Incarcat in Burtica in fiecare luna - ##primultrimestru #temeri #gre?uri
401 vizualizariÎn februarie primeam vestea ca sarcina mea se oprise din evolutie. Am simtit atunci ca nimic nu mai are sens pentru mine si mi-am revenit foarte greu din soc. Au fost luni de asteptare pentru a ma reface, fizic si psihic. Mi-am setat în minte ca totul se va schimba dupa 3 luni (timpul de asteptare pe care mi l-a indicat medicul). Stiam ca nu ma voi da batuta. Ma durea sa vad alte si alte cunostinte care se bucurau de minunile lor, dar toata durerea se transforma în putere.
În iunie am aflat ca am o forma de trombofilie, iar medicul meu mi-a recomandat o vizita la hematolog. Cum în luna aceea nu am gasit disponibil niciun specialist (din putinii pe care îi are Brasovul), am decis ca nu merita riscul si putem amâna asteptarea cu înca o luna.
La începutul lui august aflam ca planul nostru a mers ca pe roate. Spre deosebire de prima sarcina, aceasta a venit cu foarte multe griji. Mi-era teama sa ma bucur si ma asteptam de la control la control sa primesc vreo veste proasta.
Sunt o persoana usor pesimista si de data aceasta chiar am considerat ca am motive. Au fost saptamâni întregi în care aveam sângerari. Fiecare noua schimbare ma trimitea de urgenta la camera de garda. Nu voi uita vreodata spaima cu care ma pregateam sa plec de acasa si cum îmi înghiteam lacrimile în sala de asteptare. Eram linistita doar în timpul cât eram în cabinet si cel mult 2 zile dupa. Nimic nu ma convingea ca trebuie sa fiu mai relaxata.
Bineînteles, ca aproape orice graviduta am trecut si prin starile specifice: greturi si stari de voma. Am mâncat doar pufuleti si sticksuri pâna când .... si ele aveau un gust ciudat. Zile la rând am stat închisa în camera. Când trebuia sa ies, stiam deja ca urmeaza sa vars. Ma deranja orice miros, desi nimeni, în afara de mine, nu îl mai sesiza. Nici în camera nu era întotdeauna bine. Daca deschideam geamul, simteam mirosul de mâncare venit de la vecini sau chiar fumul de tigara. Nimic din toate astea nu mi se pareau asa grele. Eram palida, slabisem, ameteam, dar tot ce îmi doream era sa ma bucur de minunea mea. Ciudat sau nu, greturile îmi aduceau un plus de confort psihic: ma gândeam întotdeauna ca daca am starile respective, bebelusul meu e bine.
Numai cu astfel de încurajari si cu multa rugaciune, am reusit sa trec peste. Am regretul ca nu m-am bucurat de perioada aceasta, dar stiu ca ma voi bucura de 10 ori mai mult atunci când îmi voi strânge în brate puiul.
Comentarii