Insarcinata... now what?

Dupa jumatate de an de planuri, de sperante, de controale si de teste de sarcina negative, in sfarsit au aparut doua liniute pe testul de sarcina. Se pare ca cineva acolo sus ne iubeste si ne-a indeplinit dorinta de a fi parinti si sper sa ne descurcam cu acest rol deosebit de important in viata noastra. 

Credeam ca urmatoarea perioada va fi cea mai fericita din viata noastra... Si asa a fost in mare parte, insa din pacate au existat destul de multe momente in care fericirea a fost umbrita de temeri si probleme. Oricum, rolul problemelor si al indoielilor este sa te faca sa te bucuri mai mult de ceea ce ai. Pentru ca daca ai avea pur si simplu ai considera ca asa e normal si asa ti se cuvine.

Vazand testul  de sarcina pozitiv chiar cu 2-3 inainte de intarzierea menstruatiei suntem cum nu se poate mai bucurosi si incepem sa ne interesam, sa cautam informatii despre ce ne asteapta. Sotul nu e de acord sa dam vestea nimanui inca, pana la ecografia de confirmare. Din pacate, cunoasteam cateva cupluri care s-au confruntat cu sarcini extrauterine si oprite din evolutie asa ca spune el ca e mai bine sa fim preventivi.

Evident ca eu imi anunt inca de a doua zi prietenele si colegele. Ma gandeam ca daca Doamne Fereste se va intampla ceva, imi va face bine sa vorbesc cu inca cineva despre asta. Imi programez o ecografie la medicul meu curant, dar pentru ca aceasta nu ma poate primi in urmatoarele doua saptamani, hotarasc sa ma duc la un alt cabinet privat sa imi vad punctuletul care creste in mine. Entuzismata nevoie mare pentru ecografie, vad saculetul gestational instalat unde trebuie, dar nu vad niciun embrion. Medicul, dragul de el, imi spune ca e posibil sa fie prea mic embrionul pentru a putea fi vizualizat sau ca e posibil sa fie o sarcina oprita din evolutie. Sa mai vin la o ecografie o saptamana mai tarziu si atunci vom vedea ce si cum. Ce-i drept, aveam abia 5 saptamani de sarcina, asa ca ma incurajez ca totul e bine si ca bebe e inca foarte, foarte mic, ca deh, cu cine sa semene? Incerc sa fiu calma, sa gandesc pozitiv si continui sa ma documentez pe tema sarcinii. Inevitabil, cautand astfel de informatii dai si peste cazuri triste, de sarcini oprite in evolutie, avort spontan si asa mai departe. 

In dimineata urmatoare ecografiei tranvaginale facute la cabinetul privat observ ca am o sangerare... ma duc imediat la spital la urgente... acolo mi se tripleaza doza de progesteron, mi se spune ca sangerarea nu este foarte abundenta si deci nu e  neaparat o problema, problema este ca nici la aceasta ecografie nu se vede embrionul (desi se presupunea la au aparate ecograf mai performante) desi ar fi trebuit sa se zareasca ceva, ceva ... Doctorita rezidenta care m-a luat in primire imi spune sa ma duc sa imi fac BHCG-ul in dinamica dar nu parea sa imi dea foarte multe sperante. Era intr-o vineri... Urma sa imi fac analizele vineri si duminica si sa primesc rezultatele luni... Daca se dubla valoarea la 48 de ore atunci era "cu ochi". Daca nu, nu... Am ajuns acasa ferm convinsa ca e o sarcina oprita din evolutie si ma asteptam din moment in moment la hemoragii. Sangerarile, desi mai rare, au continuat tot acel weekend. Regretam enorm ca le-am spus prietenelor de sarcina, desi saracele ma incurajau cu ce puteau.

Desi eram constienta ca la 5 saptamani de sarcina se puteau intampla multe, ma obisnuisem deja cu gandul ca voi fi mama si ca am un bebe mic in burtica. Incercam sa ma gandesc ca nu e un capat de tara si ca daca am ramas insarcinata o data voi ramane si a doua oara, si ca nu a depins de mine mentinerea sarcinii. Incercam sa par puternica in fata altora, in fata sotului (si el foarte demoralizat), desi nu credeam o iota din ce spuneam.

Luni de dimineata urma sa primesc rezultatele analizelor de sange... Ma suna asistenta de la spital, o doamna foarte draguta... eram in masina si tremuram toata... nici nu a mai fost nevoie sa se prezinte, stateam cu telefonul in mana asteptand sa sune... Valoarea se dublase, sarcina era in evolutie :D Doua zile mai tarziu m-am dus la medicul meu curant si am auzit pentru prima data bataile inimioarei lui bebe. Eram insarcinata in 6 saptamani si 1 zi. Lui bebe ii batea inima cu 116 batai / min. Fiind mai rare, sotul era convins ca va fi baietel... Ce-i drept, si eu aveam acelasi feeling desi oarecum in sinea mea imi doream o fetita. 

Iesim in oras cu mai multi prieteni sa le dam vestea oficial (fetele stiau de la mine de bebe). Prietena mea cea mai buna ne spune ca si ea este insarcinata in 6 saptamani si 4 zile... Diferenta de 3 zile intre noi... Coincidenta completa, bucurie maxima... De aici inainte nu puteam decat sa ne pregatim si sa ne bucuram... emotiile trecusera, cel putin asa ne gandeam noi...