-
Astazi, la 13 saptamani si o zi, am aflat ca de ce te temi de aia nu scapi. Mi-a luat destul de mult timp sa scriu asta, intai a trebuit sa ma impac cumva cu ideea si abia apoi am reusit sa pun in cuvinte aceasta situatie.
Cum sa descriu ce am simtit in momentul in care mi-a spus doctorul ca e destul de devreme, dar ca bebe 3 pare a fi tot baietel? Intai am fost foarte putin uimita, cumva ma asteptam la asta, si cumva ma pregatisem emotional pentru varianta asta.
L-am anuntat si pe tati, am crezut ca sunt ok cu ideea.
Apoi, cand vestea s-a "asezat", am simtit ca mi-a cazut cerul in cap. Speram sa fie fetita, stiam si ce nume va avea. Si cumva am simtit ca imi moare visul de a fi mama de fetita. Ca dispar clamitele roz si funditele si coditele. Ca nu am aer si ca ma doare sufletul. Si am plans singura in masina. Si m-am rugat sa fi vazut gresit doctorul, si pana la urmatorul ecograf sa imi spuna ca e fetita. Apoi m-am simtit vinovata, sunt atatea femei ce isi doresc un copilas si nu il pot avea, sunt copilasi cu probleme de sanatate. Iar mie mi-a dat Dumnezeu un bebe sanatos si nu sunt multumita. Si m-am rugat sa ma ajute Dumnezeu sa ma impac cu ideea. Ca probabil copilul asta are un rost in lumea asta si in vietile noastre. Ca nu e vina lui ca e al treilea baietel. Ca e mic si dragut si mami il iubeste, mai ales cand ii simt miscarile. Dupa doua zile in care nu am suportat sa vad roz, am inceput sa ma simt mai bine. Cumva cred ca m-am agatat de ideea ca e prea devreme si ca nu s-a vazut bine la ecograf. Speranta moare ultima..
Comentarii