Incarcat in Saptamana 6 - # #bebe #analize #sarcina 6 saptamani
789 vizualizariDraga bebe,
Esti un norocos. Am observat asta din primul moment în care te-a fixat Doamne Doamne la mami în pântec. Nu degeaba se zice ca zodia varsatorului este una propice, norocoasa.
Am fost la analize de dimineata... si mi-era atât de rau! Însa pentru prima data doamna asistenta a fost atât de draguta încât m-a ascultat si a luat probele (desi extrem de multe) din încheietura. A fost pentru prima data când m-am ales cu o singura întepatura! E drept, am lasat foarte multi bani si ma astept ca majoritatea analizelor sa iasa negative...dar mai bine sa ma asigur. Eram la un pas de a lesina dupa. Mi se înclestasera degetele si privirea era încetosata. Transpirasem atât de puternic încât eram ca dupa dus. Tati s-a speriat, dar m-am luptat sa fiu cât mai bine pentru a nu-si da seama. Vei vedea tu când vei mai creste ca el ne iubeste atât de mult încât are tendinta sa fie putin mai agitat si mai panicos...dar o sa te obisnuiesti tu... si, sper, vei fi mai linistit si mai putin temperamental. Ma astept sa fii un vesel si un întelept. Niciodata nu am fost atât de echilibrata si de linistita cum sunt de când esti cu mine. Îmi dai forta sa fiu un om mai bun. Nu ma mai cert cu nimeni, las de la mine, evit discutiile chiar daca poate nu ar merita lasate asa. O fac fiindca vreau sa fii bine. Nu meriti sa fii stresat. Esti un pui mic si cuminte. Nu e vina ta ca lui mami îi e rau... ba chiar ma bucur ca îmi e mereu rau, caci asa stiu ca esti bine!
Am totusi o singura curiozitate... de ce nu suporti dulciurile? Nu ma lasi sa pap nici macar gogosele...
Gogosica mea mica si dulce! Te iubeste mami mult de tot. Sa cresti, sa te faci mare... ca toata lumea te asteapta nerabdatoare!
Comentarii