-
Aveam aproape 11 saptamani de sarcina dar cu toate astea nu anuntasem inca familia.
Teama din sufletul meu era justificata.Pierdusem o sarcina in urma cu 3 luni.
Am rarit vizitele pentru ca vomam de cateva ori pe zi,de la orice miros simteam: de mancare, de parfum, de detergent, de gel de dus si de la multe alte mirosuri.
Probabil as fi tacut in continuare dar teama din ochii parintilor cand ma vedeau palida si mai tot timpul pe fuga m-a facut sa le impartasesc minunea ce-o traiam.
Isi faceau griji ca sunt bolnava si ca nu vreau sa le spun.
Nu pot sa descriu fericirea de pe chipul lor cand au aflat.Lacrimile lor de fericire au spus totul.
Multumesc lui Dumnezeu ca pana acum la 22 de saptamani suntem bine si abia asteptam sa treaca timpul sa ne cunoastem minunea.
Ma bucur de fiecare stare de greata, de arsuri, de dureri.Nu credeam ca o sa fiu capabila de astfel de trairi dar am constatat ca aceasta minune ce creste in burtica mea m-a schimbat total.
Nimic nu se compara cu sentimentul ca port inauntrul meu doua inimi.Toate aceste lucruri imi dau puteri nebanuite.
Incet incet incep sa simt ca o mama!
Sarcina usoara tuturor!
Comentarii