Bloguri

Jurnal de sarcina

Băiețel sau fetiță?

  • Astăzi aș vrea să vorbesc despre cum am aflat ce este bebe. 

    În săptămâna 10 de sarcină mergeam la un control de rutină. Pentru a-mi diminua stările de panică și neliniște, dar și pentru "a-i arăta lui tati ce știe bebe să facă", doamna doctor a setat ecograful pe imagine 3D. Aparent, mâinile îi stăteau în formă de X (X factor, cum a spus dumneaei), iar piciorușele încrucișate. Curând, doamna doctor îmi spune că "vede ceva". Nu mi-a fost greu să intuiesc că acel ceva ne dădea primele semnele că port în burtică un băiețel

    Am plecat acasă fericită, cu un soț  și mai fericit, care lăcrima de emoții și care simțea să anunțe deja pe toată lumea că va avea băiețel. Eram, totuși, nedumerită, considerând că e prea devreme pentru a ști exact ce sex are bebe. 

    La următoarele 2 controale, doamna doctor nu s-a mai pronunțat atât de ușor, dându-mi de înțeles că pare să fie fetiță. E adevărat că mă vedeam mai degrabă mama de fetiță, visam bentițe, fundițe și codițe, dar nici ideea că ar putea fi băiețel nu îmi displăcea. E al nostru și îl iubim oricum - ne-am spus. 

    La 20 de săptămâni, eram programată la morfologia de trimestrul 2, la un alt medic. Știam că acesta va fi momentul în care vom afla cu certitudine ce va fi. După multe măsurători specifice controlului amănunțit și după ce se convinsese de 3 ori deja, doamna doctor m-a anunțat că este, într-adevăr, băiețel. 

    De acum, nu-mi rămâne decât să fac loc în casă mașinuțelor, roboțeilor, dinozaurilor și tuturor hăinuțelor bleu. 

     

    Pe curând! 


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Ce conține Geanta Bebelușului

    Sâmbătă am primit Gentuța Bebelușului și revin astăzi cu un mic “unboxing”. O să încep chiar cu gentuța, care mi se pare suficient de încăpătoare, bine compartimentată ș...
  • Alimentația în timpul sarcinii

             Pentru că înainte de a rămâne însărcinată, dieta Rina a făcut mult timp parte din stilul meu de viață, am decis să preiau de acolo câteva prin...
  • Săptămâna 30

    Puiul meu, Astăzi am mers să văd ce faci. Sunt așa fericită că totul e bine. Am aflat că ești chiar mai măricel și ai 1,5 kg. Mami e și ea bine: lichidul e în cantitatea normală, iar tensiunea ...
  • Când și cum l-am simțit pe bebe

    Chiar la împlinirea a 16 săptămâni, am simțit cum ceva se schimbă în interiorul meu. Experimentând ulterior tot felul de mișcări, nu știu dacă atunci l-am simțit prima oară pe ...
  • Cumpărături pentru mami și bebe

    Deși sunt doar în săptămâna 29 de sarcină, am decis ca ușor-ușor să mă pregătesc pentru venirea lui bebe (nerăbdarea își spune cuvântul). Am cumpărat deja mare parte din lucrur...

Din aceeasi categorie...

  • Băiețel sau fetiță?

    Aflarea sexului copilului mi se pare atât de emoționantă. Eram in săptămâna 16 și urma sa am următorul control, unde speram sa aflam și sexul bebelușului. De obicei soțul venea cu mine la toate contro...
  • Boy or girl

    Ne apropiam de ecografia de 16 săptămâni. Medicul ne-a spus ca in aceasta perioada ar trebui sa aflam și sexul bebelușului. Fetița cea mare ne tot bătea la cap ca ar vrea sa ne facă ea o surpriza, no...
  • Bebelina lui tati

    Ne apropiem cu pași repezi de întâlnirea cu bebelina noastră energica. Încă din primul trimestru am simțit ca este o fetita, la stările pe care le-am avut și la intuiția cu care mergeam tot timpul la ...
  • Fetiță sau băiat?

    Am mers la control astăzi cu nerăbdare deoarece știam ca o să aflu sexul bebelușului. Deși, eu eram 90% sigură că o să fie băiețel, la fel și soțul…aveam aceasta convingere din cauza simptomelor pe ca...
  • Surpriza!!! Avem....

    Hello mamici cu burtici, O sa povestesc cum am organizat, impropriu spus ca am organizat eu, o mini petrecere de aflare a sexului bebelusilor. Dna doctor a fost foarte draguta sa imi scrie sexul pe ...
  • Am aflat sexul copilului

    Am fost la al treilea control. Bebelusul are 417g si e mai maricel cu 3 zile. Totul este bine si suntem sanatosi. Surpriza vine cand il intreb pe dl doctor: este tot fetita asa-i? Iar dansul: - Acum p...
  • Sex ul celui de-al doilea bebe

    Bună dragilor! Am ajuns în săptămâna 23,in care am fost la morfologia fetala și avem o certitudine în ceea ce privește sex ul celui de-al doilea bebe, deși părea ca doar eu sunt cea care avea îndoieli...
  • Aflarea sexului

    Odată cu aflarea rezultatului de la testul NIPS, a fost dezvăluit și sexul Bebelușului. Rezultatul l-am trimis medicului care îmi supraveghează sarcina și l-am rugat sa îmi comunice doar dacă exista ...
  • Sexul copilului. Are importanta pentru voi?

    Vestea cand am aflat ca este fetita a fost la 13 saptamani. Mi-a spus medicul fara sa ma intrebe daca vreau sa stiu sau nu, apoi la fiecare ecografie (3-4 sapt) imi reamintea acelasi sex. Nu am vrut s...
  • Baiat sau fata?

    Nu cred ca m-am gandit vreodata serios la acest aspect, nu aveam pregatite in minte variante de nume inca de acum x ani. Ma bucur totusi ca o sa am sansa sa inteleg mai bine viata unui baietel, bebe ...