Dupa morfologia de prim trimestru, a urmat controlul de la 17 saptamani. Puiul meu creste, are vreo suta saizeci de grame, e in grafic, e frumos si ne e drag de ea! Am tot spus si o voi repeta: mi se pare uimitor cum a evoluat medicina, cum astazi poti vedea atat de frumos ce face acel pui de om in pantecele mamei sale! La fiecare ecografie pe care o fac, am emotii. Sunt emotiile revederii copilului meu iubit, sunt emotiile date de dorinta de a afla ca e totul in regula, sunt emotiile date de gandul ca inving trombofilia si spaimele ei!
Da, atat la prima sarcina cat si acum, trombofilia a fost frica mea cea mai mare! De ce? Pentru ca este un subiect inca la inceput de drum (desi apare de aproape o jumatate de secol prin cartile de medicina, inca e insuficient studiata si inca sunt multi medici care nu o iau in seama...). E un subiect dureros pentru mine! Poate, daca era studiata altfel, azi eram pe cale sa nasc al treilea copil... De ce spun asta? Pentru ca toata viata ma voi intreba daca sarcina pierduta inainte de a ma putea bucura deplin de ea nu cumva a fost pierduta din cauza ca inca nu stiam ca sufar de trombofilie... Da, stiu, pot fi si alte cauze. Multe alte cauze... Dar daca asta a fost cauza? Daca puteam preveni acea pierdere care inca doare si care va mai durea? E drept, sunt recunoscatoare ca am reusit sa o am pe Ana, iar acum, pe Teo! Acum, pe asta trebuie sa ma axez, dar mereu voi indruma cuplurile ce se lupta cu infertilitatea sa testeze si trombofiliile...
Nu, odata testate, nu primesti raspunsurile asteptate. Asta pentru ca nici cei mai multi doctori nu le au! Asta pentru ca, dupa atatia ani, ei nu au ajuns la concluzii comune! Ca sa va faceti o idee : am consultat cinci medici si nu am avut doua pareri la fel. Au fost cel mult doua pareri asemanatoare. Pareri care mai rau te fac sa te indoiesti, decat sa te lamureasca... Pareri care, pe tine, pacient cuminte, efectiv te baga in dubii si te fac sa te intrebi de cine sa asculti? Pareri care te determina sa citesti ca un disperat, in romana, in engleza, doar, doar oi afla ceva in plus, care, combinat cu ce ti-au zis medicii si cu intuitia ta, sa te ajute sa dormi noaptea o idee mai impacat ca macar ai facut ce depindea de tine.
Unii hematologi mi-au spus ca am mutatii medii ca risc. Altii, ca nu pun mari probleme... Altii, ca ele sunt buba. Unii ca trebuie sa fac injectii cu anticoagulant de la test pozitiv, altii deloc. Ce am facut? Am decis sa merg mai departe cu medicii care mi-au inspirat incredere si am studiat zi de zi, noapte de noapte. Si a fost binisor! Da, am inghitit pumni de pastile zilnic (merci, ficatule, ca inca mai duci!), am facut injectii, am avut controale dese, am facut drumuri peste drumuri, la Constanta si la Bucuresti. As face din nou la fel, caci asta a fost parte din drumul meu spre a deveni mama. Regret ceva? Da. Ca medicii nu studiaza cat ar trebui dupa ce au absolvit facultatea! Inca sper ca se va mai schimba ceva si ca vor aborda si altfel aceste subiecte. Pana atunci, ma bucur ca pot sa imi ajut copilul sa creasca frumos in burtica mea! Si ma rog sa fie totul bine! Pentru mine si pentru multele mame ce trec prin asta!
Sursa foto: www.dreamstime.com
Comentarii