Fiind la prima sarcina si fiind obtinuta si prin FIV am stat putin mai stresata la inceputul sarcinii. Dupa ce a fost vizualizat saculetul la 5 saptamani, au urmat 2 saptamani in care am avut sangerari si stresul a fost si mai mare pentru ca nu stiam daca s-a prins sarcina. Abia la 7 saptamani am mers la control sa vedem daca se vede embrionul si daca se dezvolta. Perioada de asteptare parea lunga, dar aveam incredere in Doamne-Doamne si simteam ca avea sa fie bine.
Nu se pot descrie in cuvinte sentimentele traite atunci cand vezi o chestie micuta la ecograf, fara o forma prea bine definita, dar in interiorul careia bate o inimioara..si cu ce putere bate. Am avut noroc de doamna doctor ca ne-a lasat sa intram amandoi la consultatii (lucru care nu s-a mai intamplat apoi la alta clinica, din cauza pandemiei) si ne-am putut bucura atat eu cat si sotul de primele batai ale inimioarei. Eram amandoi fara cuvinte, muti de uimire si nu ne venea sa credem ca din acel embrion micut avea sa creasca bebelusul nostru.
Daca ne intreba cineva inainte de FIV ce ne dorim, fetita sau baietel, clar amandoi spuneam ca am prefera fetita. Acum, dupa ce am trecut prin tot procesul fertilizarii, cand ne intreaba cineva, mereu spunem ca ne dorim sa fie doar sanatos, Dumnezeu stie ce ne pregateste. De la inceputul sarcinii am simtit ca va fi baietel. Nume de fetita nici nu aveam inca pregatit, nu reuseam sa ne punem de acord, dar la baietel stiam exact ce nume va avea. Urma sa aflam la ecografia de 10 saptamani si, ulterior, la prima morfologie, ca vom avea baietel. Iar acum, de fiecare data cand tati pune mana pe burtica si vorbeste cu el, se topeste tot cand stie ca e baietelul lui tati <3.
Comentarii