Bloguri

Jurnal de sarcina

Primul trimestru - lecția supravietuirii

  • Voiam foarte mult, atât soțul, cât și eu sa avem un copil. El depășise vârstă de 35 de ani, eu ma apropiam firesc de ea, prin urmare, cum ar spune lumea :" era timpul". Ușor, ușor, după mai bine de 9 luni de încercări, începuseră sa ma încerce sentimentele de disperare și sa ma întreb ce e în neregula cu noi, îmi puneam problema infertilității, asa ca am mers la un medic extraordinar care mi-a recomandat sa încep cu anumite investigații hormonale. Nu am reușit sa le duc la bun sfârșit pentru ca...a venit vestea multasteptata:doua liniuțe! Da, eram însărcinată. Bucurie mare, relaxare, veselie pe capul nostru...vreo 24 h, apoi au început sa ma apuce grijile. Și nu asa, ca "oare dacă e fata sau dacă e băiat, dacă are ochii verzi sau căprui", griji precum: "dacă va avea probleme de sănătate, dacă voi fi în stare sa duc sarcina la capăt; eu nu sunt o fire energica, oare o sa am puterea sa îl cresc într-un mod sănătos, oare o sa ii transmit și lui toate grijile mele, nu ma consider un model bun pentru copilul meu, sper sa semene cu taică-său, oare cum va arata lumea asta când va creste etc., etc., etc". Asa au început primele zile pana am ajuns sa nu pot dormi, sa nu ma pot relaxa, sa nu pot manca. Nu știu dacă anxietatea asta a fost doar din cauza hormonilor sau mai degrabă a firii mele specifice de a ma ingrijora și când nu e cazul, cert este ca ceea ce a urmat preț de 3 luni a integrat toate aspectele neplăcute specifice trimestrului I: vomă, dureri de cap, dureri musculare, furnicături în mâini și în picioare, indispoziții, puls crescut, insomnii, anxietate. Aproape ca nu mai simțeam deloc bucuria ca sunt insarcinata, frica mi-a furat mult din cele 3 luni. A fost o supraviețuire, iar în tot acest haos cel mai frumos moment, un moment de pace, a fost cel în care i-am auzit bătăile inimii. S-a făcut liniște în mintea și în sufletul meu, parca eram în alta lume din care veneau acele sunete care semănau unui galop alert. Am simțit atunci ca pot fi puternica și o lacrima mi-a amintit ca sunt om, ca sunt făcută din carne și oase, ca lucrurile în mine încă funcționează și am avut încrede ca va fi bine. Și da, aproape de finalul primelor 3 luni, pot sa spun ca este bine

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului

    Am primit geanta bebelusului, unul dintre primele lucruri pe care le va avea după naștere bebelușa mea. Am fost incantata mai ales ca geanta a venit mult mai repede decât ma așteptam. Geanta este sim...
  • Haine potrivite

    De aproximativ o luna, eu acum fiind în luna a5-a, hainele vechi stau strânse și puse în locuri mai puțin la îndemână. Prima schimbare a hainelor în haine mai largi s-a datorat indicațiilor medicale ...
  • Sa poarte un nume

    Ne-am tot gândit ce nume sa ii alegem, aveam pregătite variantele pentru băiat, însă ea ne-a luat prin surprindere puțin. Despre câteva nume de fata am discutat, dar nu eram foarte convinși, asa ca no...
  • Mișcari care aduc bucurie

    Oficial, sunt la jumătatea sarcinii. Sunt atat de bucuroasa încât nu știu cum sa păstrez mai bine aceste amintiri și, deși suntem deja amândouă, ea nu va mai ști cum a fost în perioada aceasta. Mi se ...
  • Armonie fragila

    Nu stiu altele cum sunt, dar eu, la jumătatea sarcinii, trec printr-o stare de nervi de zile mari. Și asta se restrânge în special în cuplu. Pe pandemia asta, soțul lucrează de acasă, iar eu sunt în ...

Din aceeasi categorie...