Bloguri

Jurnal de sarcina

Primele cumpărături pentru Nik

  • Fiindcă costumașul cu care l-am anunțat pe tati ca este fetiță nu îl vom mai putea folosi, am decis să refacem toată lista de cumpărături. Am comandat pentru Nik un costumas cu Fundițe ai coronițe și un set format din biberon, suzeta și șnur pentru suzeta. Le-am luat pe toate cu printul "little prince" pentru răsfățul vizual ; ne-am gândit că dacă la Iris toate lucrurile au fost cu Minnie Mouse (așa s-au nimerit, nu s-a vorbit nimeni, mai ales că o parte dintre lucruri le-am avut de nași și cealaltă parte de la moși), am decis ca pentru bebe să luăm lucruri cu același personaj, dar problema a fost că nu am găsit ce ne doream cu Mickey Mouse sau cu Winnie The Puh și am găsit acest set inscripționat cu "little prinde" și coronițe și care se asortează cu treningul pe care scrie "prinde" și este decorat cu Fundițe tip papion. Și le place atât nașilor, cât şi moșilor. Urmează să mai luăm un set de biberoane și un set de suzete, iar lista de început se poate considera încheiată. Spun asta pentru că am destule hăinuțe pentru prima lună. Am păstrat de la Iris hăinuțele care erau de băiat (da, Iris a avut și câteva hăinuțe de băieței), câteva hăinuțe unisex și câteva care le va purta în casă (indiferent dacă sunt de fetiță sau băiețel) și urmează să primesc de la niște prieteni buni hăinuțe de bebe ramase mici de la băiețeii lor. Pentru exterior am luat câteva combinezoane și ne vom folosi și de port-bebele și paturicile primite la externare. Mai avem de bifat doar căruțul, pătuțul, câteva accesorii (sterilizator portabil lenjerie de pătuț, carusel) și consumabilele (produse de îngrijire, dermato-cosmetice, pampersi și șervețele.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Emoții pentru venirea lui bebe

    În fiecare zi am mari emoții deoarece simt că Bebe vine. De când am fost internata și pana astăzi am avut în continuare dureri lombare sau de burtă cu o durata constantă, de intensitate mică spre medi...
  • Bagajul pentru maternitate

    Deși începusem să pregătesc bagajul de maternitate încă din săptămâna 30,încă nu l-am terminat. Am făcut o listă cu lucrurile pe care le-am avut când am nascut-o pe Iris, am cautat pe internet m...
  • Ultimele cumpărături

    Pentru că ne-au cam speriat contracțiile detectate la spital, am dat iama în magazine și am făcut ultimele cumpărături necesare. Pentru bebe am luat prosoape de baie, 2-3 hăinuțe pentru primele poze...
  • Mami la spital

    Cand am fost la ultima morfologie, doamna doctor m-a programat pentru următoarea consultație pe 23 ianuarie, dar când am ajuns la maternitate am aflat ca este zi libera de la stat și nu se fac consult...
  • Pregătirile pentru bebe N sunt gata

    Deși este devreme, sunt dabea în săptămâna 34, am terminat atât camera noastră, unde vom dormi toți 4, cât şi livingul. Pătuțul de lemn are o lenjerie noua, pătuțul pliabil este montat, căruțul este...

Din aceeasi categorie...

  • Cumparaturi pentru bebe

    Ultima sută de metri 😀 Am ajuns aproape de final, burtica a coborât destul de mult, iar bebe îmi dă emoții în fiecare zi ...ai ales seara, așa că geanta pentru spital e pregătită, i...
  • Ultima sută de metri

    Azi am fost să îl vedem pe bebe, îngerașul nu vrea să se lase fotografiat nici cum, oricât s-a chinuit medicul că îl surprindă,nici vorbă, seamănă cu tatăl său 😅🩵!Totul este in regulă ,are 2700 Gr,35 ...
  • Am ales căruțul 💙

    🍀🍀 bucurie mare😇asteptam cu nerăbdare sa vina căruțul 💙 ne prega usor usor ptr ca tu arunci cand vei fii acasa sa ai tot ce iti trebuie 😊 puiule 🍀 avem emotii mari ce i drept ca nu stiu cum o sa fie ...
  • Pregătiri usor usor💙

    Pregătirile incep usor usor,am inceput sa ți calc din hainute carutu și el va veni zilele astea ❤️am Ales un model de la krausman ❤️trei piese landou,scoica și partea sport 💙🍀💙abeea asteptam sa te ti...
  • Cumparaturi

    Astazi e o zi linistita, oricum incerc ca de acum sa nu mai mai suprasolicit prea tare cu treburi casnice sau drumuri prin oras, trebuie sa fie cat mai linistita si sa ma odihnesc cat mai mult pentru ...
  • Baby Boom

    Dragi mamici, Am fost joi si vineri la Baby Boom Romexpo, ador acest targ. Am stat de dimineata de la 10 pana dupa amiaza la 16, deci erau atatea de facut. Am participat la cursuri si seminare gratui...
  • Lista de cumpărături pentru bebe

    Ieri am fost și-am făcut niște cumpărături pentru bebe. Doamne, câte hăinuțe frumoase am găsit! Am luat o pernă pentru alăptare, deoarece la prima sarcină n-am avut pentru ca nu am putut alăpta. Dar a...
  • Bagajul de maternitate

    Buna seara dragi mamici! Mi-am facut si astazi timp sa scriu pe blog. Astazi mi au ajuns primele comenzi pentru geanta de maternitate. Prima comanda a fost de pampers nr1, am ales gama huggies la f...
  • Cumparaturi bebe

    Dragi mamici, Am revenit din vacanta cu ganduri mari, cumparaturi pentru bebica. Eu sunt genul de femeie care adora sa organizeze, sa faca liste si sa aiba totul pregatiti din timp, insa sotul meu e ...
  • Sarcina

    Am luat foarte multe lucruri, unele care nu mi-au fost deloc de ajutor . Eu personal nu am avut nevoie de crema cu lanolina . În schimb am avut nevoie de lapte praf ,deoarece nu aveam destul și nu se ...