-
Astăzi am făcut morfologia de trimestrul al doilea și bebe ne-a pregătit o surpriza.. Este BĂIAT!
Când doctora mi-a spus ca este un băiețel voinic eu nu am crezut, am rămas uimita și am ripostat.. Doar mi se confirmase ca este fetiță. A îndreptat cursorul ecograful ui fix între piciorușele lui și mi-a explicat ce și cum se vede.
Deci nu mi-a venit sa cred! Fetița mea este defapt un băiat!
Morfologia a decurs bine, am făcut și o pauza de 45 de minute, când a trebuit sa ma plimb, sa beau o doza de cola și sa mănânc ceva dulce pentru a-și schimba bebe poziția, apoi m-am întors în cabinetul doamnei doctor.
Din păcate placenta mea a ajuns deja la gradul I, ceea ce înseamnă că voi avea, la fel ca în sarcina cu Iris, placenta îmbătrânita.ceea ce nu înțeleg cum este posibil sa se declanșeze procesul de calcifieze în doar 2 săptămâni? La controlul precedent am întrebat special doctora despre placenta mea. Am întrebat-o cum este și dacă se mai pune problema de îmbătrânire prematura. M-a asigurat ca totul este perfect!
În urma discuției purtate cu doamna doctor, aceasta a dorit să mai fac un control la 26 de săptămâni tot la dânsa, iar până la sfârșitul consultației am decis sa rămân sub observația dumneaei la maternitatea la care lucrează.
Mi-a dat o listă cu ce analize trebuie sa fac și mi-a spus ziua și ora la care m-a programat și ce trebuie sa am la mine.
Am atâtea emoții pentru următorul control de parcă acum am aflat ca sunt gravidă.
Comentarii