Bloguri

Jurnal de sarcina

Prima fila din poveste

  • Au trecut repede zilele de cand am aflat vestea cea ^mare^ si cu toate astea, parca mie nici acum nu imi vine sa cred ca e adevarat si ca asta, DA, chiar se intampla! Nu spun ca imi pare rau, pentru ca o astfel de minune chiar nu trebuie respinsa, dar nici in culme fericirii si a extazului nu sunt. Sa nu mai vorbesc de prima zi in care am aflat. Era data de 21 septembrie 2016, tocmai ce ajunsesem in Londra, dupa concediul de doua saptamani pe care il avusesem in tara. Aveam deja 10 zile de intarziere, asa ca m-am decis sa fac un test de sarcina. Ar fi fost al treilea in decurs de 10 zile. Primele doua au fost negative, o singura liniuta. Cel de-al treilea, POZITIV !!! Am iesit din baie si m-am dus in bucatarie, unde era iubitul meu, i-am aratat testul si apoi am fugit de langa el, inapoi in baie si am inceput sa plang. Nu imi venea sa cred. E o decizie destul de grea de acceptat. Am 20 de ani, el 23. Ne doream copii, bineinteles, dar nu asa de timpuriu. Si totusi, daca Dumnezeu a decis asta, inseamna ca are El un motiv anume. Deja tot felul de ganduri imi treceau prin minte: viata mea s-a terminat, un copil vine cu niste responsabilitati, iar eu nu sunt in stare sa fac fata, cum voi reactiona, ce se va intampla, cum vor reactiona cei din jur la auzul vestii. Cu toate acestea, niciun moment nu m-am gandit sa renunt la copil. Au trecut de atunci 2 saptamani, iar singura din familia mea care stie este sora mea. Inca nu am curaj sa ii anunt pe ceilalti. Nu am puterea necesara sa o fac. Daca nu ma vor intelege? Dar ma vor judeca? Daca ma vor respinge? I-am dezamagit oare? Eu simt ca va fi fetita, desi multi din jur vor sa fie baietel. M-am gandit chiar si la nume: C?T?LINA ELENA. Maine se implinesc fix 8 saptamani, iar din cate am citit, de maine incepem sa crestem. ? Trec zilele si mie frica sa le spun parintilor tot nu imi trece. De fapt, nu e o frica propriu zisa. E mai mult o teama de esec, o teama sa nu ii dezamagesc. Stiu ca vor fi socati, cum am fost si noi la inceput, dar sper sa nu ma respinga, sa nu respinga vestea. Aveam atatea planuri si credeam ca acest copil ma va incurca. Dar stiu ca daca mami va fi langa mine si ma va ajuta, nimic nu va fi o piedica pentru mine. Voi avea timp si de facultate si de servici si de orice. Eu chiar visez sa fac o facultate !! SIMPTOME. Simptome prea mari si diverse nu am. Zilnic am stari de greata. La toaleta nu ma duc asa des cum ma asteptam. Resimt oboseala mai usor. Poftele nu ma doboara. Iau pastile cu acid folic si vitamine. Nu ma mai abtin la mancare. Si m-am cantarit zilele trecute, am 90 kg. Cand am plecat in concediu aveam 86. Deci nu am pus asa mult pe mine intr-o luna de zile.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Cele mai frumoase trei luni din viata mea

    Davidutul mic al lui mami, au trecut trei luni si o saptamana de cand ai ales sa schimbi burtica lui mami cu bratele ei. Cu ce sa incep, gogoasa mea dulce? Mami te iubeste enorm!!! Nu am cuvinte sa de...
  • Fericire

    Am primit geanta bebelusului <3 Sunt incantata de toate produsele, desi in poza se regaseste o mica parte din ele. Jucaria este minunata. Multumim pentru aceasta bucurie, si eu si bebe.
  • O saptamana

    Astazi se face o saptamana de cand David al meu s a nascut. Noi inca suntem in spital. Amandoi ne simtim mai bine. Astazi s ar putea sa imi faca mie externarea, dar sa raman in continuare ca insotitoa...
  • S a nascut minunea mea de 2750gr

    Pe data de 5.5.2017, mi am cunoscut iubirea vietii mele, cea mai importanta fiinta din toata existenta mea. In acea zi de vineri, la ora 18:30, s a nascut David Claudiu, puiul meu scump. Am avut o sar...
  • Ultimele pregatiri, ultimele zile fara tine

    Puiutul meu, nu ti am mai scris de mult, dar asta nu inseamna ca nu s a mai intamplat nimic nou. Suntem pe ultima suta de metri, am intrat un luna in care o sa ne cunoastem. Mami a ajuns in Romania, c...

Din aceeasi categorie...

  • New baby ❤

    Buna! ❤ Fetita noastra tot spunea ca vrea sa mai avem un bebelus, noi ne doream, dar nu stiam cu ar reactiona. Astfel ca, avand atatea afirmatii din partea ei, am hotarat sa incercam si iata-ma insarc...
  • Saptamana 8

    Asa arăta burtica mea la 8 săptămâni de sarcină. Mi se parea ca deja este vizibila ,dar era vizibilă doar pentru mine 😅
  • Asteptand "Glow-ul"

    Inainte sa raman gravida, ma uitam cu mare admiratie la femeile cu burtica si aura pe care o emanau. Cum pareau sa pluteasca fara nici o problema printre toti trecatorii si asteptam cu nerabdare sa em...
  • Trombofilie

    In urma hematomului descoperit , medicul care imi urmareste sarcina mi-a spus despre analizele pentru depistarea trombofiliei , desi in prima sarcina nu am avut probleme. Le-am facut fara sa stau pe ...
  • O mica surpriza in anul 2024

    Începusem anul destul de bine. Împreună cu soțul făceam planuri pentru renovarea locuinței ,vorbeam de ce animăluțe sa ne mai luam având în vedere că avem destul teren și destule posibilități dar nu n...
  • 8 săptămâni are bebe în burtică

    Deja bebe a făcut 8 săptămâni în burtică și mă bucur că are o dezvoltare bună și analize perfecte. Deși burtica mea nu se vedea, eu știam că voi crește, în căsuța oferită de mine, un...
  • Primele Analize

    Primele Analize de Sarcina De fel nu am probleme de sanatate, nu am nicio afectiune cronica, iar analizele anuale imi ies de cele mai multe ori foarte bine. Astfel incat nu pot spune ca am avut emoti...
  • Sângerare in sarcina

    Bucuroasa după primul ecograf și confirmarea sarcinii, așteptam sa trec cu bine de 8 săptămâni pentru ca îmi aminteam perfect teama și panica prin care am trecut la prima sarcina in aceeași perioada. ...
  • Disgravidia in primul trimestru

    Cam 8-9 saptamani de sarcina si deja ma lovesc din plin de simptomele pe care le-am avut si la prima sarcina. Au inceput greturile, care nu sunt doar matinale, sunt non stop si cu greu pot sa mananc c...
  • A doua eco

    Mergem din nou la eco pentru a ne asigura ca bebe se dezvolta cum trebuie. A zis medicul ca vor fi mai dese consultatiile si ecografiile din cauza varstei mele :( asta inseamna mai multi bani cheltuit...