Bloguri

Jurnal de sarcina

Clexane in sarcina

  • Înainte de a rămâne însărcinată, când auzeam de la alte mămici ca fac clexane, mi se părea un lucru de neconceput. Nu credeam ca as putea face asta, mai ales sa imi fac injecțiile singura. După o sarcina pierdută, am descoperit ca am trombofilie, iar primul gând a fost ca eu nu pot sa fac atâta timp aceste Injecții. Dar viața te pune la încercare de multe ori și îți demonstrează ca poți sa faci și lucruri imposibile. După ce am rămas însărcinată primul gând a fost sa îmi știu bebelușul sănătos, cu orice pret, și așa am prins curaj sa îmi fac injecțiile. Adevarul e ca la primele mi a fost tare greu, dar acum m am obișnuit și mi se pare totul foarte ușor. Acum am ajuns la 28 saptamani și pana acum totul a decurs normal. Mai avem putin! Va pup!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului

    Încep prin a multumi pentru aceasta geanta minunata. Nu ma asteptam sa o primesc așa de repede. Produsele chiar o sa îmi fie de folos! 🤗🤗❤️
  • Marea intalnire

    Cu mari emotii îmi aduc aminte acea zi. Data de 2 Ianuarie e o zi importantă pentru noi, ziua in care a venit pe lume minunea noastră. Eram programata sa merg pentru monitorizare, dar ea S a gândit sa...
  • Emotii

    Pe zi ce trece, burtica creste din ce in ce mai mult, apar fel de fel de gânduri legate de marea întâlnire și uneori îmi perturba somnul. Mișcările au început sa fie din ce in ce mai limitate, obosesc...
  • 34 săptămâni de sarcina

    Si iată ca am ajuns și la 34 de saptamani, bagajul este pregatit, hăinuțele micuței sunt spălate și călcate iar pătuțul trebuie doar montat. Încep deja mici emotii, pentru ca mai este foarte puțin pan...
  • Călcăm/nu călcăm hainele bebelușului

    Astăzi am avut prima ninsoare cu bebelina in burtica. Vremea de afara, și atmosfera de sărbători m au de terminat sa scot hainele bebelinei, sa le spăl si sa le calc. Vreau sa fie pregătite pentru ven...

Din aceeasi categorie...

  • Vreme frumoasa

    In sfarsit a venit vremea frumoasa. Din pacate, eu nu mai am atata putere sa ma plimb cum aveam inainte. Am iesit in weekend la plimbare, la pas domol, dar a fost atat de cald ca simteam ca ma topesc....
  • Cumparaturi și curatenie

    Mai sunt 2 saptamani pana întâlnim a 2-a noastra minune.Cum vin Pastile am început și curățenia generala.si mega cunparaturile.Parca e o cursa contracronometru.Ne împărțim între cheltuieli,programări ...
  • Cu ce gresesc?

    Am auzit atat de multe despre depresia postnatala, dar nimic despre cea prenatala. De ce nimeni nu vorbeste niciodata despre ea?Si nu ma refer la anxietate sau la chetsii simple hormonale. Si la ...
  • Numele fetitei, o provocare

    Problema alegerii numelui continua si la finele acestei saptamani. Ne-am dorit mult un copil dar e drept ca niciodata nu ne-am gandit ce nume va purta. Inevitabil legi numele de diferite persoane, apo...
  • Tu ai înțeles ce e sarcina?

    Sarcina ... un cuvânt pe care îl folosim adesea. Totuși, din punctul meu de vedere, nu îi acordăm valoarea cuvenită.   La un simplu search pe dexonline.ro, iată primele 3 expl...
  • Durerile de spate în sarcină

    Deși logic ar părea ca durerile de spate să apară pe măsură ce burtica crește și luăm în greutate, în situația mea nu a fost așa.   La scurt timp după ce am aflat că sunt însă...
  • Plimbare ❤️

    Azi a fost o vreme superba! Cald, soare, luminat! Am ieșit sa plimbam burtica, sa ne luam vitamina D. Pana acum luam sun D3, la recomandarea doctorului, dar la ultimul control a zis ca nu mai luam pas...
  • O noapte furtunoasa

    Noaptea trecuta a fost cu peripetii. Mi-am dat seama ca nu stiu cum se simt contractiile si ma tot intrebam daca ce simt sunt contractii sau nu. M-am trezit pe la ora 4 cu dureri. Aveam un fel de cra...
  • Gata cu serviciul!

    Siiii astăzi a fost ultima zi de munca! De luni intru în concediu de odihna, iar din 20 mai prenatal! M a luat prin surprindere, nu ma așteptam atât de repede, nu am știut ca beneficiez de zile de con...
  • EMOTII VERSUS STRES

    Cred ca cea mai grea lupta, cel putin in primul trimestru, este lupta cu propriul creier. Incerc sa fiu pozitiva, sa ma gandesc ca totul este in regula si cu siguranta o sa fie totul bine, dar toate s...