Am inceput sa realizez faptul ca fiecare zi si fiecare saptamana care trec ma duce mai aproape de fatul din burtica! Bucurie mare si totusi...
Sunt putin melancolica (yup, hormonii) si am incercat sa fac o sinteza a trimestrului ce a trecut: primul test de sarcina, primele emotii, primele intrebari (Oare va fi baietel? , Oare va fi fetita?), marirea sanilor, greturile de dimineata, greturile de pranz, greturile de dupa-amiaza, greturile de noapte :), primele griji "noi", oboseala, toropeala, poftele, toanele, emotiile, primul ecograf, primele batai de inimioara mica (primul sentiment "nou"), prima spaima, ecografia in care ducea manuta la gurita (primele lacrimi de bucurie "noi"), prima poza cu burtica...
Mi-am dat seama ca tot acest "nou" este, de fapt, sentimentul matern care incolteste incepand cu bucuria aparitiei celei de-a 2-a liniute roz si creste cu fiecare vizita la ecograf, asemeni cresterii fatului (de la dimensiunea unei seminte la cea a unui pepenas)!
Am inceput sa realizez faptul ca sarcina - durata, evolutia si in general amalgamul de semne & simptome - are rolul de a ne pregati pentru marea calatorie ce dureaza toata viata... iar acum am inceput sa plang (yup, hormonii)... caci meseria de mama dureaza toata viata.
Abia astept sa vad ce urmeaza, iar pana una-alta, abia astept primele miscari ale celui mic!
Precum imi doresc mie, asemeni urez tuturor burticilor sanatate si bucurie!
Comentarii