Incarcat in Prima ecografie
330 vizualizari
Am așteptat nerăbdătoare cele 10 zile menționate de medicul precedent, pentru ca micul zigot să devină mai mare și să poată fi observat și ecografic. Deja aveam 6 săptămâni și o dorință enormă de a știi că totul este bine și că de acum putem sta liniștiți că sarcina este confirmată nu doar de două iniuțe pe un test.
Cum clinica unde fusesem inițial era în capătul celălalt al orașului și gandindu-mă că de acum vor fi mai multe drumuri de facut, am hotărât șă aleg una mai aproape. Negăsind una mai aproape de casă am ales una aproape de locul de muncă și implicit am ales alt medic (nu aveam nicio recomandare, ci programul dânsului era perfect pentru ora când intram la serviciu).
Merg la consultatie, încep cu toata povestea cu infecția, antibioticul, liniuța pozitivă, recomandare de a veni la 6 sapt etc. El puțin cam sceptic ma tot intreba de antibiotic, de problemele avute in copilarie care, sincer, mi se pareau complet irelevante, dar i-am raspuns cât de concret mi-am amintit. A repetat ecografie, m-a liniștit spunandu-mi că într-adevar este o sarcină, se vedea un mic punctulet de cațiva milimetri poziționat intrauterin, deci scăpasem de probabilitatea ca sarcina sa fie extrauterină, însă preț de cateva minute nu a mai spus nimic. Pentru mine au părut secole, știam sigur că din moment ce cauta un anumit lucru mai mult timp și nu schițează niciun gest, nu prea e de bine.
Într-un final îmi spune că nu găsește nicio activitate cardiaca, iar pentru vârsta gestațională pe care o aveam, trebuia sa fie. Cu alte cuvinte, cel mai probabil era o sarcină oprită în evoluție și îmi recomandă să mai vin peste o săptămână să repetăm ecografia și, lucrul care n-a speriat cel mai tare, e ca mi-a spus direct: oricum nu va fi prea tarziu atunci pentru un avort medicamentos. M-a cuprins o panică de nedescris. I-am spus că nu mai pot aștepta înca o săptămână în condițiile astea, că deja trecuseră 10 zile de incertitudine și că înțeleg că trebuie așteptat, dar aș vrea sa fac orice să aflu mai repede. Mi-a spus ca pot face o analiză de sânge ce se repetă la 2 zile, iar in cazul în care valoarea a 2a se dublează fata de prima înseamnă că sarcina este în evoluție. Am fost de acord si fix a 2-a zi, sâmbătă, am mers pentru prima tură de recoltare. Rezultatul l-am primit a 2a zi, doar ca nu știam să il citesc. De ce? Pentru ca valorile normale de referință începeau cu săptămâna 12 de sarcină și eu aveam doar 6. După mai multe căutări pe internet nu găsesc niciunde ca respectiva avaliză sa fie făcută pentru urmărirea evoluției sarcinii, ci facea parte din Dublu test care se face la 12 săptămâni. Îi scriu medicului sa îl întreb dacă mi-a dat să fac analiza bună, la care el îmi spune că am facut-o pe cea greșită, cu toate că fix el o scrisese. Pe lângă faptul ca nici nu și-a cerut scuze, pierdusem 2 zile inutil, din nou cuprinsă de incertitudine. Poate 2 zile nu par mult, însă în situația în care eram, mi s-au părut o eternitate. Din nou, merg luni pentru recoltare-ziua în care trebuia sa fie de fapt a 2a recoltare, apoi miercuri. Joi primesc rezultatele: surpriză! Din nou inconcludente pentru domnul doctor. De ce? A 2a valoare era mai mare ca prima, însă nu dublă. Deci iar incertitudine! Concluzia a fost că, orice aș fi făcut, tot am așteptat stresată o săptămână până la implinirea celor 7 săptămâni de sarcină, fara vreun raspuns concret. A fost cea mai stresantă perioadă din viața mea...
De parca nu era suficient stresul și supărarea prin care treceam,
Comentarii