Dragul meu,
Azi când eram cu tati la lucru am trăit un sentiment extrem de ciudat: te-ai mişcat de zor şi o făceai destul de energic. Încep să te simt din ce în ce mai bine. Într-un fel mă apuca spaima ... mă luau transpiraţiile când te simţeam şi îmi venea să vomit. Cred că de la emoţii mai mult. E ciudat să simţi mişcări în interiorul tău, cu atât mai mult cu cât toate sunt atât de joase... puţin deasupra simfizei pubiene... deci cu adevărat joase. Mi-aş dori să te mai ridici puţin... că nu ştiu cum te-aş putea purta la 3 kg aşa jos.
În orice caz, de ieri ai 19 săptămâni. Ecografic nu ştiu cum mai stai că este destul de derutant. Creşti şi ajungi la dimensiunile normale.
Eu sunt puţin iritată. Taicătu mă plictiseşte de zor că sunt supărată. Cred că sunt doar obosită şi atâta tot. E ceva ciudat în legătură cu tot ce se întâmplă. Nu îmi permit să fiu nici supărată, nici nimic. Cred că doar îmi e mai greu să mă acomodez cu noile modificări din corpul meu.
Apropo, uite sus poza cu mami în pantalonaşii de graviduţă primiţi. Sunt taaaaare comozi! Şi maschează burtica destul de bine.
Comentarii