Burtica inapoi acasa

Dragul meu bebelin,

Zilele astea nu am mai apucat sa-ti mai scriu nimic. Am fost plecata cu tati într-o mica escapada. Ne-a prins tare bine. Nu stiu daca ti-a placut sau nu, dar pe tot parcursul plimbarii, desi am avut un regim extrem de „nomad” (am fost numai în explorari si vizite, în continua miscare) si desi mami a fost nevoita sa conduca aproape continuu... am fost privata de starile de rau. Sau mai bine zis scutita, ca nu le-am dus dorul. M-am simtit extraordinar de bine, fizic.

Vineri, pe 22, la ora 5 dimineata (sau aproape 5) ai facut cel mai minunat lucru... ma trezisem sa merg la baita...dar am decis sa mai stau putin, sa pun mâna pe burtica si sa-ti vorbesc. În acel moment cred ca te-ai întors cu burtica în sus, ca am reusit sa îti simt inimioara batând în palma. A fost cel mai minunat moment pe care l-am trait în viata mea. Mi-ai facut cea mai frumoasa surpriza. Am început sa-ti masor pulsul... si apoi ai dat sa te întorci. Te-am simtit perfect cum te miscai. Era minunat. Acum stiu sa fac diferenta între miscarile tale si cele date de gaze/intestine.

De asemenea, mereu am sustinut ca esti un norocos/o norocoasa. În prima zi de excursie, seara, m-am trezit cu un mesaj pe telefon cum ca as fi câstigat un premiu în bani la un concurs la care am participat mai demult. E vorba de 100 lei, dar tot e ceva! M-am bucurat tare! 

În alta ordine de idei, ieri am fost la Manastirea Namaesti. Când am plecat... o tiganca îl opreste pe tati cu discursul specific „hai domnu da un ban, sa-ti traiasca papusa asta de fata”... tot o tine asa, pâna când, la un momentdat a zis „si uite ca papusa asta de fata o sa-ti aduca în curând pe lume o frumusete de baietel...”. Am ramas masca. Eram îmbracata cu un trening prin care nu se vedea deloc burta. L-am rugat atunci sa-i dea un leu. El se amuza teribil... zicea ca doar nu cred ca face tiganca minuni si ghiceste asa...ca o fi vreo sfânta. Sincer, m-a cam mirat. 

Azinoapte am visat într-un patut un baietel care semana teribil cu frate-miu, Mihai, când era mic... numai ca avea figura mai ascutita a lui tati tau. Ma tot uitam la el... ce ochi mari si albastri avea... si ce chip ascutit. În cele din urma a dat sa se smiorcaie si eu m-am strâmbat la el... a ramas brusc atent si a început sa se strâmbe si el la mine, sa faca aceleasi grimase. Apoi râdea. Eu ma mai strâmbam, mai zâmbeam, el ma imita. Era tare dragut. Micut, slabut, blond cu ochii albastri. Nu stiu daca erai tu sau nu, dar a fost dragut visul.

Alaltaieri am facut un lucru în premiera: am vomitat în parc. Am baut o fanta care nu mi-a picat prea bine... apoi o ora am stat cu stare de lesin, dupa care am intrat într-un supermarket sa-mi iau niste apa si fructe. Nu a apucat tati sa plateasca la casa ca am si iesit, m-am asezat pe banca din fata parcului si am dat la rate. Amuzant este ca dupa m-am simtit extrem de bine. mi se facuse atât de foame ca as fi mâncat orice... si prin orice, chiar ma refer la orice. Am vazut o reclama la mâncare pentru câini si salivam mai ceva ca un patruped. :)) 

Gata, nu te mai obosesc. Las o poza cu burtica. Pupici.