Toti isi doresc un ingeras in viata lor, unii au reusit, altii inca mai spera. Asa am sperat si eu inca de anul trecut, dar barza tot trecea pe langa mine. Nu-mi venea sa-mi cred ochilor cand priveam in jurul meu si vedeam atatea gravidute si-mi ziceam: si eu de ce nu? In cele din urma am abandonat ideea. Daca nu este sa fie, nu o fi.
Dar asta pana la sfarsitul iernii, cand, o data cu venirea primaverii, barza a poposit si la poarta mea. De atunci, nu-i mai dau drumul sa plece, o sa o tin la mine pana la iarna, cand, o data cu plecarea ei, o sa-mi lase drept cadou cel mai frumos dar din lume: un ingeras de bebelus.
Tati lui bebe este foarte bucuros de acesta minunatie, el a fost primul pe care l-am anuntat ca de anul acesta vom mai pune o farfurie in plus la masa, si nu o sa ne mai "certam" care va face primul baie, pentru ca acum stim cine are prioritate.
Nu se poate rasti in cuvinte bucuria din sufletul nostru, calculam zilele pana cand o sa-l cunoastem pe bebe, pana cand o sa-l tinem in brate, o sa-l stangem la piept si o sa-i multumesc lui Dumnezeu ca si-a amintit si de noi. Nu ne dorim sa stim ce este, fetita sau baiat, este bebelusul nostru mult dorit si asteptat.
De cand am aflat de ingeras, viata nostra a devenit mai agitata, mai plina, a primit ceva nou in plus: plimbari la medic, analize peste analize, ganduri peste ganduri, dar toate acestea cu un singur scop: bebe sa fie sanatos, si sa-i putem darui tot ce avem noi mai bun pentru el.
La 6 saptamani am inceput plimbarea la medic. Atunci am vazut prima data ingerasul, era un punct negru la care eu si sotul meu ne uitam foarte nedumeriti, nu puteam crede ca din ceva asa mic, in 9 luni, poate iesi un omulet. Cel mai emotionant moment a fost cand i-am vazut sclipirea batailor inimii si am zis :"Da, minunatia acesta mica exista, este sclipirea vietii nostre."
La al doilea control, la 11 saptamani, am inceput sa credem in minuni. La ecograf bebe era deja format. Aveam manute, picioruse, caput, totul era format. De acum emotiile au crescut si mai mult, bebe se misc, dadea din maini si din piciorus, era acolo si vorbea prin semne cu noi.
Acum la 14 saptamani, astept cu nerabdare in fiecare zi ca bebe sa miste, sa-l simpt cum loveste, sa-l simpt acolo cu mine tot timpul. Sunt o fericita ca sunt o mami, tatici nu pot simti aceste lucruri magnifice de fiecare data unice.
Peste 2 saptamani ma duc din nou la medic, deabia astept sa-l vad din nou pe bebe. As putea sa stau ore in sir sa-l privesc, si nu m-am plictisi. Deabia astept urmatorul control. Bebe asteapta-ma, ca eu si tati venim sa te vedem cat de curand. Pana atunci sa stai cuminte, sa te faci mare si dolofan.
- See more at: http://jurnaldesarcina.desprecopii.com/post/2012/05/16/Ingeras-de-bebelus.aspx#sthash.7aNCEUvc.dpuf
Comentarii