Bloguri

Jurnal de sarcina

Primele 3 luni

  • Primele luni au fost dificile pentru noi, am aflat ca vom avea un bebe si ne-am mutat intr-o alta tara!

    Data de 27 martie a fost o zi plina de emotii in care testul a aratat 2 liniute. Tot in aceasta perioada au inceput si greturile, primele saptamani nu am putut manca mai nimic si imi era rau in fiecare zi de dimineata pana seara. Apoi lucrurile s-au imbunatatit treptat, mai intai am trecut printr-o perioada in care starea de rau persista pana pe la ora 14 in fecare zi iar mai apoi am ajuns in momentul in care greata exista numai dimineata imediat dupa ce ma trezesc.

    La o saptamana dupa ce am aflat de sarcina a avut loc prima ecografie in care a aparut un punctulet si am aflat ca am 6 saptamani de sarcina. Tot in aceasta perioada am anuntat si familia.

    La 7 saptamani a urmat o noua ecografie in care am putut auzii bataile inimii cpoilului iar la 8 saptamani in urma unor scurgeri maronii am facut o noua ecografie, de data aceasta in Olanda, in timpul careia am fost asigurata ca totul este in regula.  

    Ecografiile au coontinuat cu cea de la 11 saptamani in care am aflat data nasterii, 26 noiembrie 2019, si cea morfologica din saptamana 13 in care am aflat ca totul este in regula si baietelul( da, este baietel) se dezvolta normal.

    Urmatoare ecografie o sa fie cea morfologica de la 20 de saptamani care are loc pe data de 2 iulie :D. 


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Primele 3 luni

    Primele luni au fost dificile pentru noi, am aflat ca vom avea un bebe si ne-am mutat intr-o alta tara! Data de 27 martie a fost o zi plina de emotii in care testul a aratat 2 liniute. Tot in aceasta...
  • Test prenatal non-invaziv

    Am ajuns la 13 saptamani si 5 zile! :D A fost o perioada plinda de schimbari si lucruri noi, la o saptamana dupa ce am aflat de sarcina ne-am mutat in Olanda! Partea cea mai grea aici a fost faptul ...

Din aceeasi categorie...

  • Ecografii

    O fățucă dulce, dulce! Control la 30 săptămâni. Totul decurge normal, bebelușa e maricică 😀 având dimensiuni pt 31-32 săptămâni și 1.750kg. La ultimul control și-a ascuns fața, dar...
  • Control 36s

    Astazi am fost la controlul de 36 saptamani, unde a recoltat probe, a verificat colul si i-a facut si bebitei ecografie ca sa vedem cat a mai crescut. Toate bune, are in jur de 2900 g ceea ce e in gra...
  • Suntem in zona roooz

    Medicul zice ca suntem in zona roz deja, suntem bine, iar contractiile s-au oprit 😍
  • Ecografii

    Control la 26 de săptămâni. Timpul zboară! Efectiv nu știu cum trece timpul. A început școala, clasa pregătitoare, un nou început pentru cea care va fi surioara mai mare. O modă de ...
  • Inca rezistam

    Am fost astazi la o ecografie de rutina si pare ca toata stradania cu statul in pat functioneaza si bebe mai rezista 😍
  • Ne apropiem cu pasi marunti

    Azi am fost la un control de rutina, in urma unor dureri de burta saptamana trecuta, atunci era bine bebe dar durerile de burta au pus niste semne de intrebare, care au fost lamurite astazi, teama era...
  • Vizite la doctor toti 4

    La fiecare consultatie mergem toata familia sa vedem bebele din burtica: mami, tati si sora cea mare. Fetita este foarte impresionata de ceea ce se vede la “televizor” si mereu repete bebele, uite be...
  • Morfologia trim II

    Ieri am fost la morfologia de trimestrul II, micuțul nostru nu prea a vrut să ne arată fățuca din nou, stătea prea comod pe perna lui 😅 toată ziua a fost foarte activ, dar când am ajuns în cabinet s-a...
  • Pianista mica

    La morfo 3 ai vrut sa ne arati ce degete de pianista ai 😍
  • Ecografii

    Să o vedem pe Ana! Timpul trece foarte repede,parcă zboară și la sfârșitul lunii august am fost din nou la control. De data aceasta viitoarea sora mai mare a fost hotărâtă să o vadă pe An...