Bloguri

Jurnal de sarcina

În sarcină te investi de cele mai grele situații

  • Se spune că atunci când ești insarcinata ți se da să treci prin cele mai grele încercări ale vieții pentru a te întârzii și a te "antrena" ca să devii o mamă extraordinară. În sarcina cu Iris m-am confruntat cu depresia prenatala. Atunci când nu mai ai cu ce sa îți ocupi timpul și îți ieși din ritm, mintea ta o ia razna. Așa am pățit și eu când aveam doar 4 luni de sarcină cu Iris pentru ca din cauza pandemiei cu Covid19 am intrat în șomaj tehnic și am ieșit din rutina cu care dabea mă obișnuisem. Soțul era plecat în alt oraș, cheltuielile creșteau și bugetul nostru scădea. Astfel au apărut conflictele din relația u soțul, dar și relația h părinții mei a avut de suferit mai ales ca nr condamnau și nu primeam mici un fel de ajutor. Până înainte cu 2 săptămâni să nasc am crezut că nu mai merit sa trăiesc, că orice e inutil, ca nu ma boi descurca cu un copil. După ce soțul s-a întors acasă au necesitat câteva drumuri după niște acte și așa m-am trezit într-un oraș străin, strânsă bine de umeri și scuturata de o persoană străină până m-am trezit la realitate. Era o femeie ce lucra într-o instituție publica și ne-a ajutat cu actele necesare doar pentru că m-a văzut făcând naveta între orașe cu burta la gură doar pentru că soțul era mai timid și nu știa cum sa formuleze problema și după ce a auzit o discutie între noi mi-a spus sa revin cu picioarele pe pământ pentru ca voi avea un copil de crescut și încă unul de educat (făcând referință la soț). Atunci am realizat că nimic nu ma poate opri din a fi o persoana bataioasa cum am fost pana sa rămân insarcinata. Iată ca acum, în a doua sarcina, am ajuns amândoi sa fim epuizați și Iris sa aibe un puseu și în același timp sa se confrunte și cu regresia somnului și am ajuns la ceartă. Dar a fost una benefica pentru ca în ultima perioada comunicarea din relația noastră a fost aproape inexistenta și intrasem într-o monotonie grea.. Ne-am spus ce am avut fiecare pe suflet, ce ne deranjează, am ajuns la o concluzie potrivita pentru noi, iar a doua zi dimineața deja am început s aluam măsuri ca să ne revenim la normal. Pentru început am început sa o scoatem seara afara pe Iris și sa o punem sa meargă mai mult pe jos pentru a-i consuma energia. Apoi am gătit ceva diferit decât de obicei, pentru a mai schimba rutina și am planificat o excursie până la munte, că tot se aproprie aniversarea de la căsătorie.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Emoții pentru venirea lui bebe

    În fiecare zi am mari emoții deoarece simt că Bebe vine. De când am fost internata și pana astăzi am avut în continuare dureri lombare sau de burtă cu o durata constantă, de intensitate mică spre medi...
  • Bagajul pentru maternitate

    Deși începusem să pregătesc bagajul de maternitate încă din săptămâna 30,încă nu l-am terminat. Am făcut o listă cu lucrurile pe care le-am avut când am nascut-o pe Iris, am cautat pe internet m...
  • Ultimele cumpărături

    Pentru că ne-au cam speriat contracțiile detectate la spital, am dat iama în magazine și am făcut ultimele cumpărături necesare. Pentru bebe am luat prosoape de baie, 2-3 hăinuțe pentru primele poze...
  • Mami la spital

    Cand am fost la ultima morfologie, doamna doctor m-a programat pentru următoarea consultație pe 23 ianuarie, dar când am ajuns la maternitate am aflat ca este zi libera de la stat și nu se fac consult...
  • Pregătirile pentru bebe N sunt gata

    Deși este devreme, sunt dabea în săptămâna 34, am terminat atât camera noastră, unde vom dormi toți 4, cât şi livingul. Pătuțul de lemn are o lenjerie noua, pătuțul pliabil este montat, căruțul este...

Din aceeasi categorie...

  • Burtica in fiecare luna

    Penultimul control  Parcă abia am inceput "povestea" și deja am ajuns aproapela final. Amfost la controlul lunar....ca de obicei , eu cu emoții, ginecologul cu veștile bune 😀 Puiuțul se dezvol...
  • Vesti bune

    Heeeei! Vin cu vesti bune de data aceasta, am fost la doctor si domnul doctor a spus ca nu mai vede nimic acolo, totul s-a eliminat di sarcina este foarte bine, bebe este bine. Dumnezeu este bun cu n...
  • Burtica in fiecare luna

    Happy belly! Am ajuns in ultimul trimestru. Ne pregătim cu toții pentru venirea noului membru al familiei și am început să o integram de pe acum în viața noastră, mai ales în cea fe...
  • Tinute gravida

    Mereu am incercat sa ma imbrac frumos, deosebit, aparte si elegant, dar parca o data cu kilogramele in plus si burtica tot mai mare nu reusesc sa ma simt bine in pielea mea. Am cautat hainele de la pr...
  • Vise ciudate și lipsa de somn înainte de nastere

    Deși nu îmi amintesc foarte multe din celelalte sarcini,decât ce este esențial, nu îmi aduc aminte de visele ciudate pe care le aveam. Aseară că de exemplu am avut un vis foarte ciudat legat de nașter...
  • Burtica in fiecare luna

    Am ajuns în săptămâna 39🥳🥳🥳🥳. Am fost la control CTG și apoi doamna doctor ne-a verificat colul, a zis ca este închis si lung 🙈, asa ca am hotărât împreună cu dumneaei sa ne vedem la spital săptămâna ...
  • Săptămâna 30

    Săptămâna 30 de sarcină este plină de evenimente, petreceri și voie bună. Mă bucur ca în general am o stare bună. Doar arsurile pe piept și problemele cu somnul ce mă mai deranjează, dar în rest e tot...
  • Burtica in fiecare luna

    Am făcut 38 de săptămâni 🥳🥳🥳. Suntem foarte emoționați, nerăbdători și temători pentru momentul în care îl vom întâlni pe bebe. Parca mai ieri erau necesare 2 săptămâni pentru a putea arata testul poz...
  • Burtica in fiecare luna

    Ieri, pe 20 am ajuns la 36 de saptamani de sarcina🎂🎂🎂. Este din ce în ce mai greu 🙆‍♀️, nu prea ma mai pot misca, au început și mâinile sa se umfle, nu mai zic de picioare, durerile de spate🙈🙈.. dar c...
  • Saptamana 37

    Încă nu îmi vine sa cred cât de repede a trecut timpul. Sunt în saptamana 37 de sarcina, mai am 2 săptămâni pana la data nașterii. Emoțiile sunt tot mai mari. Nu reușesc sa ma odihnesc noaptea pentr...