Incarcat in Burtica in fiecare luna - ##alimenta?ie #alegeris?n?toase
1.200 vizualizariPentru ca înainte de a ramâne însarcinata, dieta Rina a facut mult timp parte din stilul meu de viata, am decis sa preiau de acolo câteva principii care ma vor ajuta sa îmi mentin cât de cât greutatea. E drept ca pâna acum am acumulat destule kg, dar sunt în limita a ceea ce mi-am propus. Decizia de a nu mânca orice si oricând am luat-o pentru a nu suporta mai târziu consecintele. Ma simt furioasa atunci când nu ma simt bine în pielea mea si ma supar din aparent orice motiv, iar de multe ori frustrarea kilogramelor acumulate sta în spatele acestor suparari.
Din fericire, pâna la momentul acesta, nu am avut nicio pofta. Doar rasfatul de Craciun mi-a dat putin planurile peste cap, dar ce-i mai bun decât mâncarea pregatita de mama?! Cu exceptia primului trimestru, am putut mânca orice aliment pe care îl preferam si înainte.
Legat de principiile adaptate ale dietei, am ales sa nu combin alimentele la o masa. În zilele în care simt ca am mâncat prea mult, aleg pentru seara un fruct-2, pentru a echilibra balanta.
Am decis ca dimineata sa ma alimentez mai mult decât o faceam atunci când tineam Rina. Aleg sa combin un iaurt cu continut redus de grasimi, cu o banana si eventual înca un fruct, uneori îmi fac omleta dintr-un ou si completez cu muuuulte legume, iar alteori porridge-ul cu banana e varianta cea mai buna pentru mine. Mai nou, la micul dejun, adaug seminte de chia în orice pot. Pentru ca resursele mele de fier devin tot mai limitate, smoothie-urile cu spanac si orice alte fructe, peste care adaug uneori putina miere si seminte de chia, nu-mi lipsesc în ultima saptamâna.
Pentru prânz aleg deseori cartoful (stiu, nu e cea mai fericita varianta) gatit în orice fel (dar nu prajiti), cu multe legume (mixul de broccoli si morcov e preferatul meu). Pastele, asa cum le mâncam în timpul dietei, adica doar cu legume (ceapa, rosii, ardei, ciuperci) sunt o alegere la îndemâna atunci când nu am inspiratie. Supa crema de rosii e preferata mea si, daca as putea, as mânca zilnic. Cum nu ma împac prea bine cu carnea (cred ca au ramas ceva consecinte, dupa toate greturile din primul trimestru), o prepar destul de rar. În cel mai fericit caz aleg sa adaug pieptul de pui facut pe gratar într-o salata. Totusi, nu refuz niciodata gratarul facut cu prietenii.
Pentru cina, aleg, dupa cum spuneam, fructe, atunci când în timpul zilei simt ca am exagerat, boabe de porumb fierte, salata sau brânza cottage.
Mesele principale nu-mi dau deloc bataie de cap si sunt multumita de alegerile mele. Totusi, în multe zile, gustarile dintre mese constau în ceva dulce, iar asta se observa la proba cântarului. Cum nu ma multumesc cu scuza ca sunt însarcinata, încerc pe cât posibil sa ma abtin sau sa înlocuiesc cu ciocolata amaruie.
Sper, totusi, ca la finalul sarcinii, sa nu ramân dezamagita si sa nu depasesc cele 15 kg pe care mi-am propus sa le acumulez.
Comentarii