Suntem in saptamana 34 imediat facem 35... burtica tot creste si creste, iar cu ea si emotiile pentru nasterea ce urmeaza.
Cand am ramas insarcinata, prietenele mele ma intrebau daca nu mi-e frica de nastere... zambeam atunci si ziceam, o sa "crestem" si o sa vedem. Atunci nu-mi era frica de nimic :D, iar acum... Nu, nu simt neaparat frica, dar am un milion de emotii, griji si un fel de temeri: sa decurga totul normal, sa reusesc sa nasc natural, sa fie puiutzul sanatos si puternic, sa reusesc sa alaptez din prima (fara pic de lapte praf!:) si sa ma simt eu cat se poate de bine pentru a putea avea grija de el asa cum imi doresc, tinand cont de hernia mea de disc, e cu dubii acest capitol :)... si alte sute si sute de griji...
Pe la mijlocul sarcinii, cand burtica se vedea deja bine, tot o prietena ma intreba daca nu o simt grea si nu mi-e greu "s-o duc" :)... tot radeam, ziceam ca ea creste pas cu pas, ca nu mi-a pus-o cineva in fata, burta de cateva kilograme si ia-o si du-o :D Acum insa burtica e tot mai mare iar mie mi-e tot mai greu "s-o duc" :) Am si contractii, iar tinand cont ca de vreo 2 saptamani bune n-am prea stat pe-acasa, sa stau intinsa la nevoie... nu-s asa de usor de suportat. Ma gandesc sa-mi car un scaunel cu mine, cand nu gasesc intotdeauna unul prin oras. :D Cred ca as face deliciul "publicului", aveti imaginea in minte, nu? :D
Dar sunt contienta ca nu mai e mult si vine pe lume dragostea noastra, botzul nostru de miere si ducleata, cel mai deosebit dar de la Dumnezeu.... si asa trec toate durerile si neplacerile sarcinii de ultima suta de metri. Stiu sigur: cand o sa-l am in brate si o sa-l simt pe pielea mea, iar el o sa-si motzaie nasucul pe sanul meu... nimic in lume nu va mai conta!
Te iubeste mami, puiutz scump! :*
Comentarii