - iar parte din apa ce o inunda este chiar apa de mare. Pestera este frumos luminata cu lumini colorate ce ii pun in valoare stalagmitele si stalactitele iar vizitarea ei se face de la bordul barcii conduse de un localnic.

    Ne-am pus asadar cu totii vestele de salvare si viata in mainile lui :) - dupa care am pornit explorarea pesterii. Din cand in cand trebuia sa ne aplecam cu toti din barca, pentru a putea trece prin canelale joase facute de apa si pazite de coloanele de piatra. Superb desi nu cele mai placute momente pentru claustrofobici .... Turistii care se intaplarese sa fie in aceeasi barca cu noi - niste greci care rupeau un pic de engleza - au avut grija de sa spune ca legenda spune ca acolo locuiau elfi ...

     

    Copiii erau incantati mai ales ca la intrare, la casierie, vanzatorul chiar parea a fi un elf...
    (biletul de intrare 15 euro - copiii sunt peste tot gratis la muzeele din Grecia)




    copiii la iesirea din pestera Dirou

     

    Scurta recapitulare deci: eram in Sparta ... vedeta bataliilor antice grecesti, a eroismului si a vitejiei si, eram nerabdatori sa vedem ramasitele acelei cetati fabuloase. Ne asteptam sa vedem ceva cu adevara maret.

     

    Am pornit entuzisti spre orasul Sparta - descoperind din nou ca sistemul de navigatie este si el confuz in zona pentru ca ne-am trezit bantuind interminabil pe drumuri de coasta, ajungand la un moment dat, complet in afara traselului pe faleza micului port orasel - de altfel fermecator: Kalamata.

     

    Cu rabdare, bune voie si multa determinare, am re-trecut niste munti fiorosi si am ajuns in oraselul cu nume renumit: Sparta. Wow. Dar, vai, nicaieri nu se vedea nici o cetate, nici un zid, nici un turn. Dupa ce am intrebat localnicii care ridicau inadmisibil din umeri la auzul intrebarii: Unde este cetatea Sparta - ne-a lamurit un politist. Ne-a arata drumul catre singurele ruine care au ramas de la vechea cetate antica de la Sparta a lui Menelaos... niste daramaturi ...

     


    cetatea Sparta, azi ...


    Ne-am dat seama ca uneori legile istoriei se scriu altfel - desi renumele Spartei a trecut voi prin milenii, desi legendele Spartei sunt inca vii in filme, in jocuri de computer sau in carti cu eroi barbosi antici, ruinele acestui loc au fost invinse de timp. Ziduri si piatra care nu s-au putut ridica la inaltimea faimei Spartei. Daca insa doriti sa ii simtit energia, patru sate de azi acopera azi ceea ce era - in vremea zeilor, vechea Sparta: Limnae, Pitana, Mesoa si Cynosoura.

    Oarecum dezamagiti am pornit spre urmatoarea noastra tinta: Mistras. Stiam atat de putine lucruri (ca sa nu spun totusi sincerul: nimic) despre acest punct al traseului incat, in momentul
    in care, in mijlocul unui camp imens de maslini, nu departe de Sparta - Thalia, americanca noastra ne-a spus: uitati-va in zare ... se vede Mistras... am ramas fara cuvinte. Blown Away cum ar spune englezii ... Pe romaneste: eram fara cuvinte.

     

    Pe un munte idilic, se intindea un complex de cetati, biserici si ruine atat de impunator incat ai fi putut spune ca te afli in fata Rai-ului...Sau la picioarele sale.
    In fata noastra se desfasura o colectie stranie de ruine asezate in amfitreatru, marcate scenic de chiparosi si pini. Privelistea era coplesitoare. Si Halucinanta... .

    Mistras ... avea ceva poetic, imposibil de descris in cuvinte, oricate eforturi disperate as face eu acum... Mistras este tacere, poezie, visare, amintiri, fericire, tristete, singuratate,  iubire, moarte si viata in acelasi timp. Cu o combinatie secreta.

     

    Atat de aproape de Sparta sau poate exact de asta ales, intr-un decor de vis, pe muntele Taygetos, Mystras a devenit capitala principatului Latin Achaea in 1249 , dupa cucerirea Constantinopolelui, in timpul celei de a 4-a cruciade, iar printul William II Villehardouin, a construit un palat aici. Mistras a fost astfel ultimul bastion spiritual, artistic si filozofic. atragand artisti si filozofi atant din estul imperiului roman cat si din vest, topind laolalta, lumea greaca cu cea franca.

    Ultimul imparat al imperiului roman de rasarit, Constantin Palaeologos Dragases, a fost nascut aici si de aici s-a ridicat pana la tronul imperiului.




    Manastirea Pantanassa

    Dar in afara de acest palat, de-a lungul timpului s-au adunat alte palate, biserici bizantine, biblioteci, manastiri care formeaza un labirint mirific, muzee ... Au poposit, au condus, au murit bizantini, greci, venetieni, otomani ... Iar arta a fost atat de puternica si atat de ocrotita aici inca unii istorici moderni sunt de parere ca Mistras a stat la baza Renasterii Italiene.

     

    Mistras e impartit in trei zone: castelul, orasul de sus al despotilor si orasul de jos. Totul este inconjurat de ziduri puternice. Bisericeile sunt construite intr-un stil unic de Bizantin tarziu cu influente gotice. Combinatia este perfecta.



    Am pornit drumul de traseu la Mistras cu emotie. Simteam cu totii o incarcatura de energie in aer. La orice pas, erau niste privelisti, niste detalii, niste flori sau unghere - care iti taiau respiratia. Mistras poate fi paradisul unui fotograf. Din orice unghi, poti face poze care pot deschide inima privitorului. Ne-am ratacit pe alei, urcand in sus - catre varful muntelui,
    fiecare fiind in cautarea unui detaliu sau au unei descoperiri vizuale. Si noi si copiii eram tacuti. Doar urcam... si aveam impresia ca urcam spre cer. In final, cu niste harti luate de la receptia cetatii - am incercat sa gasim niste biserici ratacite... (aici un blog cu poze superbe ale bisericilor de acolo )

    Dar timpul nu a stat nici cu noi in loc si incepea incet sa se lase seara. Prea seara. Mistras se adancea tot mai mult in intuneric. Era timpul stelelor cazatoare si a indragostitilor ...iar pe noi ne astepta drumul catre locul unde urma sa ne visam visele: mai precis Marathopolis - un orasel minuscul si fermecator din provincia Messenia. 

     

    Mistras ne mancase timpul la propriu pentru ca eram in urma cu programul nostru. Ar fi trebuit sa fi ajuns deja in Paralia Voidokilia (considerata a fi una din cele mai frumoase plaje a Greciei) - pentru o baie in marea serii. Eram insa pe drum. Soarele era de mult apus si nu ne mai astepta.


    plaja respectiva...

     

    Si incepuse o ploaie marunta. Eram tacuti in masina pentru ca mintea noastra era inca in Mistras. Iar ne-am pierdut. Am ajuns, din nou in Kalamata - unde timpul parea ca are o alta dimensiune. Pe malul marii pescarii isi aruncau navodul la lumina facliilor care se reflactau in mare. Era pace. Si eram in inima Greciei. A unei alte Grecii.

     

    Si tot ploua marunt. In lumina stergatoarelor masinii, ploaia lumina un drum de-a lungul coastei. Printre livezi interminabile de portocali. La fiecare capat de drum sau intersectie era
    semnalizata o alta ruina antica - o alta Acropolis.  Lasam in urma, nevazuta - cetatea Messenia. O alta rivala a Spartei. Si alta cetate si alta cetate. Inflatie de cetati si ruine antie. Paradisul unui istoric.

     

    Dar, una peste alta, nu reuseam sa ajungm in Maratopholis. Prin nu stiu ce miracol, ne trezeam mereu in Glifada, un satuc mistic ale carui case erau acoperite cu niste graffiti senzationale. Plecam din Glifada la indrumarea navigatiei insa reveneam pe aceleasi strazi. Nu era nimeni pe strada dar toate zidurile erau pictate cu grafite imense, pline de metafora si mister. Incercam sa nu uit aceste detalii. Ce loc era asta? Unde ajunsesem? Ce lume era aici?


    grafitti pe zidurile satului

    A trecut un an de cand ma intreb asta - pentru ca incerc sa gasesc coordonatele acestui satuc din sudul, Greciei. Dar, incercand atunci sa tin minte un amanunt, stiam un singur lucru - toate erau semnate cu numele Schizofrenias. Ei bine, acum am gasit locul - este locul de nastere al celui mai cunoscut artist grec de arte vizuale: Costas Luzis alias Schizofrenias.




    grafitti pe zidurile satului - aceasta are numele de Ipocrizia

     

    Mesajele lui sunt puternice. Poate tocmai de asta, a trebuit sa ne intoarcem de cel putin de trei ori pe strazile satucului. Intr-un final - am descoperit locul cel mai populat din sat: cafetaria. Cafeion.

    In cea mai relativa engleza, cativa greci batrani frumosi ne-au explicat care este drumul catre Marathopolis. Nimic complicat - insa uneori, la intersectie - conteaza daca o iei la dreapta sau la stanga, chiar daca e impotriva instructiunilor navigatiei.

    Intr-un tarziu care merita sa nu se mai termine, pentru ca drumul se afla de-a lungul si prin cea mai frumoasa interminabila livada de maslini, am ajuns in Maratopolis. Atat de aproape de
    Paralia Voidokilia ... dar, cam tarziu. Ploaia se oprise. Ne astepta un restaurant pescaresc pe malul aceleasi mari. La plecare, catre hotel, mult dupa miezul noptii am inceput sa cantam
    ceva ce parea destul de filozofic, cantecul atat de celebru al lui Jessie J >

    Is not about the money, Money

    Why is everybody so serious
    Acting so damn mysterious
    Got shades on your eyes
    And your heels so high that you can't even have a good time

    Everybody look to their left
    Everybody look to their right
    Can you feel that, yeah
    We're paying with love tonight
    It's not about the money money money
    We don't need your money money money
    We just wanna make the world dance
    Forget about the price tag
    Ain't about the uh cha-ching cha-ching
    Ain't about the yeah b-bling b-bling
    Wanna make the world dance
    Forget about the price tag

    Pfff... ce zi se tocmai incheiase. Cine eram noi si de ce eram noi, atunci, in acea noapte deja senina - in acel loc magic din inima Greciei? Cineva, stia cu siguranta ...
    Dar atunci, in exact acel moment, cautam cu disperare realitatea.


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Ultimul an de liceu: anul in care copilaria copilului tau pare prea scurta

    Baiatul meu e in ultima clasa de liceu. Cu alte cuvinte, la anul pe vremea asta, va fi student.  Si nu va mai fi acasa ... Desigur, daca universitatea pe care si-o doreste il va accepta... Ca...
  • Vara unui flamingo roz

    Totul a inceput cu un flamingo gonflabil. Roz. Treceam pe langa raionul de plaja al unui magazin cu de toate si adolescentul meu, plictisit in orice magazin unde e carat din intamplare, a strigat entu...
  • Suntem in examene: confesiunile unei mame

    Ah, e iar acel timp al examenelor. E si timpul in care cumpar zilnic cirese, le spal si le servesc in castronel,  cuminte, copilului care invata. Invata pentru ca acum e perioada examenelor.&nb...
  • Ma simt abuzata de stiri, clickbaituri si mediocritate

      Dimineata deschid laptopul in timp ce imi sorb prima cafea. Din toata presa romaneasca deschid doar trei adrese care mi se par cat de cat importante ca sa stiu daca s-a intamplat ceva grav...
  • Sokolino unde esti?

    Ma atasem de el.  Pentru ca stia sa ma asculte in tacere. Si imi respecta momentele de calitate pe care mi le daruiam in zilele cu soare. Si dat fiind faptul ca aici sunt atat de multe zile cu so...

Din aceeasi categorie...