Bloguri

Jurnal de sarcina

Cum a venit pe lume Răzvan-năzdrăvan

  • Încă din săptămâna 39 am plecat la Constanţa cu mama, ca să fiu mai aproape de clinica unde urma să nasc. Cum am spus mai devreme, soţul meu era şi este încă plecat în voiaj. (Vine la început de noiembrie. Doamne ajută!) Ne-a dus fratele meu, care pleca şi el în voiaj. După ce toată vara a fost alături de mine şi m-a dus la controalele lunare, apoi săptămânale, pleca şi fratele, deci. La nerăbdarea şi teama mea legată de naştere se mai adăuga şi sentimentul că sunt părăsită de toţi bărbaţii din viaţa mea :))), asta după ce medicul meu fusese plecat toată săptămâna 38 la un congres medical :D şi am avut emoţii că o să nasc cu cineva necunoscut. Of, bărbaţii ăştia! Când ţi-e lumea mai dragă, dispar ca măgaru'n ceaţă. Trebuie să învăţ o dată şi o dată să mă bazez doar pe mine. Şi pe Dumnezeu, desigur. Doar mi-a fost alături în cele mai grele momente. La Constanţa, zilele au trecut greu, am spălat, călcat toate hăinuţele pentru bebe, toate lenjeriile de pat din casă, am făcut curat, de mâncare - cu mama şi cu mama-soacră - şi m-am trezit în săptămâna 40 fără bebe în braţe. Mă gândeam că voi intra în prelungiri, în 41 sau poate chiar 42 - deşi medicul mi-a spus că nu mă va lăsa să stau foarte mult. Nu voiam în ruptul capului să mă duc de bunăvoie la cezariană, mă gândeam că se poate întâmpla să "expandez" uşor şi atunci de ce să nu las natura să-şi facă treaba?! În plus, chiar dacă aş fi ajuns la cezariană, aş fi vrut ca Doamne Doamne să hotărască data naşterii şi nu eu. Off! Atât de multe gânduri îmi treceau prin minte. Aş fi vrut să mai aştept chiar până la final de 41 sau început de 42, dar nu trecea zi sau noapte fără să mă gândesc la riscuri, la faptul că bebe ar putea suferi. Mişcările din timpul zilei erau destul de puţine, poate şi pentru faptul că-mi găseam de treabă şi nu stăteam relaxată ca să-l simt... Însă seara, noaptea chiar, abdomenul mi se încorda încontinuu de mă gândeam că gata-gata sunt să nasc. Dar lipseau durerile. Deci nu era momentul. Organismul însă se pregătea. Citeam tot felul de poveşti de naştere pe forumuri, în care se spunea că intensificarea contracţiilor nedureroase nu înseamnă neapărat că te apropii de moment şi că mai poate dura chiar două săptămâni. Nu voiam asta. Mă resemnam însă cu gândul că Dumnezeu ştie mai bine.

    Sâmbătă, 7 octombrie, au apărut primele semne: în timp ce eram la naşa la un ceai, m-au apucat nişte dureri foarte uşoare ca de menstruaţie. Atât de uşoare încât mă gândeam că mi le induc eu din dorinţa de a nu depăşi (prea mult) termenul de 10 octombrie. M-am hotărât să plec acasă, unde m-am întins un pic în pat şi până noaptea au trecut.

    Duminică, 8 octombrie, deşi era o zi mohorâtă, rece şi cu un vânt de te lua pe sus, am hotărât cu mama să ieşim din casă. Am mers la Festivalul Gustului Românesc şi am luat varză călită gătită de Giani de la Chefi la cuţite, care mi-a dat mămăligă gratis şi mi-a urat naştere uşoară! Am ajuns acasă şi mă simţeam foarte bine. Am mâncat, am făcut baie şi nu simţeam nicio durere. Nu puteam însă să adorm, un lucru totuşi neobişnuit pentru că în ultimele zile mă culcasem devreme. Mi s-a făcut somn pe la 3.00. Contracţiile nedureroase erau prezente, dar mă gândeam că pot să nu însemne nimic, ca şi în celelalte seri. M-am gândit, când mă lua somnul: "Dar ce-ar fi să mă trezesc cu dureri în puterea nopţii? Să fie oare asta ultima noapte cu burtică?" Chiar m-am gândit. Am dormit doar două ore. Pe la 5.00 m-am trezit, cred că de durere, cu contracţii dureroase, la 10 sau 15 minute. M-am dus la baie, simţeam nevoia de a mă duce. Credeam că o fi fost ceva cu mâncarea, deşi instinctul îmi spunea că nu e asta. Mama mi-a făcut un ceai de muşeţel şi am stat să vedem ce se întâmplă. Pentru că durerile nu încetau, am hotărât să fac un duş şi la 7.00 să mergem la spital. Clinica e la 3 minute de blocul în care stăm. M-am suit la volan, cu mama îngrijorată oarecum, dar şi neîncrezătoare că a sosit momentul, cu bagaj, acte, dosar medical şi trusa de recoltare de celule şi am ajuns. Nu mi-am sunat medicul, aşteptam să se confirme dacă sunt în travaliu. Am fost luată în primire de medicul de gardă, o doamnă doctor tinerică. Mi-a făcut un tuşeu vaginal foarte dureros, mai ales că nu mă menaja nici când venea câte o contracţie. Îmi venea să o strâng de gât. Parcă nu era femeie şi n-ar fi ştiut ce înseamnă durerea. M-a anunţat: "Astăzi veţi naşte. Cum vreţi să naşteţi? A, dacă vreţi naştere vaginală puteţi să mai mergeţi acasă şi să reveniţi când se mai intensifică contracţiile. Mai durează." I-am zis că vreau să-mi sun medicul să văd ce zice şi apoi voi decide. L-a sunat ea. Nu voiam să merg acasă. Ce să fac adică, să merg să mă vait şi să o panichez şi pe mama? În niciun caz. Am decis să rămân în spital. M-au dus la sala de naşteri, mi-au pus branulă, monitor pentru pulsul bebelui şi am aşteptat vreo oră şi ceva până a venit medicul meu. După un tuşeu mult mai finuţ, mi-a rupt membranele cu o foarfecă chirurgicală (cred că a înţepat cu ea pe acolo) şi m-a anunţat că lichidul este foarte verde, ceea ce însemna o oarece suferinţă pentru făt, care avea nevoie să iasă de ceva timp, deşi nu dăduse semne. Mi-a spus că voi avea un travaliu lung şi cum durerile de început (trecuseră deja 4 ore) nu erau deloc uşoare şi nu aveam dilataţie, m-am decis pe loc: cezariană. Mai ales când mi s-a spus că este posibil ca bebele să înghită lichid verde şi să fie nevoie de tratament. La faptul că îmi era teamă clar de naşterea naturală la cum se anunţau durerile (eram la început, deci ceea ce simţeam putea fi înmulţit cu 10 sau nu ştiu cu ce, dar era clar că va durea cu mult mai mult), se mai adăuga şi teama ca cel mic să nu sufere şi să-i scadă pulsul, aşa cum aflasem din poveştile altor mămici. Cred că atunci aş fi intrat în panică. Am fost dusă deci în blocul operator şi într-o oră eram deja mămică. Cu tot cu anestezie, coasere etc. Mi-au amorţit picioarele şi am avut un moment de panică. De asta îmi era teamă de cezariană. I-am zis dnei dr anestezist - să-i dea Dumnezeu sănătate! - că îmi este teamă şi cred că mi-a pus ceva (mi-a zis să stau liniştită că se rezolvă), că în câteva secunde zici că eram beată: nu îmi mai păsa de nimic. Nu simţeam nimic, nici măcar manevrele de scoatere a copilului. La un moment dat, l-am văzut pe cel mic, destul de închis la culoare şi plin de tot felul de substanţe, cum îl flutura medicul deasupra mea. Plângea! M-am bucurat. Apoi l-au spălat şi mi l-au adus din nou preţ de câteva secunde. Am fost dusă la terapie intensivă, unde după 3 ore am reuşit să-mi simt din nou corpul de la brâu în jos. Erau şi alte mămici lângă mine, trecute prin aceeaşi experienţă, iar asta m-a încurajat. A venit şi bebele la scurt timp, adus de infirmiere, şi mi l-au pus la sân. Mi-au dat lacrimile instant. Un amestec de sentimente: uşurare, milă faţă de micul sufleţel din braţe şi recunoştinţă faţă de divinitate - a luat locul oricărei dureri, amorţeli sau temeri. Eram mamă, iar pruncul nostru era sănătos. Asta era tot ce conta. A fost greu a doua zi după operaţie, credeam că nu voi mai reuşi să mă ridic din pat, mă durea abdomenul în orice poziţie aş fi stat. Însă am făcut efortul ca la 24 de ore să mă ridic. Cu calmante şi perfuziile de rigoare am fost mai bine de la zi la zi, iar în cea de-a patra, când m-am externat m-am suit la volan şi am plecat acasă. Am fost apoi cu maşina la farmacie, la hipermarket să iau cădiţă şi să declar bebele. Mi-a dat Dumnezeu putere şi să conduc 135 de km până la ai mei acasă, înapoi, unde voi sta până vine soţul. Răzvănel este un mâncăcios. A păpat cu poftă încă de la prima întrevedere şi papă şi acum la fel, ceea ce mă bucură pentru că deşi în primele zile colostrul a venit mai greu şi a fost nevoie să pape şi supliment cât eram la clinică, acasă a păpat exclusiv sân. Doamne ajută să fie sănătos în continuare! Şi noi pe lângă el să ne bucurăm de familia noastră mărită! Asta doresc tuturor mămicilor şi bebeilor care au venit sau se pregătesc să vină pe lume! Doamne ajută!


Comentarii

12 comentarii
  • ella82
    ella82 Mulţumesc, Deea! Felicitări şi vouă! Să vă trăiască băiatul şi să fiţi sănătoşi cu toţii! Recuperare uşoară!
    19 octombrie 2017
  • ella82
    ella82 Mulţumesc, Deea! Felicitări şi vouă! Să vă trăiască băiatul şi să fiţi sănătoşi cu toţii! Recuperare uşoară!
    19 octombrie 2017
  • bbdeea
    bbdeea Multumesc mult.
    19 octombrie 2017
  • bbdeea
    bbdeea Multumesc mult.
    19 octombrie 2017

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului a ajuns si la noi

    Geanta bebeluşului a ajuns şi la noi! M-am bucurat să o primesc şi să descopăr surprizele din ea. Toate produsele ne vor fi de folos şi le vom folosi cu drag. Mulţumim desprecopii.com pentru această f...
  • Cum a venit pe lume Răzvan-năzdrăvan

    Încă din săptămâna 39 am plecat la Constanţa cu mama, ca să fiu mai aproape de clinica unde urma să nasc. Cum am spus mai devreme, soţul meu era şi este încă plecat în voiaj. (...
  • A venit Răzvănel!

    A veniit bebee! În urmă cu fix o săptămână, organismul meu se pregătea pentru marele eveniment: naşterea lui Răzvănel George. Mai aveam o zi până la împlinirea celor 40 de săpt...
  • Încă aşteptăm

    Am ajuns şi în săptămâna 40. Când încă nu ştiam mai nimic despre a deveni mamă, mă gândeam că nu va veni octombrie fără să fiu cu bebele în braţe. Se pare îns...
  • Pe locuri, fiţi gata...

    Astăzi am împlinit 39 de săptămâni. Mai avem o săptămână până pe 10. Oare depăşim termenul sau ne vom vedea mai repede? S-a întors şi dl doctor de la congres, deci sunt p...

Din aceeasi categorie...

  • Am venit fetita pe lume

    Luni pe 17 la ora 6 am ajuns la spital, de aici au urmat toate procerurile pentru a intra in cezariana. Mi s-a parut o operatie destul de dificila, deoarece aveam stari de voma si nu am putut respira....
  • Am venit fetita pe lume

    Luni pe 17 la ora 6 am ajuns la spital, de aici au urmat toate procerurile pentru a intra in cezariana. Mi s-a parut o operatie destul de dificila, deoarece aveam stari de voma si nu am putut respira....
  • Am venit fetita pe lume

    Luni pe 17 la ora 6 am ajuns la spital, de aici au urmat toate procerurile pentru a intra in cezariana. Mi s-a parut o operatie destul de dificila, deoarece aveam stari de voma si nu am putut respira....
  • A venit bebe

    Buna mămici și la mulți ani . Pe 3 Ianuarie am născut , prin cezariana un băiețel adorabil ! Totul este bine , vorbe este sănătos . Am născut la spitalul din Piatra Neamt , atât medicii cât și asisten...
  • Nasterea 2 - ca in filme - spital privat

    Va povesteam data trecuta ca prima nastere a fost la stat. La cea de-a doua nastere am ales un spital privat. De ce?  - in primul rand ca cel mare sa ma poata vizita cand doreste - sa nu fie lim...
  • Prima mea nastere - spital de stat

    Astazi vreau sa va povestesc prima mea nastere - intr-un spital de stat. De ce? Pentru ca stiu ca sunt multe povesti mai putin fericite despre nasterile la stat si eu chiar cred ca poti avea o nastere...
  • Povesti dupa nastere

    Avand in vedere ca, cu primul bebe am stat 6 ore in travaliu, la nasterea fetitei ma asteptam sa treaca la fel travaliul. Dar acuma am nascut asa repede, nu ma asteptam. Doar 2 ore a durat travaliul s...
  • Am născut

    Am născut!! Am născut o fetița superba de 3,2kg și 52cm. Domne, ca ma topesc! A doua cezariana a fost puțin mai grea… Când am intrat in sala de operație, nu ma mai puteam opri din tremurat, efecti...
  • Am ieșit din izolare

    Doamneeeee!!! Am scăpat!! Am trecut peste virus și peste frica de a naște in izolare! In 28 Octombrie sunt programată la naștere, abia aștept! Încă am rămas cu tuse post-covid iar gustul și miros...
  • Jurnalul de sarcina

    Buna ziua! Vineri noaptea pe la ora 00:00 am început sa am contracții dureroase si am făcut un dus de o ora (asa mi-au recomandat cei de la spital).La ora 3 noaptea am ajuns la spital unde din c...