Presupun ca nu sunt singura viitoare mamica cu preeeaaaa mult timp liber si multe insomnii :)
Oare si alte mamici ca mine au trecut in lunile de sarcina prin momente in care si-au reanalizat viata, copilaria, relatiile cu parintii, relatia cu partenerul? Incep cu "nu stiu altii cum sunt, dar eu cand..." , eu cand eram mica am fost martora multor episoade violente din partea tatei asupra mamei. Scene care m-au marcat si inca ma afecteaza, chiar daca am devenit adult. Doar ca abuzurile de multe ori nu sunt doar fizice... Exista abuzuri psihice care marcheaza un om la fel de tare sau poate mai rau ca o palma ori un pumn. Si apoi mama, care face compromisul de a "ierta" micile sau mai gravele "corectii" aplicate, de dragul copiilor, de gura lumii, sau pt a tine "familia" unita, are dreptate sau nu? Eu vazand asa ceva as spune nu, dar daca mama nu ar fi facut acest compromis si ne-ar fi privat de unitatea familiei si prezenta tatalui, as mai gandi asa? As mai fi invatat sa resping si sa refuz prezenta unui barbat violent? Si nu sunt in masura sa-i judec decizia de a ramane langa un om care nu-i arata nici o apreciere sau respect ca femeie, dar oare Mama din ea a contat mai mult decat Femeia din ea? Si revenind la mine, poate ca sacrificiul asta al ei m-a facut sa evit relatiile cu barbati violenti. Zilnic vad cazuri la tv sau aud povestile prietenelor care se plang ca sotii/iubitii le-au incalcat integritatea fizica.. si apoi auzi cum ca: "l-am iertat ca il iubesc" sau "asta e, mi-am meritat-o", " avem un copil impreuna", "e vina mea ca am tipat" si cate alte scuze, in opinia mea inacceptabile. Cu primul eveniment de genul asta se pierde tot respectul dintre cei doi. In plus, daca episodul are loc in fata copiilor, ei vor fi afectati pe viata. Si poate vor invata sa se fereasca si sa respinga violenta fizica, dar pierzandu-si increderea in ei si in conceptul de familie, vor putea foarte usor devenii victime ale abuzurilor psihice. Aici ma includ pe mine. Ma simt lipsita de incredere si abuzata psihic de partener. Am fost mintita si nu mi-am dat seama, si acum mi-am pierdut increderea in el (ceea ce era firesc) dar si in mine, considerandu-ma incapabila sa mai disting ce e real de minciuni. Si imi fac mii de procese de constiinta, pt ca el crezand ca trec cu vederea odata ce am aflat minciuna, a continuat cu alte si alte minciuni. Si acum, intrebarea finala... Daca el ma minte pe mine fara sa-i pese cat ma dezamageste, oare va face acelasi lucru cu copilul nostru? E mai bine sa tai raul de la radacina si sa-l exclud din viata noastra pt a-mi proteja fetita de dezamagiri si minciuni? Sau sa fac un compromis si sa-l accept ignorand lipsa de respect fata de noi, doar pt ca e tatal copilului, pt ca acest copil sa nu creasca fara Tati....
Voi ce ati alege? Tati prezent (dar facandu-ne sa suferim cu minciunile si dezamagirile), sau Tati absent (suferim dar de singuratate)...
nu te cunosc si nici nu cunosc detaliile. asa ca nu-ti pot da sfaturi. iti pot spune numai ce as face eu sau cum gandesc eu. eu as alege calea "singura cu copilul". daca nu poti avea incredere in omul de langa tine, daca respectul s-a pierdut un... mai mult