Bloguri

Jurnal de sarcina

Am născut (Ziua 4)

  • Ziua 4. Am reușit să dorm de la miezul nopții până la ora două. Pe urmă, m-a cuprins un dor imens de fetița de acasă și până la șase dimineața am reușit performanța să mă uit peste toate videoclipurile din telefon în care apare. La șase mi-a fost adusă bebelușa de la fototerapie și ne-am putut răsfața cu alăptatul și confortul de la mami de pe piept. Era fericită. Zâmbea în somn. Eram și eu fericită. Pe la ora 11, surpriză, vizita de la Neonatologie. Fetița e bine, reveniți duminică să verificăm valoarea bilirubinei. Acum, cerceii de pus în urechi și hainele pentru externare. Nu mai plec vineri? Perfect. Chiar mă cuprinsese dorul de copilul numărul unu. Tata și domnișoara mea de trei anișori m-au așteptat la recepție. Doamna infirmieră mi-a dus bagajele și pachetul primit în maternitate până la el. Nu am cuvinte să descriu reacția fiicei mele la vederea bebelușului. Atâta încântare pe chipul ei am mai văzut doar când a suflat în lumânarea de pe tortul ei când a împlinit doi ani. Atâta bucurie în a mă vedea! Doamne, câtă sinceritate în privirea ei. E plăcut să fii mamă. E plăcut să te simți iubită. Ajunse acasă, am implicat-o în tot ce a ținut de bebeluș, de la schimbat, îmbrăcat, la spălat și păpat. Îmi aducea hainele din dressing, scutece din noptieră, mă asista cum alăptam.. La băiță s-a rupt filmul, mi-a făcut cu mâna și a plecat la desene. Pentru că a vrut, nu pentru că am ignorat-o. Mi-am propus, pe cât pot, să o fac să se simtă importantă, cu un rol de surioară mai mare responsabilă. Sperăm să nu se simtă dată la o parte, pentru că de acolo încep geloziile. Vrem să se simtă implicată în creșterea surioarei. Atât cât dorește. Apropo, surioara i-a adus un cadou, un set de figurine din Gigantozaurul. A fost încântată. S-a jucat cu ele mult timp azi și s-a uitat și la câteva episoade din Gigantozaurul. A fost o zi reușită până la urmă. E bine să fiu din nou acasă.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelușului

    Am primit geanta bebelușului de îndată ce am ieșit din spital. Comunicarea a fost rapidă și clară, livrarea promptă, iar conținutul gentuței tip rucsac m-a surprins și încântat. Geanta bebelușului po...
  • Am născut (Ziua 12)

    Ziua 12. E uimitor cum trec zilele și nopțile când ai un bebeluș și o fetiță de 3 ani în casă. Timpul se comprimă. E perioada de acomodare și recuperare, perioada în care simți că ai lucrurile sub c...
  • Am născut (Ziua 4)

    Ziua 4. Am reușit să dorm de la miezul nopții până la ora două. Pe urmă, m-a cuprins un dor imens de fetița de acasă și până la șase dimineața am reușit performanța să mă uit peste toate videoclipuril...
  • Am născut (Ziua 3)

    Ziua 3. Bebelina a sosit în salon, după 6 ore de plajă (fototerapie). Ii este foame și abia așteaptă să mă simtă. Abia aștept și eu să îi simt mirosul și pielea fină. Azi, tati merge după certificatul...
  • Am născut (Ziua 2)

    Ziua 2. Am adormit pe la miezul nopții și m-am trezit pe la 3am, cu dureri, usturime și înțepături. Oricui, recomand nașterea naturală. Nu știu cum e, dar tot mai bine trebuie să fie. Recuperare ușoar...

Din aceeasi categorie...

  • Dorinta de a avea un copil

    Buna seara! M-am hotarat cu greu sa incep sa scriu si eu pe blog la recomandarea unei prietene. Voi incepe prin a va preciza ca imi este greu sa scriu, sper sa nu fiu plictisitoare. Sunt casatorita ...
  • Cadouri

    Bună seara. 29 săptămâni și 3 zile. Trece asa de repede. Nu pot sa zic ca este cea mai buna perioada a mea dar ii mulțumesc domnului pentru minunea cea o trăiesc. Dea lungul sarcini am fost plăcut sur...
  • Momentul intalnirii cu bebelusul meu se apropie

    Momentul intalnirii cu bebelusul meu se apropie cu pasi repezi, am inceput sa pun in geanta cele necesare pt bebe si pentru mine si parca nu mai am rabdare. Acasa am pregatit, spalat si calcat aproape...
  • Inceputul "problemelor"

    Sincer...sarcina am simtit-o foarte joasa de la inceput (simteam o presiune ca si cum aveam o sarcina aproape de termen ,desi eu aveam cateva saptamani ) dupa ce am explicat medicului am primit tratam...
  • Când cei doi frățiori comunică...

    Hey, Bondărel! Mult a fost, puțin a rămas! Acum 2 zile am fost iar doamna doctor sa te vad. Ai crescut muuult. Ai 2800 gr si o sa mai tot crești pana la nastere. Mai avem cam 3 săptămâni pana ne vom ...
  • Starea mea in primele saptamani

    Inainte sa aflu ca sunt insarcinata, a început sa ma deranjeze mirosul de cafea si sa reduc consumul de cafea la doar cateva inghitituri pe zi,dupa care am renuntat de tot. Aproximativ in jurul saptam...
  • Ganduri

    Bună seara mămici. Uneori e firesc sa ai griji, dar grijile viitoarelor mămici sunt de cele mai multe ori griji legate de viitorul lor, de naștere, de viata împreună cu copilul lor. Uneori sunt destul...
  • Multă iubire

    Bună seara. Exista atat de multe emoții într-o sarcina încât unele pot fi chiar copleșitoare. În seara asta as vrea sa împărtășesc cu voi,chiar și cu mine care uneori uit sa ma bucur, faptul ca am lân...
  • Parcursul meu ca si simptome insarcinata cu gemeni

    Buna, M-am gandit sa impartasesc si cu alte mamici sau viitoare mamici, cum m-am simtit pana acum, la 31 de saptamani, insarcinata cu gemene. Primul trimestru de sarcina, mi s-a parut ca a trecut ca...
  • Inceputul

    Era sfarsitul lunii iunie si dupa 2 ani,in care nu am ramas insarcinata, am inceput sa banuiesc ca sunt pt ca imi intarziase. Pentru a fi sigura de test am mai asteptat cateva zile ,vroiam sa ma convi...