Ieri s-au implinit 26 de saptamani de cand bebe creste in burtica mea... 26 de saptamani pline de atat de multe certitudini, temeri, vise , sperante... 26 de saptamani pline de dragoste si lacrimi, pline de curaj si hotarari...
Desi nu am habar cum o sa arate minunea mea stiu ca o sa fie perfect pentru mine( doar e al meu).. si simt ca il iubesc cu o dragoste profunda, o dragoste care intrece orice limite. Ard de nerabdare sa ma intalnesc cu bebele meu, mor de dor sa il tin in brate si sa ii soptesc ca pe langa tati lui el e tot ce mi- am dorit... ca acum chiar ma simt o femeie implinita din toate punctele de vedere.
Nu pot sa spun ca e usor sa astept, dar incerc sa imi gasesc zi de zi un mic echilibru si ma gandesc cu drag la momentul in care bebe isi va alege o zi care sa fie ziua lui de nastere. Nu cred ca rabdarea este punctul meu forte dar bebelasul meu a inceput deja sa ma invete cum stau lucrurile la acest capitol si zi de zi imi da lectii de rabdare, si cu toate ca fierb de nerabdare sa il cunosc si sa il privesc in ochisori- cand ma gandesc ca el nu o sa mai fie in burtica mea parca ma domolesc si imi acord timp sa ma mai bucur de momentele astea in care il stiu mai protejat ca niciodata.
Pana cand el va veni vreau doar sa ii spun zi de zi ca il iubesc si ca il asteptam indiferent de ziua in care el se va decide sa o faca!
Comentarii